Israelul si Biserica

Eseu de argumentatie

de Otniela- Daniela Onu

” Peste toti cei ce vor lupta dupa dreptarul acesta si peste Israelul lui Dumnezeu sa fie pace si indurare ! “

Versetul din Galateni 6 : 16 este pasajul cel mai des folosit de sustinatorii Teologiei Substituirii , ca o „certa dovada” a faptului ca Biserica ar reprezinta Israelul spiritual, sau ca majoritatea credinciosilor neevrei au devenit israelieni din punct de vedere spiritual, prin Evanghelia rascumparatoare a lui Christos. Insa acest verset, din pacate, nu pledeaza in favoarea teoriei lor.

Epistola catre Galateni vorbeste despre neevreii care au incercat sa obtina Mantuirea prin Lege. Cei care le-au oferit aceasta invatatura au fost iudaizatori ; in general este vorba despre evreii care continuau sa respecte si sa practice Legea mozaica in toate detaliile ei desi simpatizau cu anumite idei crestine. Potrivit conceptiilor acestora , un neevreu trebuia initial sa se converteasca la iudaism inainte sa poata fi salvat de Christos. In textul din Galateni 6 : 15 , apostolul Pavel, evidentiaza revelatia ca pentru Mantuire nu este necesara decat Credinta care rezulta din nasterea din nou, dupa care rosteste o binecuvantare asupra a doua grupuri care urmeaza acest dreptar al Salvarii numai si numai prin Credinta sincera. La primul dintre aceste grupuri apostolul face referire folosind pronumele demonstrativ “ c e i “ . Acestia sunt credinciosii neevrei , carora Pavel le dedica cea mai mare parte a Epistolei sale. Cel de-al doilea grup este “ I s r a e l u l l u i D u m n e z e u. “ Acestia sunt credinciosii evrei, care spre deosebire de iudaizatori, urmeaza dreptarul Salvarii numai prin Credinta in Isus Christos. Sustinatorii moderni ai Teologiei Substituirii , probabil ignora semnificatia primara a cuvantului “ k a i “ ( conjunctie tradusa de obicei prin “ s i “ ) care desparte cele doua grupuri distincte in acest verset , entitati de-altfel bine definite in Armonia lui Dumnezeu, ale caror destine trebuie sa functioneze in Ordinea Sa – atat individual dar si colectiv – printr-o intrepatrundere divina, in Dragostea lui Isus Christos Mesia .

Păcatul care nu se iartă - David Șalar

Tăierea din "VIȚĂ" vs. pierderea mântuirii (IOAN 15) | Puteau apostolii să-și piardă mântuirea?

Predici cancerocentrice

În atenția slujitorilor altarelor! Nu vă jucați cu vorbele, nu compromiteți predicarea, nu stingeți Duhul, haideți să rămânem credincioși Evangheliei și Domnul își va arăta credincioșie față de noi. Un cancer, o leucemie, un accident și am terminat predica. Dar, oare asta ne-a cerut Dumnezeu? Oare schimbă cu adevărat acest discurs? Oare sunt eu fidel Evangheliei lui Isus Hristos? O introspecție responsabilă nu poate fi decât un avantaj.

(1Cor 1:23) dar noi Îl propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, și pentru neamuri – o nebunie,

(2Cor 4:5) Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voștri, pentru Isus.

(Col 1:28) Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim orice om și învățăm orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm orice om desăvârșit în Hristos Isus.

Mântuirea este numai prin credinţă, sau prin credinţă plus fapte?

Aceasta este probabil cea mai importantă dintre toate întrebările legate de teologia creştină. Această întrebare reprezintă cauza Reformei – despărţirea între Biserica Protestantă şi Biserica Catolică. Răspunsul la această chestiune reprezintă principala diferenţă între creştinismul biblic şi cele mai multe dintre cultele aşa-zis creştine. Este mântuirea numai prin credinţă, sau prin credinţă însoţită de fapte? Sunt eu mântuit numai prin credinţa în Isus, sau trebuie atât să cred în Isus, dar să fac şi anumite lucruri ca să fiu mântuit?

Lămurirea chestiunii legate de mântuirea exclusiv prin credinţă sau mântuirea prin credinţă plus fapte este complicată de o serie de pasaje biblice dificil de pus cap la cap. Comparaţi Romani 3:28, 5:1 şi Galateni 3:24 cu Iacov 2:24. Unii văd o diferenţă între ceea ce spune Pavel (mântuirea numai prin credinţă) şi Iacov (mântuirea prin credinţă plus fapte). În realitate, Pavel şi Iacov nu se contrazic absolut deloc.

Despre Predestinare

.Cineva ar putea gândi aşa: dacă eu nu sunt ales? Atunci voi ajunge în iad. E posibil ca un om să vrea să urmeze pe Domnul, ca să meargă in cer, dar să nu fi fost ales dinainte de Dumnezeu? Biblia spune că Dumnezeu doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

Acest loc are o cu totul altă semnificaţie, înteles. Trebuie armonizat, acomodat cu întreaga Scriptură pe acest subiect. Daca Dumnezeu vrea şi nu poate sa mântuiască pe cine îl are in vedere, atunci avem de-aface cu un Dumnezeu neputincios sau limitat. Poate cineva va zice: “Omul are liberul arbitru “, cu alte cuvinte are propria lui libertate de a alege. Lucrurile sunt mult mai complexe pentru cei care doar răsfoiesc Scriptura. În Genesa citim:

Răpirea și Ziua Domnului

Este remarcabil că apostolul Pavel a ales să lămurească problemele legate de plecarea Bisericii de pe pământ şi venirea Zilei Domnului în scurta lui vizită misionară făcută la Tesalonic (Fapte 17:1-9). Pavel a socotit că finalul glorios al Bisericii, contrastat cu finalul tragic al lumii reprezintă o metodă de evanghelizare foarte bună şi o motivaţie excelentă pentru trăirea unei vieţi de sfinţenie. Se pare, însă, că proaspeţii creştini din Tesalonic au întâmpinat unele dificultăţi în asimilarea acestor învăţături.

Însă, impasul lor ne pune nouă la dispoziţie o extraordinară lămurire asupra acestui subiect, făcută de Pavel, în cele două Epistole adresate creştinilor din Tesalonic.

Fiecare capitol al primei Epistole se încheie cu o aluzie la venirea Domnului (1 Tes. 1:10; 2:19-20; 3:13; 4:15-18; 5:23).