Mântuirea şi Faptele

Mantuirea este prin har, prin credinta. Trebuie sa întelegi ca tu nu iti poti castiga drumul spre rai. Nu meriti, nici unul nu meritam, nu suntem vrednici! Este un cadou! Este darul gratuit a lui Dumnezeu, nu poti lucra pentru un cadou, il poti doar primi.

Faptele NU SUNT RADACINA MANTUIRII, sunt roadele si dovada mantuirii si ale credintei tale reale. Iacov pune in contrast credinta vie cu cea moarta. Credinta moarta cunoaste lucrurile certe despre Dumnezeu. Dar nu exista schimbari radicale, schimbari de viata, nasterea din nou din samanta Duhului. Chiar si demonii cred ca Dumnezeu exista. Iacov 2:19. Dar demonii nu se nasc din nou din duh, nu există ispăsire pentru păcatele lor, ei nu il fac pe Isus Domnul si Mântuitorul vietii lor si nu i se închină Lui.

Salvați de Perfecționism și Descurajare

1Ioan 1:8-2:2 este un pasaj vital pentru fiecare dintre noi.

După ce am fost curățiți de păcate, ar fi normal să nu mai păcătuim. Dar iată că Duhul aici ne spune ceva ce ne intrigă, dar ne și încurajează. Domnul ne scrie, nouă celor ce suntem deja mîntuiți, că dacă zicem că nu avem păcat ne înșelăm singuri și Îl facem mincinos tocmai pe Dumnezeu. Deci, chiar dacă pe unii sfinți îi deranjează, 1Ioan 1:8-10 declară că nu suntem perfecți!

În 1Ioan 2:1 ni se spune să NU păcătuim, dar dacă totuși cineva a păcătuit avem la Tatăl un Mijlocitor (în greacă: Avocat) Atotputernic, care n-a pierdut nici un caz. Aleluia!

I Ioan ne salvează și de perfecționism, dar și de descurajare. V-ați prins?

10 semne biblice ale pocăinței adevărate

Atunci când liderii din cadrul Trupului lui Hristos sunt prinși în păcat, răspunsul lor la acuzații este cel care va dezvălui, în cele din urmă, adevărata stare a inimilor lor. Standardul lui Dumnezeu pentru viața și conduita unui lider nu este perfecțiunea, ci o inimă smerită, dispusă să-și recunoască păcatul, să aibă grijă de ceilalți mai presus de sine și să umble în frica Domnului.

Pocăința adevărată nu ține de carismă; ține de caracter. Când un slujitor sau o slujire se confruntă cu multiple acuzații de păcat și fapte rele din partea mai multor martori, Scriptura îi descrie pe cei care sunt cu adevărat serioși în a îndrepta lucrurile, în comparație cu cei care pur și simplu își resping vina și își apără propria reputație.

1. Pocăința adevărată numește păcatul în mod sincer și specific

. „Cine își acoperă fărădelegile nu va progresa, dar oricine le mărturisește și renunță la ele va găsi milă.” (Proverbe 28:13, NTR)

Lenuta Mandici - Spre Golgota pe drumul intristarii

Când spui "Femeia"

Când spui „femeia”, ai spus „mama”, și-ai spus „soția”, „fiica”, „sora”,
și-ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora,
și-ai spus iubirea, și căldura, și frumusețea fără care
ar fi-un pustiu, și-ar fi-o durere, și-ar fi-o tristețe tot sub soare.

Ce gol și ce singurătate era în cele șase zile
când nu era în Rai femeia, pe toate luminându-i-le,
iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat ființa diafană.

Cum se luptă oamenii morţi cu păcatul? de John Piper

Gravate în scoarţa fiecărui copac din grădina lui Dumnezeu sunt cuvintele„Dacă moare aduce multă roadă” (Ioan 12:24). Trei cuvinte sunt întipărite în natura oricărui creştin: „VOI … AŢI … MURIT” (Col. 3:3). Iar mărturisirea sinceră a oricărui credincios este, „Am fost răstignit împreună cu Cristos”(Gal. 2:20).

Dar ce înseamnă aceasta? Cine a murit atunci când am devenit creştin? Răspunsul: „firea mea pământească” a murit. „Cei care aparţin lui Isus Cristos şi-au răstignit FIREA PĂMÂNTEASCĂ” (Gal. 5:24).

Dar ce înseamnă „fire pământească”? Nu pielea mea. Nu trupul meu. Acesta poate fi un instrument al neprihănirii (Rom. 6:13). „Faptele firii pământeşti” sunt lucruri precum idolatria şi cearta, mânia şi invidia (Gal. 5:20 şi următoarele) – acestea sunt atitudini, nu doar acte imorale ale trupului.

Păcatul care duce la moarte. Despre ce este vorba?

Israelul si Biserica

Eseu de argumentatie

de Otniela- Daniela Onu

” Peste toti cei ce vor lupta dupa dreptarul acesta si peste Israelul lui Dumnezeu sa fie pace si indurare ! “

Versetul din Galateni 6 : 16 este pasajul cel mai des folosit de sustinatorii Teologiei Substituirii , ca o „certa dovada” a faptului ca Biserica ar reprezinta Israelul spiritual, sau ca majoritatea credinciosilor neevrei au devenit israelieni din punct de vedere spiritual, prin Evanghelia rascumparatoare a lui Christos. Insa acest verset, din pacate, nu pledeaza in favoarea teoriei lor.

Epistola catre Galateni vorbeste despre neevreii care au incercat sa obtina Mantuirea prin Lege. Cei care le-au oferit aceasta invatatura au fost iudaizatori ; in general este vorba despre evreii care continuau sa respecte si sa practice Legea mozaica in toate detaliile ei desi simpatizau cu anumite idei crestine. Potrivit conceptiilor acestora , un neevreu trebuia initial sa se converteasca la iudaism inainte sa poata fi salvat de Christos. In textul din Galateni 6 : 15 , apostolul Pavel, evidentiaza revelatia ca pentru Mantuire nu este necesara decat Credinta care rezulta din nasterea din nou, dupa care rosteste o binecuvantare asupra a doua grupuri care urmeaza acest dreptar al Salvarii numai si numai prin Credinta sincera. La primul dintre aceste grupuri apostolul face referire folosind pronumele demonstrativ “ c e i “ . Acestia sunt credinciosii neevrei , carora Pavel le dedica cea mai mare parte a Epistolei sale. Cel de-al doilea grup este “ Israelul lui Dumnezeu . “ Acestia sunt credinciosii evrei, care spre deosebire de iudaizatori, urmeaza dreptarul Salvarii numai prin Credinta in Isus Christos. Sustinatorii moderni ai Teologiei Substituirii , probabil ignora semnificatia primara a cuvantului “ k a i “ ( conjunctie tradusa de obicei prin “ s i “ ) care desparte cele doua grupuri distincte in acest verset , entitati de-altfel bine definite in Armonia lui Dumnezeu, ale caror destine trebuie sa functioneze in Ordinea Sa – atat individual dar si colectiv – printr-o intrepatrundere divina, in Dragostea lui Isus Christos Mesia .

Păcatul care nu se iartă - David Șalar

Tăierea din "VIȚĂ" vs. pierderea mântuirii (IOAN 15) | Puteau apostolii să-și piardă mântuirea?