sâmbătă, 3 decembrie 2011

Puterea lui Dumnezeu

   Cele trei componente care întregesc fondul aspiraţiilor umane, asigurate şi alimentante constant din rezervele proprii inepuizabile ale lui Satan, dictatorul unei lumi subjugate prin corupţie, sunt: puterea, gloria şi resursele materiale. (Mat.4.8,9). Eliberarea de sub acest jug împovărător şi obositor se realizează numai prin credinţa vie în jertfa ispăşitoare a Mantuitorului(Mat.11.28) „care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi.”(1Tim.2:6). Prin răstignirea înfăptuită pe crucea de la Golgota, act premergător, indisolubil legat de regenerarea umană, omul născut din nou devine incoruptibil. (1Ioan 3.9). Elementele menţionate şi enumerate mai sus, caracteristice sistemului lumesc: puterea, gloria şi bogăţia, care i-au înrobit sufletul şi trupul omului vechi, adamic, sunt translatate de omul nou regenerat, pe coordonate spirituale.

duminică, 31 iulie 2011

Planul lui Dumnezeu cu lumea

   O lectură superficială a textului din Cartea Geneza (Gen.1.3), produce impresia falsă că, împreună cu toare lucrările foarte bune create de Dumnezeu, şi inima omului ar fi fost la fel. (Gen.6.7). Întradevăr, anatomic, omul a fost făcut desăvârşit dar, sufleteşte, spiritual, se afla încă în stare imatură. Prin însăşi constituţia sa, omul a fost atras firesc de elementele din care a fost zămislit, aspirând la independenţă faţă de Creator prin satisfacerea propriilor pofte în dauna voinţei lui Dumnezeu. Poftele din inima lui erau stârnite de roadele pomului cunoaşterii binelui şi răului, chiar prin interdicţia Creatorului de a le mânca. (Rom.7.8)

miercuri, 2 martie 2011

Culegere de cugetari

A filosofa înseamna sa raspunzi cu mijloace supranaturale la întrebarile pe care si le pun copiii." (Lucian Blaga)
„Minciunile cele mai detestabile sunt cele care se apropie cel mai mult de adevar." (André Gide)
„L-am rugat pe Dumnezeu sa-mi dea toate lucrurile ca sa ma pot bucura de viata iar El... mi-a dat viata ca sa ma pot bucura de toate lucrurile."
„Pentru un suflet însetat de placeri fericirea nu este înca posibila iar pentru un suflet fericit placerile nu mai sunt necesare."
„Copiii au mai multa nevoie de modele decât de critici." (Carolyn Coates)
„A-ti vedea lungul nasului cere o lupta continua." (George Orwell)
„Exemplul personal nu este cel mai bun mod de a-i influenta pe ceilalti. Este singurul!" (Albert Schweitzer)
„Pacatele sunt ca paturile moi; este atât de usor de a intra în ele si atât de greu de a iesi..." (Johnny Bench)
„Stim ceea ce gândeste o persoana nu atunci când aceasta ne spune acest lucru ci atunci când actioneaza." Isaac Bashevis Ginger)
„Personal sunt gata mereu sa învat dar nu mereu îmi place sa fiu învatat". (Winston Churchill)
„Talentul este darul cu care ai fost binecuvântat. Îndemânarea este modul în care ai grija de dar." (Ben Holden)

DESPĂRŢIREA de Costache Ioanid

Era o dimineaţa însorită,
În grădiniţă micului azil,
O droaie de copii zburdau prin iarbă,
Ca nişte iezi în luna lui april.