vineri, 30 iunie 2017

Pentru gloria Lui şi binele nostru


Ceea ce se întâmplă azi în lume, văzut din perspectiva unui creştin dedicat, născut din nou, este o adevărată catastrofă. Redau mai jos câteva texte culese în aceste zile de pe Internet:

Preoții din Biserica Suediei trebuie să oficieze căsătorii homosexuale sau să-și găsească altă slujbă, a declarat premierul suedez Stefan Löfven.

Într-un interviu pentru publicația Kyrkans Tidning, Löfven i-a comparat pe preoții care refuză să oficieze căsătorii între persoane de același sex cu moașele care refuză să realizeze avorturi.

Un tribunal din Suedia a condamnat recent o moașă care de ani de zile se lupta în justiție pentru a nu fi obligată să facă avorturi. Moașa, pe nume Ellinor Grimmark a ajuns cu cazul său la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, scrie Life Site News.

Premierul social semocrat, a declarat că partidul său lucrează pentru a asigura că toți preoții din Biserica Suediei vor „căsători” cupluri de homosexuali. „Văd o paralelă cu moașa care refuză să facă avorturi”, a spus Löfven. „Dacă lucrezi ca moașă, trebuie să faci avorturi, altfel trebuie să te ocupi cu altceva. La fel este și la preoți.”

marți, 27 iunie 2017

DE CE HOMOSEXUALII URĂSC/IUBESC BISERICA


Chiar așa, de fapt ce poziție are comunitatea LGBTQX… față de biserică?

Una dintre cele mai vehemente reclamații ar fi că bisericile nu sunt suficient de inclusiviste și îngăduitoare cu ei. Adică să-i accepte și să creeze un cadru de bun venit pentru purtătorii acestui stil de viață.

Aparent, homosexualii se doresc a fi parte din comunitatea unei biserici. Cu o… condiție: să nu le condamne păcatul. De fapt, nici să nu le fie considerat ca atare.

Presiunile lor au rămas fără un rezultat semnificativ până la începutul anilor ’90 când și-au schimbat strategia.

luni, 26 iunie 2017

Biserica și limbajul de lemn


De curând am participat la un program de nuntă. Activitate cultică" este puțin spus. S-a cântat, s-a predicat dar... fără pic de pasiune, fără viață. Particularitățile lexicale, tipice și stilistice au obscurizat discursul. Un limbaj ritualic, bombastic, plin de clișee. Pe românește un limbaj de lemn! (De lemn de salcie aș putea zice!). Toată lumea căsca, butona telefoane, legăna copiii și era cu ochii pe ceas. Am fost curios să văd dacă mireasa cască. S-a străduit să nu ațâpească. Recunosc, am fost atât de plictisit încât abia așteptam să se termine!!! Nu am mai trăit asta de când eram copil!

sâmbătă, 3 iunie 2017

De unde această avalanșă de imoralitate între tinerii din adunările evanghelice??


Întâi de toate, definesc „imoralitatea” ca fiind consumarea binecuvântărilor intimității fizice și sexuale cu o persoană de sex opus, în afara căsătoriei.

Înainte să vă luați gratuit de mine luați seama ce NU spun:

– nu afirm că n-ar exista șanse de recuperare pentru cei care păcătuiesc în felul descris mai jos

– nu tratez exhaustiv cauzele imoralității din motive lesne de înțeles: spațiu și unghiul din care privesc

Ceea ce vreau să tratez în acest articolaș este complexul de cauze care duce la această avalanșă de imoralitate în mediul evanghelic chiar între adolescenți și tineri.