Sindromul Rasputin. Sau cum poti trai in pacat si sa predici despre neprihanire.

   In naivitatea lor, o mare parte a pocaitilor cazuti intr-o idolatrie de care nu se vor vindeca niciodata nu vad cum ar fi posibil ca eroii lor spirituali sa cada in pacat. Cineva spunea cu patos : “chiar de mi-ati aduce dovezi, eu tot nu voi crede. Voi spune ca dovezile sunt falsificate.’’ Adica, indiferent de realitate, eu cred ce vreau sa cred si vad ce vreau sa vad. Ingustimea asta, care este o puternica dovada de retard spiritual si intelectual, creaza atata confuzie ca ajungi sa te intrebi : oare pe ce lume traim ?

In dragoste nu este frica

  Când iubeşti cu adevărat teama dispare, fiindcă dragostea acoperă totul. Atunci când vei iubi oamenii şi viaţa vei suferi de multe ori şi îţi va veni să renunţi la dragostea ce o ai în inimă, vei dori să fii ca ceilalţi. Să nu mai pui atâta suflet în tot ce faci şi să nu mai înfrumuseţezi suflete. Dar vei vedea că înlocuind dragostea cu ura nu vei ajunge mai fericit şi nici mai mulţumit de starea pe care o vei avea, nu, ci vei deveni disperat şi îţi va fi dor să revii la starea dinainte, fiindcă dragostea întotdeauna biruie. Dragostea adevărată se manifestă chiar şi atunci când nimeni nu o împărtăşeşte şi atunci când i se pare că face totul în zadar. Putem face multe lucruri bune şi frumoase, însă dacă nu punem esenţa magică în ele, vor rămâne lipsite de valoare.   &nbspPoate că vom cădea de multe ori atunci când vom iubi, poate că nu vom fi apreciaţi. Însă să nu ne dăm bătuţi, ci să iubim aşa cum am fost şi noi iubiţi de Domnul nostru. Vor fi momente în care vom eşua, însă nu înseamnă că trebuie să renunţăm la dragoste. Înseamnă doar că trebuie să iubim mai mult..

Suntem dedicaţi întregului mesaj

Autor: A.W.Tozer

   Multe persoane observatoare consideră că astăzi convertirea nu mai face atât de multe pentru oameni cum obişnuia odată să facă. Prea adesea, experienţa trece lăsând căutătorul nesatisfăcut şi profund dezamăgit. Unii dintre cei ce sunt astfel afectaţi şi care sunt prea sinceri să se joace cu religia se lasă de toată treaba şi se întorc făţiş la vechea viaţă. Alţii încearcă să scoată tot ce pot dintr‑o afacere proastă şi treptat se adaptează unei forme imperfecte şi modificate a creştinismului dreasă cu amuzament sintetic şi animată de loviturile frecvente ale stimulentelor sub forma „inovaţiilor”, pentru a-i da farmec şi luciu.

E mult prea scumpă... - de Traian Dorz

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.

E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Hristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

Suferinţa, bătrâna doamnă

Unul dintre cele mai grele lucruri este suferinţa. Cu toţii o evităm şi fugim în direcţia opusă, dar undeva tot ne întâlneşte şi nu pleacă până nu ne pune nişte lacrimi în ochi fiindcă ea se gândeşte la noi. Crede că nu putem fi mai puternici decât dacă nu am fost slabi înainte. Ştie cât de mult o urâm, dar ea tot nu ne lasă în pace.. pentru că ne iubeşte prea mult. Ştie că fără ea am ajunge nişte oameni răi şi mândri, fără afecţiune şi egoişti. Aşa că are grijă să ne facă să nu ne încredem prea mult în noi, ne face să vedem uneori totul în culori întunecate, ne frânge inima în bucăţi. După ce crede că ne-a modelat şi îşi dă seama că ne-am mai schimbat, ne lasă în pace pentru o vreme. Ne lasă să ne recuperăm, să respirăm aerul proaspăt al primăverii unui nou început şi ne promite că va reveni iarăşi când va vedea că avem nevoie de ea.

Planul lui Dumnezeu cu omul

   Prin rândurile scrise mai jos nu doresc a se isca vreo polemică „căci robul lui Dumnezeu nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi "(2Tim.2:24) „lucruri pe care ochiul nu le-a vazut şi urechea nu le-a auzit” (1Cor.1:9), dar pe care Dumnezeu „ni le-a descoperit descoperit prin Duhul Său căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1Cor.2:10).    În pofida afirmaţiilor ale mai multor comentatori ai Sfintelor Scripturi, pecum că omenirea ar fi păgubită de o binecuvântare primordială în urma neascultării de singura poruncă a lui Dumnezeu, de care au dat dovadă Adam şi Eva în grădina Edenului, înclin să cred că, totuşi, această nesupunere a fost, paradoxal, un rău necesar, iniţiator în demararea planului lui Dumnezeu cu privire la oameni, care include hotărârea lui Dumnezeu de a-i modela