marți, 26 iulie 2022

Tablele cu cele zece porunci moderne au fost sparte

Am vorbit recent despre planurile elitelor mondiale de a reduce populaţia lumii, am spus că se fac planuri ascunse în această privință de foarte multă vreme, şi am amintit despre monumentul de piatră din Georgia, SUA, monument numit Georgia Guidestones (Pietrele călăuzitoare sau Ghidul de piatră din Georgia) şi care conţinea cele zece porunci ale epocii moderne. Monumentul a fost inaugurat în anul 1980 şi era o structură impresionantă din granit, având o înălţime de peste 6 metri şi o greutate de peste 100 de tone. Publicului larg nu i s-a spus nici până astăzi cine a ridicat acest monument. Pe pietrele lui erau gravate, aşa cum am spus, cele zece porunci ale epocii moderne, în mai multe limbi, prima poruncă fiind aceasta : „Menţineţi umanitatea în limita a 500 de milioane de persoane”. Această primă poruncă nu a fost respectată şi umanitatea a ajuns astăzi, după 42 de ani de la darea poruncii, să numere circa 8 miliarde de persoane. În urma ridicării acestui monument, care a devenit rapid un obiectiv turistic, au apărut tot felul de controverse iar cei ce spuneau că în umbră se află elitele mondiale care vor să pună efectiv în practică această poruncă au fost etichetaţi ca şi conspiraţionişti, ridiculizaţi, marginalizaţi.

joi, 21 iulie 2022

Anunț

Cu regret anunț că mi-a fost dezactivat contul de YouTube „salemunt”, deoarece am primit Notificare de eliminare emisă de Gabi Iluț, din cauza încălcării drepturilor de autor.

Canalul „salemunt” l-am folosit, 12 ani, doar spre slava Domnului, fără generare de bani. Am avut peste 18 000 de abonați și aproape 10 000 000 de vizionari a videoclipurilor postate.

Am postat acest anunț pentru aceia care, poate, se întreabă ce s-a întâmplat cu canalul meu.

Domnul Isus să vă binecuvânteze pe toți care citiți aceste rânduri !

Samuel Muntean

marți, 21 iunie 2022

Cine ţine lecţiile la Davos?

Forumul Economic Mondial de la Davos, ediţia 2022, şi-a închis porţile. Participanţii şi-au făcut bagajele, s-au urcat în avioanele particulare şi s-au întors cu toţii la locurile lor de muncă, de unde, cercetându-şi cu atenţie notiţele luate pe parcursul unei săptămâni, se vor strădui să pună în practică ceea ce au fost instruiţi să facă, în vederea Marii Resetării a lumii. Ei vor o lume nouă, mai bravă. Va fi un exerciţiu interesant să căutăm să aflăm cine este profesorul care ţine lecţiile la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Ne aflăm la mai bine de doi ani de zile de când a început toată această nebunie ce poartă numele de COVID. Disputele au fost mai aprige ca oricând iar diviziunea în societate mai vizibilă ca niciodată. Partea care nu a crezut naraţiunea oficială a fost numită retrogradă, conspiraţionistă, de rea credinţă, etc. Această tabără nu a acceptat etichetarea întregii situaţii mondiale apărute în urma efectelor noului virus ca PANDEMIE ci a numit-o, şi cu o nuanţă de ironie dar şi pentru a respecta adevărul, PLANDEMIE, adică ceva ce a fost planificat cu bună ştiinţă. Adică omenirea a ajuns la ceea ce avem astăzi din pricina unui PLAN făcut de cineva şi nu la întâmplare. Cei ce nu au crezut naraţiunea oficială au fost numiţi conspiraţionişti. Adică ei cred că „anumite evenimente sau situaţii sunt manipulate în secret de forţe puternice, malefice”. Am citat de pe site-ul oficial al UE şi continui să citez: „De multe ori teoriile conspiraţioniste pleacă de la o suspiciune. Cei care le lansează se întreabă cine beneficiază de evenimentul sau de situaţia respectivă, identificându-i, astfel, pe conspiratori. Apoi identifică elemente pe care le modelează în aşa fel încât să se potrivească teoriei, prezentându-le drept dovezi”. După site-ul oficial al Uniunii Europene nu există nici un fel de conspiraţii în ceea ce priveşte evenimentul Covid, adică nimeni nu a prevăzut şi planificat aşa ceva iar cei ce susţin contrariul sunt de rea credinţă, ba chiar un pericol social, ei fiind vinovaţi de răspândirea de ştiri false (fake news).

duminică, 17 aprilie 2022

Înainte de întemeierea lumii

Adeseori, lucrurile merg alandala, la întâmplare, luându-ne pe nepregătite şi dându-ne sentimentul că au fost scăpate de sub control. Asta îi face pe mulţi să creadă că viaţa nu mai are sens, şi, ca atare, n-are rost să-ţi faci vreun plan pentru eventuale îmbunătăţiri fiindcă şi aşa nu ştii ce are să se întâmple. Oamenii au ajuns să creadă că totul se reduce la o problemă de şansă şi circumstanţe.

Totul este accidental, un produs al întâmplării. Unii au ajuns chiar să creadă că până şi omul nu este altceva decât un produs al evoluţiei şi al hazardului. Până şi noi, credincioşii, ajungem deseori copleşiţi de goana nebună a evenimentelor zilnice şi, drept consecinţă, tindem să uităm că-I aparţinem unui Dumnezeu suveran care este stăpân peste toate lucrurile.

vineri, 18 martie 2022

Laodiceea - creştinătatea în ultima ei fază

Ne vom ocupa acum mai îndeaproape de scrisoarea către Laodiceea, cel puţin cu prima parte a ei. Acestei scrisori îi revine o importanţă deosebită, în măsura în care prezintă ultima fază a creştinismului, şi îl avertizează pe fiecare credincios de trăsături care îi face atât de urâţi ochilor lui Hristos.

„Şi îngerului bisericii din Laodiceea scrie-i: »Iată ce zice Cel care este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul creaţiei lui Dumnezeu: »Ştiu faptele tale, că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, te voi vărsa din gura Mea. Pentru că zici: »Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic«, şi nu ştii că eşti cel ticălos, vrednic de plâns, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să fii îmbrăcat şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi alifie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi«“ (Apocalipsa 3:14-18 ).