marți, 26 iulie 2022

Tablele cu cele zece porunci moderne au fost sparte

Am vorbit recent despre planurile elitelor mondiale de a reduce populaţia lumii, am spus că se fac planuri ascunse în această privință de foarte multă vreme, şi am amintit despre monumentul de piatră din Georgia, SUA, monument numit Georgia Guidestones (Pietrele călăuzitoare sau Ghidul de piatră din Georgia) şi care conţinea cele zece porunci ale epocii moderne. Monumentul a fost inaugurat în anul 1980 şi era o structură impresionantă din granit, având o înălţime de peste 6 metri şi o greutate de peste 100 de tone. Publicului larg nu i s-a spus nici până astăzi cine a ridicat acest monument. Pe pietrele lui erau gravate, aşa cum am spus, cele zece porunci ale epocii moderne, în mai multe limbi, prima poruncă fiind aceasta : „Menţineţi umanitatea în limita a 500 de milioane de persoane”. Această primă poruncă nu a fost respectată şi umanitatea a ajuns astăzi, după 42 de ani de la darea poruncii, să numere circa 8 miliarde de persoane. În urma ridicării acestui monument, care a devenit rapid un obiectiv turistic, au apărut tot felul de controverse iar cei ce spuneau că în umbră se află elitele mondiale care vor să pună efectiv în practică această poruncă au fost etichetaţi ca şi conspiraţionişti, ridiculizaţi, marginalizaţi.

joi, 21 iulie 2022

Anunț

Cu regret anunț că mi-a fost dezactivat contul de YouTube „salemunt”, deoarece am primit Notificare de eliminare emisă de Gabi Iluț, din cauza încălcării drepturilor de autor.

Canalul „salemunt” l-am folosit, 12 ani, doar spre slava Domnului, fără generare de bani. Am avut peste 18 000 de abonați și aproape 10 000 000 de vizionari a videoclipurilor postate.

Am postat acest anunț pentru aceia care, poate, se întreabă ce s-a întâmplat cu canalul meu.

Domnul Isus să vă binecuvânteze pe toți care citiți aceste rânduri !

Samuel Muntean