luni, 31 decembrie 2018

Noi și alții – reflecții între ani


Ceea ce vedem în alții nu este ceea ce sunt ei. Adesea ce sunt ei în exterior este un camuflaj pentru ceea ce sunt în interior. Chiar dacă nu se camuflează, totuși exteriorul este o interfață a sufletului greu de citit.

Ceea ce vedem în alții nu este obiectiv, pentru că noi privim pe alții prin prisma noastră și îi vedem cum suntem noi în general. Privirea e subiectivă.

Ceea ce spun alții despre noi, trebuie luat cu pondere. Vorbele rele îți spun ce trebuie să schimbi, vorbele bune, îți spun că trebuie să te smerești.

Voința ta e suverană. Când cineva te încurajează, dacă nu pui la inimă, nu se va întâmpla nimic, chiar dacă pe moment te simți bine. Când cineva te critică, poți alege să te faci mai bun, chiar dacă pe moment nu îți este bine. Și într-un caz și în altul, omul nu este relevant, poate fi bine intenționat, poate fi rău, decizia ta contează pentru a profita în bine de orice situație.

Fiți înțelepți!

(Privește la cer)

luni, 24 decembrie 2018

LOCUL UNDE CERUL S-A ÎNTÂLNIT CU PĂMÂNTUL


Betleemul a devenit o legătură între cer și pământ. Dumnezeu și omul s-au întâlnit și s-au privit față în față. În ceea ce privește trupul, Tatăl l-a pregătit, Duhul l-a format, iar Fiul și l-a luat. Acela care în sânul lui Dumnezeu avea o naștere veșnică avea acum o naștere temporală în timp, acela care s-a născut la Betleem venise pentru a se naște în inimile oamenilor, căci ce beneficiu ar fi fost dacă El s-ar fi născut de o mie de ori om la Betleem, dar fără să se nască în om?…

miercuri, 19 decembrie 2018

Principiul celei de-a doua mile


Matei 5:41 „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.”

Matei 27: 32 „Pe când ieşeau afară din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene numit Simon, şi l-au silit să ducă crucea lui Isus.”

În Predica de pe munte Isus a vorbit tocmai despre acest obicei roman – constrângerea. Slugile lui Cezar l-au contrâns, adică l-au silit pe Simon să ducă crucea. Încă de pe atunci Isus a prevăzut momentul când avea să fie dus la Golgota. Şi iată că în cale este întâlnit Simon, pe care îl silesc să meargă o milă şi să ducă crucea lui Isus.

În textul nostru, dacă l-am parafraza, Isus vorbeşte aşa: „Dacă vor pune pe spatele vostru crucea Mea şi vă vor impune să o duceţi, atunci, după ce aţi trecut această milă fiind siliţi, când legea va elibera lanţurile voastre, când vi se va permite să lăsaţi crucea jos, atunci arătaţi că sunteţi ucenicii Mei, care doriţi să mergeţi şi a doua milă şi care se întinde de la Golgota până în pragul porţilor de diamant.”

sâmbătă, 8 decembrie 2018

Pas cu pas, prin Duhul


Episcopul Moule ne aminteşte în valoroasa lui lucrare – Veni Creator – că există o particularitate a exprimării în cuvântul grecesc „umblăm” din Galateni 5:25. El traduce versetul astfel: „Dacă trăim prin Duhul, haideţi să o şi luăm pas cu pas prin Duhul.” Traducerea lui Conybeare este la fel de sugestivă: „Dacă trăim prin Duhul, fie ca paşii noştri să fie îndrumaţi de Duhul.” „A trăi prin Duhul”, a şti că avem viaţă prin puterea Lui este un lucru; dar a ceda în faţa autorităţii şi îndrumării Dătătorului de Viaţă în detaliile cele mai mici ale acesteia, este altceva. Andrew Murray crede că aceste cuvinte ne sugerează clar diferenţa dintre viaţa creştină bolnavă şi cea sănătoasă. „În prima, creştinul este mulţumit să ‘trăiască prin Duhul’; el este mulţumit să ştie că are viaţa nouă; dar el nu umblă prin Duhul. Adevăratul credincios, din contră, nu este mulţumit dacă întreaga lui umblare şi purtare nu sunt prin puterea Duhului.”

sâmbătă, 1 decembrie 2018

Centenarul, Catedrala, erorile evanghelicilor și erorile ortodocsilor


Astazi sarbatorim centenarul Romaniei Mari! Slava Domnului!

Nu intru in detalii de nici un fel cu privire la Centenarul Romaniei Mari dar sunt convins ca este si lucrarea Domnului deoarece Romania inca este cea mai importanta țara evanghelica din estul Europei. Domnul sa se indure si sa nu lase Romania prada ideologiei de gen care vrea sa distruga fibra morala si spirituala a țarii. Ideologia de gen este cel mai mare dusman din launtru al țarii. Nu vroiam sa abordez acest aspect dar ma gandesc si la viitorul Romaniei acum la sarbatorirea centenarului.

In ultimii ani se duce o campanie sustinuta in presa impotriva Bisericii Ortodoxe

Am remarcat ca se duce o campanie indarjita impotriva Bisericii Ortodoxe, fie in presa fie la televiziune. Fiti siguri ca si aici este mana lui Soros pe langa manevrele eurocratilor de la Bruxelles. Scopul lor este demolarea in primul rand a crestinismului majoritar, adica ortodox, ca pe urma sa se poata trece cu usurința la prigonirea evanghelicilor. Crestinismul este cel mai mare obstacol in fața planurilor dictatoriale ascunse si anticristice ale Uniunii Europene Socialiste. Sa nu uitam ca forța principala in marea unire a Romaniei a fost Biserica Ortodoxa. Spunand asta, susțin mai departe ca Evanghelicii sa isi vada de drumul lor, separați de Ortodoxie.