Cunoscuţi mai dinainte, aleşi, predestinaţi

1. Planul etern a lui Dumnezeu

Noțiunile biblice despre cunoașterea mai dinainte, alegere și predestinare ne amintesc faptul că lucrarea de răscumparare a Domnului Isus la cruce îndreaptă privirea spre planul divin a cărui origine este din eternitate. Nu este vorba doar de omnisciența Aceluia care spune de la început ce se va întâmpla până la sfârșit (Isaia 46:10), ci în aceeași măsură de voința Sa determinată și irevocabilă (Efeseni 3:11). Totul își are sursa în bogățiile harului Său, în care S-a ocupat de noi înainte de timpurile veacurilor. Și la timpul potrivit, acest har a fost deplin arătat în Hristos (2. Timotei 1:9,10).

Planul lui Dumnezeu este de asemenea etern ca și Dumnezeu Însuși, după cum ne arată expresiile folosite de Duhul Sfânt : „planul veacurilor” ( sau „scopul etern”) (Efeseni 3:11), „înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5), „înainte de veacuri” (1. Corinteni 2:7), „înainte de timpurile veacurilor” (2. Timotei 1:9 ; Tit 1:2), și expresia întâlnită de trei ori „înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17:24 ; Efeseni 1:4 ; 1. Petru 1:20).

Există o învățătură care trebuie să moară: mântuirea condiționată de vorbirea în alte limbi!

AI scăpat de sub control | Emisiune de analiză #florinianovici

Lege, de Dan Barzilai

Iată de exemplu acest cuvânt mic: „Lege”. El nu trebuie luat în înţelesul lui social obişnuit care defineşte normele după care cetăţenii ştiu ce trebuie să facă şi ce trebuie să nu facă. Acest aspect este valabil numai în ce priveşte legile sociale omeneşti în care sunt judecate şi apreciate numai faptele, fără să se ţină în socoteală atitudinea inimii.

Legea lui Dumnezeu este altfel. Dumnezeu judecă după ceea ce este în străfundurile inimii şi de aceea Legea Lui nu se opreşte la aspectul exterior al faptelor. Ea se pogoară în adâncimile fiinţei umane pretinzându-i nu numai un anumit fel de comportament, ci şi un anumit fel de simţire. Legea lui Dumnezeu pedepseşte chiar şi fapte aparent bune, atunci când acestea nu izvorăsc dintr-o pornire sinceră a inimii. Ipocrizia şi minciuna nu sunt tolerate.

Un creștin evanghelic adevărat, născut din Dumnezeu, nu poate să fie antisemit, nu poate urî evreii!

Trăim vremuri tot mai tulburi în care răutatea ajunge la apogeu și lumea pătrunde și-n biserică tot mai mult, unii membrii din biserici devin doar formali, lumești, fără naștere din nou, căldicei, chiar se leapădă de credință. În aceste vremuri care le trăim rasismul și antisemitismul își fac loc în multe biserici, sub influența celui rău și a anumitor ideologii politice anticriste care macină societatea de astăzi, țări, biserici și chiar mediul evanghelic.

Chiar anumite învățături teologice s-au format după principii nebiblice și au dus la anumite percepții antisemite în biserici, ducând la erezii care n-au ce căuta într-o biserică sănătoasă. Aici putem aminti în mod clar teologia înlocuirii sau substituirii, prin care cei care îmbrățișează această învățătură cred că Dumnezeu a înlocuit pe Israel cu Biserica, iar în momentul de față Israel este urât de Dumnezeu și ceea ce urăște Dumnezeu trebuie să urâm și noi, spun ei. Naziștii se foloseau de multe dintre ideile lui Luther în atrocitățile lor, tocmai fiindcă el îmbrățișase ideea că evreii sunt un cancer al omenirii. La fel nici Calvin nu stătea prea strălucit la capitolul evrei, iar astăzi cei care îmbrățișează astfel de învățături, devin până la urmă antisemiți. Îmbrățișarea unor astfel de învățături duc și la o distorsionare a înțelegerii și perceperii evenimentelor escatologice cu privire la revenirea Domnului și la Sfârșitul evenimentelor istorice.

Lupta creştină

Creştinul are de dus zilnic o luptă până va fi mutat de pe pământ în cer. Pentru a lupta cu succes, orice bun conducător de oşti trebuie mai întâi să cunoască bine situaţia. El trebuie să cunoască foarte bine teritoriul pe care îl apără. El trebuie să ştie care este puterea şi care sunt armele duşmanului, să ştie unde şi cum atacă acesta. Atunci va putea duce trupele sale gata de luptă în poziţiile cele mai avantajoase şi le va menţine în stare de alarmă. Pentru ca creştinul să poată „sta în picioare“, trebuie să cunoască toate amănuntele luptei sale.

Despre ce luptă este vorba?

Nu este o luptă contra „cărnii“! Mulţi creştini, în deosebi începătorii pe calea credinţei, se luptă cu ei înşişi, cu omul lor vechi sau cu plăcerile şi poftele acestuia. Astfel fac experienţe descurajatoare. Din învăţătura Cuvântului rezultă că izvorul răului, „carnea“, rămâne în noi cât timp suntem în acest trup. Nimeni nu va putea să o facă să dispară şi să ajungă într-o stare în care să nu fie ispitit de „pofta cărnii“, de „pofta ochilor“ sau de „trufia vieţii“.

Mântuirea şi Faptele

Mantuirea este prin har, prin credinta. Trebuie sa întelegi ca tu nu iti poti castiga drumul spre rai. Nu meriti, nici unul nu meritam, nu suntem vrednici! Este un cadou! Este darul gratuit a lui Dumnezeu, nu poti lucra pentru un cadou, il poti doar primi.

Faptele NU SUNT RADACINA MANTUIRII, sunt roadele si dovada mantuirii si ale credintei tale reale. Iacov pune in contrast credinta vie cu cea moarta. Credinta moarta cunoaste lucrurile certe despre Dumnezeu. Dar nu exista schimbari radicale, schimbari de viata, nasterea din nou din samanta Duhului. Chiar si demonii cred ca Dumnezeu exista. Iacov 2:19. Dar demonii nu se nasc din nou din duh, nu există ispăsire pentru păcatele lor, ei nu il fac pe Isus Domnul si Mântuitorul vietii lor si nu i se închină Lui.