Colonizarea inversă

Am fost printre primii care, în orele de după masacrul de la Charlie Hebdo, a scris și explicat de ce „nu sunt Charlie”. Depinde în ce plan situăm abordarea: nu, nu este vorba numai despre libertatea de opinie și de exprimare, ci de ceva mult mai profund. Recitim The Clash of Civlizations? Ceea ce se întîmplă cu civilizația europeană din ultima jumătate de secol este treptata ei colonizare de către populații de altă structură culturală. Nu este o colonizare armată (dacă excludem actele de terorism), ci una demografică, religioasă, culturală. Cei mai vizibili sunt desigur islamiștii, dar din această colonizare fac parte și esticii ortodocși (care, din principiu, „împărtășesc valorile europene”), și „instalatorul polonez” catolic practicant și miliardarii ruși care cumpără Coasta de Azur sau cluburile de fotbal engleze, țiganii, albanezii, africanii și sud-americanii etc

Je ne suis pas Charlie (Eu nu sunt Charlie)

Lumea este din nou în alertă de când cu atentatul asupra ziarului Charlie Hebdo. Ziarele au folosit tot felul de titluri si nu au fost zgârciţi în a-i da evenimentului o importanţă capitală şi în a-l aşeza în capul listei atacurilor teroriste care au avut loc vreodată. S-a spus că acesta este al doilea ca şi gravitate după atacul din septembrie 2001 din New York.
Opinia publică a luat deja poziţie faţă de evenimentele tragice care au avut loc şi se pare că, în cea mai mare parte, a trecut de partea victimei. Marşuri de protest faţă de atacatori şi de solidaritate cu victimele deja au avut loc în toată Franţa şi lumea întreagă deplânge şi condamnă ceea ce s-a întâmplat acolo. Şi mi se pare evident faptul că nu putem fi de acord cu felul în care musulmanii radicali caută să-şi susţină cauza, în special cu acest ultim atac care a pricinuit moartea multor oameni. Sunt şi eu printre cei care condamnă atacul care a avut loc la redacţia ziarului Charlie Hebdo şi consider că nu în felul acesta trebuie soluţionate diferenţele care există între oameni, chiar dacă vorbim despre divergenţe de natură religioasă – acestea se arată a fi mai sensibile.

Becki Oprean

Dragostea altruistă

   Caracteristică în vremurile din urmă, în plan emoţional, este răceala din relaţiile interumane, care se răsfrânge şi în plan spiritual. (1 Ioan 4.20). Degradarea pe termometrul drgostei a început încă din Biserica primară(Apoc.2.4) , va continua până la sfarşit si este cauzată de abundenţa păcatului in viaţa oamenilor religioşi (Mat.24.12), neiubitori de bine ci de sine, lipsiţi de dragoste firească, iubitori mai mult de bani si de plăceri decât de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie artificială, firească, văduvită însă de o putere afectiva consistentă emanată de la Cruce.(1 Tim.3.1-5)

De ce nu sărbătoresc Crăciunul?

Știu că pare bizar să discuți o asemenea problemă în fierbințeala acestor zile care domină atmosfera sfârșitului de an. Însă privind la frământarea care absoarbe mulțimile de oameni care se consideră creștini și care fac atâtea lucruri în numele tradiției creștine, ca și evanghelici trebuie ca să ne repoziționăm tendințele și crezul dacă este cazul să admitem că ceea ce face lumea înseamă creștinism?!

În afara faptului că originile sărbătoririi Crăciunului are toate izvoarele în păgânismul de toate culorile care a influențat creștinismul imediat după formare cât și în cele două milenii de existență, actualmente, oricât de orb spiritual ai fi, tendințele sufocante de astăzi obligă creștinismul autentic să-și formuleze argumentele necesare de motivare împotriva neo-păgânismului comercial impus de sistemul global al Anticristului.

Crăciun fără Isus

Pentru creştini există multe porunci. Dar de multe ori, înţelegem greşit rostul lor. Poruncile lui Dumnezeu ne sunt date pentru a ne păzi de capcanele duşmanului sufletelor noastre şi pentru a rămâne într-o stare după voia lui Dumnezeu, nicidecum pentru a ne mântui sufletele şi a-L determina pe Dumnezeu să ne ducă în cer. Şi mai păzim poruncile Lui datorită faptului că Îl iubim pentru tot ceea ce am înţeles că este El şi a făcut pentru mântuirea sufletelor noastre.
Una dintre porunci (putem să-i zicem şi sfat) o găsim în Evrei 12 cu 2:”Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” La ce ne poate folosi ascultarea de această poruncă?

Sfinţirea: Imperativul moral -James Montgomery Boice

James Montgomery Boice

Text: Rom.8.12-13
Doar cu o săptămână în urmă am primit o scrisoare de la o veche prietenă pe care n-o mai văzusem de trei-patru ani sau probabil mai mult de atât. Iar această scrisoare ridica o problemă veche. Este una pe care slujitorii Evangheliei sau pastorii o aud frecvent. Cu doi ani în urmă prietena mea începuse să se întâlnească cu un bărbat necreştin. Chiar de la începutul relaţiei ea ridicase problema legată de religie. El a refuzat imediat să vorbească despre acest subiect spunând că nu este interesat de el. Ea a renunţat să mai discute despre aceasta la momentul respectiv, fiindcă raţionamentul ei a fost că relaţia nu va rezista oricum. Dar a continuat. Şi se afla acum la doi ani de la acel moment. S-a îndrăgostit de el şi mi-a scris pentru a-mi explica unele dintre problemele pe care le întâmpina şi pentru a-şi împărtăşi gândurile.