joi, 19 septembrie 2024
Vrei să fii victorios? Fii mai mult în rugăciune!
Spun ceea ce am trăit. Deseori m-am depărtat de Dumnezeu, niciodată până într-atât încât să cad definitiv, dar deseori am pierdut acea dulceață a dragostei Lui de care m-am bucurat odată. Am mers să predic fără a avea acel foc și acea energie; am citit Biblia fără să fi fost luminat… De unde au pornit acestea? Au început în cămăruța mea. Într-o oarece măsură am încetat să mă rog. Iată, îmi mărturisesc greșelile și recunosc că ori de câte ori mă depărtez de Dumnezeu, aceasta constituie începutul unei căderi.
Creștinule, vrei tu să fii fericit? Fii mai mult în rugăciune. Vrei tu să fii victorios? Fii mai mult în rugăciune. Frate, când te scoli de dimineață, treburile zilei sunt atât de urgente încât, după vreo două-trei cuvinte spuse în grabă, mergi în lume, iar noaptea, epuizat și fără vlagă, îi oferi lui Dumnezeu sfârșitul sec al zilei. Ca urmare, nu te bucuri de comuniune cu El.
Charles H. Spurgeon
sursa: https://catalin67.wordpress.com/2014/02/28/vrei-sa-fii-victorios-fii-mai-mult-in-rugaciune/#comments
joi, 25 iulie 2024
Ești acceptat? Sau te străduiești să fii?
Există, într-un mod general, două modalități de a trăi viața creștină: sub lege – care aduce cu sine un sentiment permanent de condamnare, oboseală, nesiguranță și o continuă frustrare… sau sub har, prin credință- un mod de viață care produce bucurie, siguranță, liniște și care este, de asemenea, un teren fertil pentru progresul în sfințirea personală.
marți, 11 iunie 2024
Care este Biserica “Adevarata” ?
Iata de ce va invit sa cititi cu evlavie si atentie rindurile care urmeaza:
“Cea mai inalta expresie a voiei lui Dumnezeu in dispensatia actuala este Biserica. Pentru a fi in intregime biblica, orice activitate religioasa trebuie sa fie integrata si subordonata Bisericii. Trebuie sa spunem foarte clar si raspicat ca orice slujba adusa lui Dumnezeu in vremea de acum trebuie sa izvorasca si sa se desfasoare in cadrul sfant al adunarii copiilor lui Dumnezeu. Scoli teologice, societati de tractate, organizatii misionare, societati de binefacere, edituri crestine, si orice alte grupari aflate intr-o forma sau alta de slujire crestina trebuie sa se autoexamineze cu toata evlavia si cu toata responsabilitatea stiind ca lucrarile lor nu pot avea nici un fel de semnificatie spirituala atata timp cat ele raman in afara Bisericilor locale.” (John Mac Arthur Jr.)
luni, 6 mai 2024
luni, 1 aprilie 2024
TEOLOGIA LEGĂMÂNTULUI sau TEOLOGIA REFORMATĂ – o scurtă analiză a erorilor pe înțelesul tuturor
Teologia legământului este o metodă sau un cadru de interpretare a Bibliei. La fel ca și dispensaționalismul, teologia legămintelor încearcă să ofere un cadru de înțelegere a unității bibliei. Ea presupune că tema generală a Bibliei poate fi înțeleasă cel mai bine prin intermediul legămintelor.
Începutul acestei teologii se află în primele secole ale creștinismului, în vremea lui Augustin, dar s-a constituit într-un sistem de doctrine care a fost popularizat de reformatorii în anii 1500, 1600. De aceea se mai numește și “Teologia reformată”. În America această teologie a ajuns prin intermediul puritanilor. Această teologie se numește așa pentru că se bazează pe legămintele cu Adam, Avram, Moise, David etc.
Teologii legământului vorbesc despre trei legăminte generale. Acestea sunt adesea denumite legăminte „teologice”, deoarece Biblia nu le menționează în mod explicit:
marți, 27 februarie 2024
A fi cu adevărat liber - sau : eliberare
1 Care este problema ? - O ilustrare
Pentru a înțelege problema la care răspunde eliberarea, să luăm o imagine :
Ilustrare :
Să ne imaginăm un miel care a fost spălat în întregime și care stă înaintea noastră absolut curat. Acestui miel îi place să fie curat, dar el știe totuși că, în orice clipă, poate cădea înapoi în noroi, și chiar că este inevitabil. Deci, el știe că se va afla permanent în situații total contrarii naturii sale (în contrast cu un porc care îi place să se tăvălească în noroi, a se vedea 2 Petru 2:22).
