Predicator sau comediant?

Multe slujbe sunt pentru om, pe acest pământ şi mari lupte se duc pentru ceea ce oamenii cred a fi o slujbă bună. Criteriile după care se evaluează slujbele ţin, în special, de bani, influenţă şi renume. Dar, peste toate şi înainte de orice, cea mai înaltă slujbă la care omul este chemat este slujba de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu, de a predica, după cum ne-am obişnuit să spunem, adică de a vorbi despre planul lui Dumnezeu de mântuire a omului. În termeni biblici înseamnă că omul ajunge să fie lucrător împreună cu Dumnezeu. Această ofertă întrece orice imaginaţie omenească. Nu sunt promise beneficii materiale şi nici recunoaştere şi apreciere omenească, dimpotrivă, cel chemat la această slujbă este avertizat că s-ar putea să fie sărac şi respins de oameni. Răsplătirea pentru slujba făcută este păstrată pentru veşnicie, deşi slujitorul nu este uitat nici pe pământ.

Ce aşteptăm de la Dumnezeu şi ce aşteaptă El de la noi

Trecerea dintr-un an în altul şi felul în care ne imaginăm că va fi noul an sau cererile pe care cei ce cred că există Dumnezeu I le fac, spun multe despre noi şi cât de mult Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Să ne oprim acum doar asupra celor ce cred că există Dumnezeu şi că depind de El, că de la El vin toate şi că, prin El, putem avea parte de ocrotire, protecţie, călăuzire, etc. Iar pentru cei ce nu cred că există Dumnezeu să ne rugăm să poată primi lumina care să îi conducă spre o relaţie de credinţă şi ascultare de El, spre mântuirea sufletelor lor.

Intrarea într-un an nou se face, pentru cei credincioşi, prin exprimarea multor dorinţi către Dumnezeu. De obicei credincioşii îşi doresc şi îi cer lui Dumnezeu mai mult bine din toate punctele de vedere: mai multă sănătate şi protecţie împotriva bolilor; mai puţini (sau deloc) duşmani; protecţie faţă de orice rău peste familie, copii, rude; succes în planurile ce le facem (în plan profesional, financiar, un loc de muncă în care să se câştige bine, aspecte ce ţin de domeniul material, etc).

Nu un tron, ci o cruce

Evenimentul unic şi execepţional care a avut loc la Naşterea Domnului Isus Hristos greu poate fi descris în cuvinte, atât ca semnificaţie dar şi ca eveniment propriu zis, de senzaţie, după termenii folosiţi astăzi, atunci când vorbim despre ceva ieşit din comun. S-a întâmplat în vremea aceea, în ieslea din Betleem, că Dumnezeu a coborât pe pământ luând trupul de carne al unui om. Dumnezeu Şi-a mai manifestat prezenţa pe pământ şi până la acest eveniment al Întrupării, în forme diferite, în chip de om sau chip de înger, în manifestările naturii, dar niciodată nu a venit în lume exact ca un om, prin naştere fizică, din femeie. Aspectul acesta este, pentru necreştini, un subiect care le dă mari bătăi de cap şi nu trebuie să ne mirăm. Nu este puţin lucru ca Dumnezeirea fără de margini să se coboare în finitul lutului din care omul este făcut, în ceea ce a fost pângărit de păcat încă de la Marea Cădere.

Muzica modificată genetic

Revin cu un subiect important şi fierbinte în acelaşi timp, un subiect care dezbină biserici, familii şi creştini. Este vorba, din nou, despre muzică. Voi încerca să arăt că muzica modernă (ceea ce este cuprins în denumirea generică de „muzica creştină contemporană” şi care are rădăcina în muzica rock, dar care poate avea o mare diversitate de stiluri) nu ajută la bunul mers al lucrării sfinte, ba, dimpotrivă, face mult rău. O numesc muzică modificată genetic. Pe o rădăcină păgână au fost aduse elemente creştine. A rezultat un hibrid deosebit de toxic şi periculos pentru cine o consumă. Iar consumul, în ultima vreme a crescut într-un mod alarmant.

Cu mulţi ani în urmă am scris un material care a avut la origine o scrisoare pe care am primit-o de la o soră care făcea atunci conservatorul de muzică la Geneva. La unul dintre cursurile la care a participat, profesorul a adus în discuţie importanţa pe care Platon şi Socrate au acordat-o muzicii, ca şi factor de schimbare a societăţii. Citez, pe scurt, din acea scrisoare:

La mulţi ani, România!

Sărbătorim azi ziua naţională a României. Pe 1 Decembrie 1918 a avut loc acest măreţ eveniment al întoarcerii acasă a tuturor teritoriilor ocupate, în mare majoritate, de români. Contextul politic de după primul război mondial a făcut posibilă această unire şi reîntregire a României. Dar nu doar contextul politic a fost important în această lucrare; România a plătit şi ea, din greu, cu peste un milion de vieţi. Însă nici contextul politic şi nici jertfa de sânge a românilor nu au fost suficiente pentru această unire; peste toate a fost planul suveran al lui Dumnezeu, plan fără de care nimic nu ar fi fost cu putinţă. Apostolul Pavel scrie la Romani 13 cu 1:”Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.”

Urmărim la ştiri ce se întâmplă în lume, vedem schimbări dramatice în unele locuri, un regim ia locul altuia, un stat apare iar altul se micşorează sau dispare şi noi credem că totul este jocul liderilor puternici care conduc lumea. În timpul celui de-al doilea război mondial, şi imediat după terminarea lui, România nu a mai avut aceeaşi soartă fericită de la 1918 şi a pierdut părţi din ţară, părţi care şi azi se află pe mâinile străinilor.

Un om simplu dar credincios predica Adevarul despre Isus Hristos

Măiestria creionului

Un copil îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, îl întrebă:

– Bunicule, ce scrii acolo? Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine…

Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:

– E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele, este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.

Copilul privi nedumerit creionul, fiindcă nu văzuse nimic special la acesta.

– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!

– Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile, răspunse bunicul. Creionul are cinci calităţi, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.