Paralela om-umanitate

Evoluţia spirituala a umanităţii, de la crearea lui Adam şi până la apariţia pe scenă a omului născut din nou, regenerat, se poate raporta la viaţa omului perceput ca entitate, de când este conceput în pântecele mamei lui şi până la maturizare. Grădina Edenului, în care primul om a fost zămislit din ţărâna pământului Gen.2.7,8 , prefigurează pântecele matern ca „un loc tainic” în care fătul este „ţesut în chip ciudat ca în adâncurile pământului.” (Ps.139.15 ; vezi şi Iov 10/9-12 ).

Musulmanii și Europa hodoroagă care își hrănește călăul

Privind de câteva saptămâni la situația migranților musulmani am constatat că:

1. Este falsă teza prin care se afirmă că trebuie să-i primim pe musulmanii sirieni pentru că sunt săraci. Dacă doream ca europeni să ajutăm popoare sărace nu ne opream la sirieni. Numai în România în județul Vaslui și în marile orașe sunt persoane care nu au ce să mănânce căci trăiesc în sărăcie lucie. Dar până la români în fiecare zi mor 4600 de oameni de sete și 970 de milioane nu au ce să mănânce. Unui sirian îi trebuie cel puțin 7000 de Euro ca să ajungă la destinație, în Germania, deci dacă își permit nu sunt chiar așa de săraci și sunt mult mai bogați decât majoritatea africanilor. Dar până acolo dacă acum am vrea să rezolvăm problema oamenilor care mod de foame ar fi foarte simplui. Cu ce se aruncă din America s-ar rezolva problema celor care mor de foame și de sete de pe întreg continentul negru. Nu sărăcia este motivul pentru care sunt primiți în Europa. Motivul este altul.

Migranţii – căutători după o patrie mai bună

În căutarea lui după mai bine omul este în stare de mari sacrificii şi nu de puţine ori se expune la mari riscuri. Migraţia este o modalitate prin care omul a căutat să-şi îmbunătăţească condiţiile de viaţă numai că migraţia nu este un cec în alb ci, de multe ori, este un eşec. Uneori aduce satisfacţii, alteori frustrări şi neîmpliniri.

Migraţia este o dovadă a faptului că omul este mereu în căutarea a ceva mai bun. Arată spre o insatisfacţie şi priveşte înainte cu speranţă de mai bine. Stau alături în inima omului un sentiment veşnic de nemulţumire dar şi o speranţă continuă după un tărâm al păcii şi al bucuriei, al liniştii şi al împlinirii.

Semnele vremurilor din urmă în biserică (Matei 24.10-14)

Introducere

De unde ştim că vine iarna? Există semne în natură care indică apropierea ei. Frunzele se îngălbenesc şi cad, temperatura scade, apar ploi şi vântul se intensifică. Apropierea iernii este semnalată şi de plecarea păsărilor călătoare. Există semne şi în casele noastre: ţânţarii pier, începem să facem focul în sobă sau pornim centrala. Aşa dar, semnele sunt diverse şi în multe domenii.

De unde ştim că vine „iarna” peste Biserica (Bisericile locale, vizibile)?

Urcăm noi, evanghelicii, pe scara socială?

Autor: A.W.Tozer

Tradiţional, creştinismul a fost şi este religia oamenilor obişnuiţi. Ori de câte ori clasele sociale mai înalte l-au adoptat în numere mari, s-a stins. Respectabilitatea s-a dovedit a fi aproape întodeauna fatală pentru el.

Formalismul – ruda săracă și stearpă a creștinismului

De J. C. Ryle

“Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea”(2 Timotei 3:5)

“Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. “(Romani 2:28 ,29)

Textul din titlul acestei predici merita o serioasa atentie in orice timp, dar mai ales in aceasta epoca a Bisericii si a lumii. De cind Domnul Isus Hristos a lasat pamintul inaltindu-se la cer niciodata nu a mai existat atit de mult formalism si o asa falsa profesare a credintei cum exista in zilele de astazi. Acum, mai mult ca niciodata, trebuie sa ne auto-examinam, sa ne cercetam propria religie, ca sa stim de ce natura este aceasta. Sa incercam sa descoperim daca crestinismul nostru este un lucru de forma sau un lucru drag inimii.

<<<LUMINA>>>

   Lumea în care trăim este un labirint cu numeroase căi întortocheate, încâlcite, în care omenirea rătăceşte în întuneric, căutând asiduu calea de ieşire la lumină, la viaţă. Orice suflet născut pe pământ intră în acest labirint, începându-şi aventura de explorare în tentativa de a evada, fiecare după înţelepciunea lui, din împărăţia întunericului. Toţi rătăcesc ca nişte oi pierdute, fiecare îşi vede de drumul lui.
   La început nu era aşa. Atunci omul umbla în lumină, după cum Creatorul său era în lumină. Însă, măcar că L-a cunoscut, nu L-a respectat, nici nu I-a mulţumit, ci s-a dedat la gânduri deşarte şi inima sa fără pricepere s-a întunecat, facilitându-i în felul acesta, pătrunderea în labirintul spiritual în care orbecăieşte şi care este lumea de azi.