vineri, 21 august 2015

Semnele vremurilor din urmă în biserică (Matei 24.10-14)


Introducere

De unde ştim că vine iarna? Există semne în natură care indică apropierea ei. Frunzele se îngălbenesc şi cad, temperatura scade, apar ploi şi vântul se intensifică. Apropierea iernii este semnalată şi de plecarea păsărilor călătoare. Există semne şi în casele noastre: ţânţarii pier, începem să facem focul în sobă sau pornim centrala. Aşa dar, semnele sunt diverse şi în multe domenii.

De unde ştim că vine „iarna” peste Biserica (Bisericile locale, vizibile)?

vineri, 14 august 2015

Urcăm noi, evanghelicii, pe scara socială?


Autor: A.W.Tozer

Tradiţional, creştinismul a fost şi este religia oamenilor obişnuiţi. Ori de câte ori clasele sociale mai înalte l-au adoptat în numere mari, s-a stins. Respectabilitatea s-a dovedit a fi aproape întodeauna fatală pentru el.