O deplină eliberare de sub puterea păcatului

de C. H. Mackintosh

Până acum ne-am ocupat cu acea parte a lucrării lui Hristos care se referă la problema iertării păcatelor, și credem sincer că cititorul este în întregime lămurit și convins cu privire la acest punct important. Va fi cu siguranță privilegiu său fericit, doar dacă Îl crede pe Dumnezeu pe cuvânt. „Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepţi, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1. Petru 3:18 ).
Dar, dacă Hristos a suferit pentru păcatele noastre, n-ar trebui noi să cunoaștem deplina binecuvântare de a fi veșnic eliberați de povara acestor păcate? Se poate ca, potrivit cu gândul și inima lui Dumnezeu, acela pentru care Hristos a suferit să rămână într-o continuă robie, legat, înfășurat cu lanțul păcatelor sale și să strige săptămână de săptămână, lună de lună, an de an că povara păcatelor sale este insuportabilă?

Ce se ascunde sub zâmbetul nostru?

Sunt mai multe diferenţe între ceea ce vezi în România şi ceea ce vezi atunci când ieşi din ţară şi te îndrepţi spre vest. Una este curăţenia, ordinea. În România nu există iar în Occident da. Şi mai sunt şi altele dar aş vrea să mă opresc azi asupra unui alt aspect.

În România oamenii sunt aproape tot timpul supăraţi şi nervoşi, irascibili, iar în Occident sunt amabili, zâmbitori. Acest aspect nu este lipsit de importanţă deoarece are implicaţii semnificative asupra vieţii de zi cu zi. Una este să ai în preajma ta tot timpul oameni morocănoşi şi nemulţumiţi, suspicioşi chiar, şi alta să ai în preajmă oameni amabili şi deschişi. Eram cu soţia undeva într-o ţară din Europa şi ne plimbam într-un parc. Aveam un aparat foto şi mai făceam câte o poză. Un alt cuplu de localnici, vârsta lor era în jur de 55 de ani, a trecut pe lângă noi şi, fără ca să-i cerem, domnul a venit la noi şi ne-a spus că vrea să ne facă câteva poze. A luat aparatul şi ne-a făcut mai multe poze dar nu s-a mulţumit cu orice poze. Dacă nu zâmbeam destul trebuia să mai încercăm o dată, căuta unghiurile mai potrivite şi era foarte dornic să ne facă poze frumoase, până acolo că risca să devină agasant.

Iertarea înseamnă viață

Scriam in articolul precedent că, pentru a ierta, e nevoie să murim măcar puțin. E nevoie să ne dăm morții pretențiile, dreptatea noastră, plăcerea și satisfacția de a îl vedea pe greșit plătind sau pedepsit și moartea niciodată nu a fost ușoară. Moartea înseamnă despărțire și în cazul acesta înseamnă despărțire de unii ”dragi”. Ne place să avem dreptate, ne place să ni se facă mofturile sau micile hachițe, ne place să ne știm răzbunați și ne place să ni se plătească paguba, ba mai mult, ne considerăm perfect îndreptățiți să ne cerem dreptatea și în societatea în care trăim, ar însemna să fii fraier, să fii prost, să nu profiți pe urma greșelii cuiva față de tine.

Mișcarea de inerție

   Dacă pentru primii oameni credibilitatea mesajelor recepţionate de mintea lor a fost condiţionată de stimuli interni (simţăminte, dorinţe), independent de originea lor, tot aşa se întâmplă şi cu urmaşii lor.(Gen.3.1-6). Prin corupere, au intrat in sfera de influenţa a lui Satan, care este lumea, unde omenirea aleargă debusolata ca intr-o arenă cu două piste, in cerc vicios, urmărind obţinerea fericirii prin propriile resurse, prin satisfacerea poftelor trupului şi a aspiraţiilor sufletului, neajungând însa niciodata la saturaţie.(Osea 4.10); (Hagai 1.6).
    Dacă şarpele, prin promisiuni mincinoase-însa plăcute sufletului uman, a reuşit sa abată privirile oamenilor de la Creator spre ei inşişi (Rom.5.12)antrenându-i astfel intr-o cursă a morţii, Dumnezeu, prin adevarul care perpetuează viaţa, doreşte sa pună capăt acestei curse, oferindu-le oamenilor un prilej de meditaţie asupra conditiei lor actuale in perspectiva sumbra a vesniciei.

Calea răstigniților

Dietrich Bonhoeffer spunea ca atunci cand Hristos invita pe cineva la EL, il cheama sa vina si sa moara! In calitate de preoti ai lui Dumnezeu avem autoritatea ca, la randul nostru, sa aducem jertfe duhovnicesti lui Dumnezeu, cum a facut Hristos, Marele nostru Preot.

Dar ce fel de jertfe suntem chemati sa aducem?

Scriptura prezinta mai multe tipuri de jertfa, printre care: lauda buzelor noastre, darnicia noastra (despre darnicie Biblia spune ca jertfe ca acestea ii plac Domnului), implicarea in lucrarea lui Dumnezeu, etc. Dar Romani 12: 1 ne porunceste sa ne aducem pe noi insine ca jertfa. Pavel nu ne cere sa ne rastignim trupul de carne – din pacate unii au interpretat literal versetul acesta – caci chiar daca ar curge sange, sangele nostru nu ar putea spala niciun pacat. Ni se cere sa rastignim firea pamanteasca, natura pacatoasa, poftele care se razboiesc in madularele noastre. Ni se cere sa omoram pacatul din madularele noastre. Ni se cere sa acceptam un drum pe care a mers Insusi Mantuitorul Isus: drumul care duce spre propria noastra rastignire.

Iertarea înseamnă moarte

Cineva mă întreba într-o ședință de consiliere recent: De ce este așa de greu să ierte soția care i-a greșit? De la întrebarea aceasta, am pornit o discuție interesantă cu acel om, care a fost revelatoare și pentru mine și am descoperit că greutatea iertării este mare, din cauza prezenței morții în acel act. De fapt, iertarea înseamnă moarte. Cine ar putea să definească mai bine conceptul decât Isus Hristos, cel care ne-a iertat pe noi și a murit ca noi să avem parte de iertare.