„Domnul să vă înmulţească harul şi binecuvântările pe ogorul Evangheliei!
Trăim vremuri de crize. Criza lipsei de dragoste faţă de Dumnezeu şi a dragostei faţă de fraţi şi faţă de lumea pierdută în păcate şi stricăciune e aproape în toate bisericile. O stare de moleşeală, de adormire spirituală a pătruns pe nesimţite şi în bisericile noastre, nu numai în cele oficiale. Unele au încă o prezenţă frumoasă dar lipseşte puterea şi lipseşte roada. Unii, obosiţi, au suspendat un serviciu de închinăciune de duminica după masa, căci poporul nu venea la Casa Domnului. Prin anii 1945-1950 noi aveam trei servicii pe Duminică şi adunările erau tixite.
Ce s-a petrecut? Fără să ţineam seama s-a dezvoltat gustul de predicatorie. Şi Duhul Sfânt şi orele de rugăciune erau tot mai neglijate. Se punea un frate mai slăbuţ să o conducă. Şi tinerii au început să lipsească, căci păstorul însuşi lipsea. Era prea ocupat. Ori forţa Bisericii nu stă în oratorie, ci în rugăciune. Şi iată, pe nesimţite, am ajuns la o stare de răcire a dragostei, un fel de apostazie (
2Tim.3.5).
Unii vor zice: „Am ajuns la ceea ce s-a profeţit”. Nu, nu trebuie să gândim aşa. Nu noi suntem în funcţia de proorocie ci Duhul profetic a ştiut mai dinainte cum vor fi unii şi a dat înştiinţarea ca noi să nu ajungem în acea stare. Dumnezeu e Izvorul Dragostei, a căldurii spirituale. Prin îndepărtarea treptată de El am ajuns la un formalism uscat. Rugăciunea nu poate fi substituită cu nimic. Ea e părtăşia prin Duhul Sfânt cu Dumnezeul nostru mare. Celelalte, fără ea, devin surogate. Nu e mirare că nu mai e căutarea celor pierduţi. În cele mai multe locuri la botez sunt doar unii copii de-ai pocăiţilor, şi din aceia unii fără naşterea din nou. Când nu e părtăşia sfinţitoare cu Dumnezeul Preasfânt, valuri de păcătoşenie inundă bisericile: prefăcătorie, minciuni, plăceri, avorturi, divorţuri, duşmănii. Şi biserica nu mai e Biserică ci sinagogă a Satanei.
Trebuie să ne trezim, să ne pocăim. Realitatea trebuie să ne zdrobească inimile. Înapoi, conform Cuvântului, la post şi rugăciune. E vreme târzie. Venirea Domnului e mult mai aproape. Şi ce mare e răspunderea noastră! Fiecare să înceapă cu el. Daţi valoare rugăciunii personale. Domnul Isus a zis: „Intră în odăiţa ta şi închide uşa”, adică izolează-te de toate. Lasă televizorul, lasă Internetul, şi toate afacerile. Priveşte-te pe tine în lumina Lui, smereşte-te şi şi roagă-L ca prin Duhul Sfânt să te facă o forţă spirituală pentru ridicarea bisericii şi pentru mântuirea multor păcătoşi. Hotărâţi cu biserica zile de post şi rugăciune. Topiţi-vă în faţa Lui pentru răcirea dragostei. În toate trezirile spirituale Dumnezeu s-a folosit de oameni ai rugăciunii. Fiţi la îndemâna Lui. El aşteaptă şi vrea aceasta. Şi lumea pierdută aşteaptă după trimişi ai lui Dumnezeu, care să-i ia de mână, ca îngerii pe Lot, şi să-i scoată din Sodoma de azi. El e gata pentru lucrări nemaipomenite (
Luca 21.25-26).
Scrisoarea aceasta e un strigăt al dragostei mele către toţi fraţii mei răscumpăraţi prin sângele lui Dumnezeu care a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.
În glorioasa Lui slujire,
bătrânul frate Petru Popovici”
