Epistola întâi a lui Ioan / Capitolul 4

1Ioan 4.1-3

Printre vicleniile diavolului, imitaţia ocupă un loc de prim ordin. În Vechiul Testament de exemplu, când Dumnezeu a lucrat cu putere prin Moise în prezenţa lui Faraon, vrăjitorii egipteni au imitat atât cât au putut ceea ce făcuse Moise, pentru a neutraliza impresia făcută asupra duhului lui Faraon. Regăsim aceasta în vremea orânduirii templului de la Ierusalim cu ceremoniile sale pentru slujba divină: Ieroboam a întors cu uşurinţă zece seminţii de la adevăr, punând în loc o religie falsă la Betel şi Dan. Primele versete din capitolul 4 arată că Satan şi-a început imitaţiile înşelătoare imediat după ce credinţa a fost transmisă sfinţilor prin apostolii aleşi de Dumnezeu.

Apostolul Ioan, ultimul dintre apostoli, a trăit destul de mult pentru a vedea mulţi profeţi falşi care ieşiseră deja în lume (1. Ioan 4:1 ). Apostolii fuseseră în mod vădit animaţi şi susţinuţi de Duhul Sfânt pentru a transmite Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, fie în scris, fie oral. Nu a fost nevoie să se aştepte mult timp ca să se ridice alţi oameni. De asemenea ei vorbeau prin puterea unui duh, şi rosteau deci cuvinte inspirate.

Epistola întâi a lui Ioan / Capitolul 3

Versetul 28 din capitolul 2 formează un scurt paragraf autonom şi ar fi fost mai bine să se termine cu el capitolul 2. Versetul 29 începe un alt paragraf care se întinde până la versetul 3 din capitolul 3.

1Ioan 2.29 ; 1Ioan 3.1

Ne-am putea într-adevăr întreba acum: dar cine sunt copiii lui Dumnezeu? Şi cum să-i deosebim cu exactitate de cei care nu sunt?

Răspunsul dat aici este că cei care sunt născuţi din Dumnezeu sunt copii ai lui Dumnezeu şi că îi putem deosebi prin faptul că practică dreptatea. A practica, este ceva obişnuit şi caracteristic. Nu înseamnă că lucrează potrivit dreptăţii cu intermitenţă, din timp în timp; ci o practică în mod obişnuit în viaţa lor. Sunt departe de a o face perfect – Unul singur a făcut-o. Şi mai mult, ca născuţi din Dumnezeu, ei au în mod necesar natura Sa. El este drept: o ştim foarte bine. Atunci cei care sunt născuţi din El sunt în mod necesar caracterizaţi de dreptate: nu ar putea fi altfel. Astfel deci când vedem pe cineva practicând cu adevărat dreptatea, putem pe bună dreptate să admitem că este vorba de un adevărat copil al lui Dumnezeu.

Epistola întâi a lui Ioan / Capitolul 2

1Ioan 2.1

Ultimele versete din capitolul 1 ne-au arătat că nu putem zice că nu avem păcat, nici că nu am păcătuit. Primele versete din capitolul 2 sunt contrapartida lor, de teamă să nu ne grăbim să concluzionăm că avem scuza de a păcătui pe motivul că nu ne putem împiedica, că este practic inevitabil. Nici pe departe. Ioan scria aceste lucruri ca să nu păcătuim. Alte pasaje din Scripturi ne vorbesc de resurse speciale pentru a ne împiedica să cădem: punctul care este scos aici în evidenţă este că, dacă intrăm în sfânta comuniune despre care vorbeşte capitolul 1:3, vom fi apăraţi. Bucuria acestei comuniuni exclude păcatul, la fel cum păcatul exclude bucuria acestei comuniuni, până când este mărturisit.

Epistola întâi a lui Ioan / Capitolul 1

Introducere

Este suficientă o simplă lectură rapidă a Epistolei întâi a lui Ioan pentru a vedea o mare asemănare cu Evanghelia după Ioan. În amândouă sunt prezente aceleaşi teme. În Evanghelie, temele sunt puse în evidenţă, în principal dar nu exclusiv, de cuvintele Domnului şi prin ilustrarea pe care le-o dă viaţa Sa. Acestea se regăsesc şi în epistolă, cel mai important lucru fiind ca, de acum înainte, ele să fie manifestate în viaţa copiilor lui Dumnezeu. Evanghelia ne arată lucruri care sunt adevărate în El, în timp ce epistola vorbeşte despre „o poruncă nouă... ceea ce este adevărat în El şi în voi” (1. Ioan 2:8 ). Această frază scurtă ne dă cheia întregii epistole.

Această epistolă este printre ultimele care a fost scrisă. Erau deja „antihrişti” pe ici şi colo, aşa cum arată capitolul 2. Aceşti oameni se mândreau cu o cunoaştere superioară. Strigau în gura mare că învăţăturile lor erau cu un pas înainte, o îmbunătaţire a ceea ce existase înainte.

LUPTA CREȘTINULUI CU ISPITA

Scurt Prologos

Atunci când suntem călăuziți să elaborăm un studiu biblic, nu se poate să nu descoperim mai târziu o sinergie (coordonare) între ceea ce ne descoperă Duhul Sfânt la fiecare dintre noi, când studiem Sfânta Scriptură, și ceea ce a descoperit deja Duhul Sfânt altor credincioși, care au trăit înainte de noi sau sunt contemporani cu noi.

Fiind același Duh, care ne iluminează gândirea în procesul studierii Sfintei Scripturi, El va descoperi fiecărei generații de credincioși aceleași adevăruri ale lui Dumnezeu consemnate în Biblie.

Însă, revelația divină fiind progresivă, Duhul Sfânt a descoperit, descoperă și va descoperi noi înțelesuri, noi mesaje ale Cuvântului divin, celor care studiază sub îndrumarea Sa; fiindcă Dumnezeu înainte de întemeierea lumii a orânduit totul astfel încât, „la vremea sfârșitului... . cunoștința va crește”.

Trezirile trâmbițate azi în jurul unui circ ieftin

Duhul Sfânt ne dă putere să fim martori ai Domnului Isus, prin darurile și Roada Duhului oferite omului prin credința în Evanghelie și pocăință.

Astăzi ne-am pierdut mărturia nu pentru că nu sunt minuni și semne, ci pentru că ele au devenit un circ ieftin, iar viața noastră este plină de păcat. Oamenii se uită la pocăiți și-i văd că trăiesc și vorbesc ca ei, dar se laudă cu semne și minuni, care de cele mai multe ori te îngrozesc prin ocultismul lor.

Uitați-vă la fenomenul Redding , California, un circ ieftin și prin comunitatea multor ”circari” care se evidențiază prin semne și minuni și veți vedea grotescul mărturiei actuale.

Semnele și minnunile fără sfințire și Roada Duhului nu valorează nimic, doar ca o talangă pe gâtul unei vaci.

Neajunsurile Bisericii Evanghelice contemporane

În această lucrare îmi doresc să expun câteva din neajunsurile bisericilor evanghelice (din România), în limitele observației și percepției proprii. În ultimii ani, am alternat ca și domiciliu între Zalău, Oradea, Arad și Cluj. Am observat anumite tipare care se regăsesc în majoritatea bisericilor din aceste orașe, dar și din alte orașe, după cum mi-au relatat frații cu care am discutat pe aceste teme. Voi expune în continuare, deci, trei defecte majore pe care le-am identificat (în spațiul nostru evanghelic din România), ca mai apoi să propun la fiecare câte o potențială soluție. Aceste lipsuri sunt generale, nu pot fi aplicate fiecărei comunități evanghelice, și nici nu are o țintă precisă, o biserică anume. Vizează totuși în special zona penticostal-carismatică a bisericilor evanghelice (române).