Simina Mihai | Cu drepturi mai puține

TEOLOGIA LEGĂMÂNTULUI sau TEOLOGIA REFORMATĂ – o scurtă analiză a erorilor pe înțelesul tuturor

1. Scurtă prezentare a teologiei legământului

Teologia legământului este o metodă sau un cadru de interpretare a Bibliei. La fel ca și dispensaționalismul, teologia legămintelor încearcă să ofere un cadru de înțelegere a unității bibliei. Ea presupune că tema generală a Bibliei poate fi înțeleasă cel mai bine prin intermediul legămintelor.

Începutul acestei teologii se află în primele secole ale creștinismului, în vremea lui Augustin, dar s-a constituit într-un sistem de doctrine care a fost popularizat de reformatorii în anii 1500, 1600. De aceea se mai numește și “Teologia reformată”. În America această teologie a ajuns prin intermediul puritanilor. Această teologie se numește așa pentru că se bazează pe legămintele cu Adam, Avram, Moise, David etc.

Teologii legământului vorbesc despre trei legăminte generale. Acestea sunt adesea denumite legăminte „teologice”, deoarece Biblia nu le menționează în mod explicit:

A fi cu adevărat liber - sau : eliberare

Ce înseamnă "eliberarea" ? Astăzi, pentru mulți credincioși, semnificația acestui termen este dificil de definit, sau chiar o nebuloasă. Am auzit spunându-se, poate, că eliberarea este necesară pentru viața și bucuria creștină, și că ea constitue o mare binecuvântare. Dar rămân încă multe întrebări : care este problema exactă la care poate răspunde eliberarea ? Ce înțelegem prin acest termen ? Și cum se ajunge la o eliberare conștientă ?

1 Care este problema ? - O ilustrare

Pentru a înțelege problema la care răspunde eliberarea, să luăm o imagine :

Ilustrare :

Să ne imaginăm un miel care a fost spălat în întregime și care stă înaintea noastră absolut curat. Acestui miel îi place să fie curat, dar el știe totuși că, în orice clipă, poate cădea înapoi în noroi, și chiar că este inevitabil. Deci, el știe că se va afla permanent în situații total contrarii naturii sale (în contrast cu un porc care îi place să se tăvălească în noroi, a se vedea 2 Petru 2:22).

Gândirea carnală este moarte

Într-adevăr, cei ce trăiesc potrivit firii se gândesc la lucrurile firii, însă cei ce trăiesc potrivit Duhului se gândesc la lucrurile Duhului (Rom. 8:5, NTR).

Ne vom ocupa în primul rând de ceea ce Pavel spune aici despre omul care nu este creștin. Descrierea generală pe care i-o face acestuia este că el trăiește „potrivit firii” pământești. Ce vrea să spună prin aceasta? Cuvântul fire se referă la natura umană decăzută – la natura umană de dinainte ca Duhul lui Dumnezeu să-Și înceapă lucrarea în om. Acesta este omul lăsat în puterile sale – omul care se naște, crește și se dezvoltă în viața din această lume fără ca Dumnezeu să acționeze asupra lui. Necreștinul trăiește „potrivit firii”. Cuvântul potrivit este interesant. Unii îl traduc prin expresia „după”, dar cea mai bună traducere este „sub”. Cuvântul pe care apostolul îl folosește comportă ideea de a fi „sub” altceva, mai specific sub autoritatea acelui lucru. Așadar, ni se spune că necreștinul este dominat în mod obișnuit de natura cu care s-a născut… Noi ne naștem în felul acesta ca urmare a legăturii noastre cu Adam și păcatul lui. Oricine se naște din Adam se naște „potrivit firii”, căci se naște sub puterea, sub dominația acestei naturi umane decăzute pe care o moștenește. Apostolul adaugă că acest lucru este unul continuu – „ei trăiesc potrivit firii”. Ei se nasc în păcat, există în păcat și continuă să trăiască în păcat.

Care este păcatul care nu duce la moarte?

Daniel Branzai. Scrisoare către un creştin ortodox

29 Iunie 2000

Draga Mihai

Terminologia pe care o propui tu, ca ortodox, nu este aceiasi cu aceea pe care o folosesc eu, ca evanghelic intors la terminologia Scripturii.

Am sa incerc sa clarific aceasta afirmatie, deoarece eu cred ca terminologia propusa de tine ascunde (sau justifica) citeva din invataturile extrabiblice periculoase ale Ortodoxiei.

Inainte de a face insa aceasta paralela lamuritoare, ma vad silit sa justific activitatea agresiva a misionarilor evanghelici in asa zisele tari cu traditie crestina milenara. Eu cred ca, indiferent de starea spirituala a generatiilor trecute, fiecare generatie, si fiecare individ care o compune, trebuie sa stea singura in fata lui Dumnezeu si sa faca o alegere. Apartenenta la o natiune cu un anumit trecut nu justifica si nici nu indreptateste leganarea in niste zadarnice nadejdi inselatoare. Unul din cei mai mari sociologi ai lumii moderne exclama: "Suntem la o singura generatie de salbaticie! Nimeni nu ne garanteaza ca generatia copiilor nostri va prelua si duce mai departe cuceririle civilizatiei crestine europene!"

Dacă mori cu un păcat nemărturisit...