Debora Arman la priveghiul fr. Ludovic Arman - Ce frumos va fi in ceruri

Lege

Iată de exemplu acest cuvânt mic: „Lege”. El nu trebuie luat în înţelesul lui social obişnuit care defineşte normele după care cetăţenii ştiu ce trebuie să facă şi ce trebuie să nu facă. Acest aspect este valabil numai în ce priveşte legile sociale omeneşti în care sunt judecate şi apreciate numai faptele, fără să se ţină în socoteală atitudinea inimii.

Legea lui Dumnezeu este altfel. Dumnezeu judecă după ceea ce este în străfundurile inimii şi de aceea Legea Lui nu se opreşte la aspectul exterior al faptelor. Ea se pogoară în adâncimile fiinţei umane pretinzându-i nu numai un anumit fel de comportament, ci şi un anumit fel de simţire. Legea lui Dumnezeu pedepseşte chiar şi fapte aparent bune, atunci când acestea nu izvorăsc dintr-o pornire sinceră a inimii. Ipocrizia şi minciuna nu sunt tolerate.

Mărturisirea de credinţă baptistă de la Londra 1689 despre voinţa omului:

9.1 Dumnezeu a înzestrat voinţa omului cu libertatea şi puterea de a acţiona pe baza alegerii; el nu este nici forţat şi nici determinat de nici o necesitate intrinsecă în facerea binelui sau răului.1

(1) Matei 17:12; Iacov 1:14; Deuteronomul 30:19

9.2 În starea sa de inocenţă iniţială, Adam a avut libertatea şi puterea de a dori şi de a face ceea ce era bine şi plăcut înaintea lui Dumnezeu;1 însă el a fost instabil astfel încât a căzut din această stare.2

(1) Eclesiastul 7:29

(2) Geneza 3:6.

9.3 Prin căderea în starea de păcat, întreaga rasă umană a pierdut complet întreaga abilitate a voinţei de a face orice lucru bun din punct de vedere spiritual care să însoţească mântuirea. În starea noastră naturală, suntem cu totul împotrivitori binelui spiritual şi morţi în păcat; noi nu suntem capabili, prin propria noastră tărie, să ne convertim singuri, sau chiar să ne pregătim cumva pe noi înşine pentru convertire.1

(1) Romani 6:16,20; Ioan 8:31-34; Efeseni 2:1; 2Corinteni 3:14; 2Corinteni 4:3-4; Ioan 3:3; Romani 7:18; 8:7; 1Corinteni 2:14; Matei 7:17-18; Matei 12:33-37; Luca 6:43-45; Ioan 6:44; Ieremia 13:23; Ioan 3:3,5; Ioan 5:40, Ioan 6:37, Ioan 6:39, Ioan 6:40, Ioan 6:44, Ioan 6:45, Ioan 6:65;

Faptele Apostolilor 7:51; Romani 3:10-12; Iacov 1:18; Romani 9:16-18; Ioan 1:12-13; Faptele Apostolilor 11:18;

Filipeni 1:29; Efeseni 2:8-9.

9.4 Atunci când Dumnezeu converteşte pe păcătoşi şi îi transferă în starea de har, El îi eliberează pe aceştia din sclavia naturală a păcatului, şi doar prin acest har al Său îi face, în mod gratuit, capabili să dorească şi să facă ceea ce este bine din punct de vedere spiritual.1 Cu toate acestea, datorită corupţiei care rămâne în oameni, aceştia nu îşi doresc în mod perfect şi nici exclusiv ceea ce este bine, ci ei pot dori şi ceea ce este rău.2

(1) Coloseni 1:13; Ioan 8:36; Filipeni 2:13

(3) Romani 7:14-25; Galateni 5:17.

9.5 Dorinţele noastre vor fi făcute perfecte şi libere în mod permanent de a face doar binele numai când vom fi în starea de glorie.1

(1) Efeseni 4:13; Evrei 12:23.

Este Dumnezeul mânios al Vechiului Testament acelaşi cu Dumnezeul iubitor al Noului Testament?

Este aproape imposibil să citeşti Biblia de la un capăt la celălalt şi să nu observi discrepanţa dintre imaginea lui Dumnezeu din Vechiului Testament şi cea din Noul Testament. Yahweh al Vechiului Testament este adesea mânios, răzbunător şi neîndurător, un Dumnezeu care porunceşte masacre inimaginabile, care pedepseşte fără milă păcatul, care încurajează sclavia, epurarea etnică şi patronează o mulţime de alte monstruozităţi. Mai mulţi atei, mai ales cei din valul noului ateism, în speţă „cei patru călăreţi ai Noului Ateism” – Richard Dawkins, Christopher Hitchens, Sam Harris şi Daniel Dennett – l-au numit pe Dumnezeul Vechiului Testament „un monstru moral”. Dar când citeşti Noul Testament Îl descoperi pe Isus Cristos, care este imaginea perfectă a dragostei, un apropiat al vameşilor şi al păcătoşilor, un apărător al prostituatelor, un personaj destul de blajin. De ce există această diferenţă între imaginea lui Dumnezeu din Vechiul Testament şi cea din Noul Testament? Este Dumnezeul Vechiului Testament acelaşi cu Dumnezeul Noului Testament?

De ce scriu despre politică?

Adevărata politică se face în sferele înalte rarefiate ale marilor puteri mondiale. Deasupra lor, politica o face Dumnezeu care ridică pe cine vrea și coboară pe cine vrea El.

Pentru mine, ca și creștin venit din etnia română, publicarea materialelor care apar aici despre România este o cale de ajutor pentru aflarea poziției americane. Ea este una din marile puteri mondiale și românii ar face bine să țină seama de părerile ei. O altă putere mondială este Rusia. Pe ea au vrut cei din bolnava Nouă Ordine Mondială să o diminueze prin atacurile strategice ale NATO. O altă putere mondială este China, cu care nici America și nici Rusia nu știu cum să procedeze.

Gruparea statelor Europene în Europa Unită stârnește în Rusia o reacție normală: dorința de a aduna și ea părțile care au format altă dacă Rusia cea mare, ca pe o contrabalansare a amenințării pe care o resimte.

Simina Mihai | A-nviat Domnul, nu e în mormânt

Scurtă prezentare privind nașterea și evoluția teologiei înlocuirii

Teologul Derek Prince, în lucrarea ”Destinul Israelului și Biserica”, apărută la Editura Neemia, în 1992, la pagina 10, afirmă: ”O înțelegere greșită, ignoranța și o deformare aproape nelimitată, referitoare la identitatea Israelului, a cuprins Biserica timp de multe secole. Acest fapt mie mi se pare extraordinar, deoarece afirmațiile Bibliei referitoare la Israel sunt atât de clare! Cu toate acestea mintea unei mulțimi întregi de creștini pare să se fi întunecat referitor la aplicarea numelui Israel… Originea confuziei referitoare la Israel, poate fi găsită deja la primii părinți ai Bisericii, care au dezvoltat o doctrină care spune că Biserica a înlocuit Israelul în scopurile lui Dumnezeu și că, din acest motiv, Biserica ar trebui să fie numită Noul Israel. O învățătură de acest fel a fost publicată oficial, în jurul anului 150 d.H., de către Iustin Martirul și a fost mai târziu adoptată și amplificată de persoane celebre cum ar fi: Irineu, Origen și Augustin.” (incheiat citatul din Derek Prince) Pe de altă parte, teologul Dr. Thomas McCall a explicat că teologia substituirii a existat în realitate încă dela sfâșitul primului secol, dar n-a reprezentat poziția oficială a doctrinei creștine. Abia Augustin a răspândit această ideee la sfârșitul sec. al IV-lea în lucrarea sa ”Despre Cetatea lui Dumnezeu”. Sf. Augustin a mărturisit cum inițial a fost hiliast, adică credea într-o viitoare Împărăție de o mie de ani pe care Hristos urma să o instituie pe pământ după revenirea Sa, dar văzând progresul nemaipomenit al Creștinismului a ajuns la concluzia că prin acesta urma să fie instaurată împărăția în discuție, aceasta urmând a fi nu de natură fizică (politico-socială), ci de natură spirituală. Problema era, într-o astfel de concepție, că Israelul trebuia să fie ”distrus” din punct de vedere teologic, anihilat, pentru a nu încurca planurile unui gen de împărăție ”aici” și ”acum”. Soluția problemei, este explicată în termeni moderni, de către Colin Chapman, un susținător al acestui punct de vedere, care și-a permis să spună, cum spunem noi, verde-n față următoarele: ”Venirea Împărăției lui Dumnezeu prin Isus Hristos a modificat și a reinterpretat toate promisiunile din Vechiul Testament.” (citat din ”Țară promisă cui?”, Colin Chapman, pag. 285)