sâmbătă, 14 octombrie 2023

Ezechiel – Gog și Magog

,,Gog-onatul de-Magog!“ M-am gândit ca să folosesc această formulă pentru titlu, dar m-am temut să nu fiu învinuit de neseriozitate. Problema este gravă și victimele vor fi planetare. Asta nu înseamnă însă că judecata acestui personaj din viitor nu va fi o descărcare a mâniei lui Dumnezeu împotriva unui „demagog care va încerca să înșele lumea cu gogonelele lui“!

Pentru că este vorba despre evenimente viitoare, neclare din perspectiva contemporană, comentatorii au interpretări deferite asupra acestei teme din cartea lui Ezechiel.

Despre ce este vorba? Capitolele 38 și 39 conțin profeții făcute de Ezechiel despre o înfruntare dintre Dumnezeu și un personaj istoric numit „Gog“, care a trezit antipatia divină. Ca să-l pedepsească, Dumnezeu îl va atrage providențial (prin evenimente și conjucturi istorice) într-un conflict care va avea loc pe teritoriul țării sfinte și-l va nimici cu desăvârșire.

duminică, 24 septembrie 2023

Cinci fundamente care vor conduce la compromisuri în etica sexuală

Se pare că în fiecare săptămână, noi staruri de muzică creștină sau foste vedete creștine anunță că au ”evoluat” în crezul lor şi cum ”deconstrucția” credinței lor i-a făcut să o regândească sau să o abandoneze întru totul. Unele experiențe de acest fel duc la o credință durabilă, dreaptă. Altele sunt cinice, reacționare și duc la părăsirea credinței. Pot fi multe cauze declanșatoare ale acestor experiențe, însă cea mai des întâlnită, care face ca turnul credinței să se prăbușească, este o problemă controversată în ziua de azi: etica sexuală biblică.

În mediul creștin occidental, a devenit obișnuit să ignori, respingi sau să pui la îndoială ce spune Scriptura despre identitate și sex.

marți, 8 august 2023

Mesajul Domnului către Biserica din Laodiceea (Apoc 3:14-22)

Apocalipsa 3:14. Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu: 15. „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! 16. Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. 17. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, 18. te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. 19. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te! 20. Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. 21. Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” 22. Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.

joi, 29 iunie 2023

Păcatul originar

Ori de câte ori vorbim despre căderea rasei umane şi despre natura şi originea păcatului, suntem imediat îndemnaţi să examinăm măsura şi extinderea acestui păcat şi a impactului pe care îl are asupra noastră ca fiinţe umane. Iar acest lucru aduce imediat în discuţie doctrina păcatului originar. Doctrina păcatului originar e însoţită de o mulţime de interpretări greşite şi de asemenea e înconjurată de controverse cu privire la oamenii care o înţeleg cu adevărat şi la ce se referă ea de fapt. O înţelegere greşită a conceptului de păcat originar este aceea că păcatul originar se referă la primul păcat pe care l-au comis Adam şi Eva. Însă nu asta înseamnă păcatul originar. Păcatul originar nu se referă la primul păcat, ci la consecinţele sau rezultatele acelui prim păcat. De fapt, păcatul originar în sine însuşi nu este în realitate un păcat.