luni, 23 decembrie 2019

Crăciunul – sărbătoarea tristeţii


Sărbătoarea naşterii Mântuitorului Isus Hristos trebuie să fie o sărbătoare a bucuriei, pentru că Dumnezeu a coborât printre noi pe acest pământ şi a făcut posibilă împăcarea noastră cu Dumnezeu Tatăl. Luând asupra Lui vina, păcatul mult şi mare al omenirii întregi, şi plătind în locul nostru, pedepsit fiind în locul nostru, ne-a dat ocazia să scăpăm de mânia lui Dumnezeu şi să primim, prin credinţa în El, darul nemeritat al iertării şi al fericirii veşnice. Ce motiv mai mare de bucurie ar putea fi?

Dar sărbătoarea de azi nu mai este ceea ce pretinde că este, o sărbătoare a bucuriei, ci este una a tristeţii, pentru că tot ce se face în această sărbătoare este îndreptat împotriva lui Isus Hristos, aşa cum a fost şi atunci când El a venit în lume. Toţi (cu excepţia a câtorva foarte puţini) au fost împotriva Lui. Părinţii au fost nevoiţi să plece din ţinuturile natale şi să se ascundă în Egipt, o vreme. Isus Hristos, singura sursă reală a bucuriei, a fost tot timpul asuprit, batjocorit, alungat, vorbit de rău. Astăzi se întâmplă la fel. Du-te oriunde vrei în lume în aceste zile de sărbători (şi nu doar cu această ocazie) şi vei vedea că Isus a dispărut.

joi, 19 decembrie 2019

Gata, știu de ce-l vreţi pe Moș Crăciun


Păi motivul ar fi că după ce oferiți niște daruri copiilor voștri în numele acestui personaj fictiv, vă mai întâlniți cu el la anul pe vremea asta. Pe când pe Isus trebuie să-L purtați mereu în inimile voastre și să-i permiteți să vă schimbe viața, să vă deposedeze de păcatele pe care le iubiți, să vă scape de demonii pe care uneori chiar îi adorați, să vă pună firea pe o cruce de unde să nu mai aibă putere să urască, să mintă, să fure, să drăcuiască, să bleastăme, să curvească, să se hrănească cu mizeria și spurcăciunea lumii. Și voi nu vreți asta, voi îl vreți pe Moșul, care nu îi minte doar pe copiii voștri, ci și pe voi. Vă mințiți de la mic la mare. Preferați minciuna și păcatul decât adevărul și curăția.

Apoi avem Iepurașul, iar nu vrem să ne amintim de Isus Cristos pe cruce, cruce prin care Pavel declara acum 2000 de ani că a fost răstignit față de lume și lumea față de el. Voi vreți Iepurașul pentru că de fapt vreți să-l ignorați total pe Cristos și considerați că nu e nevoie să vă răstigniți.

marți, 12 noiembrie 2019

Surprizele de VOT continuă!


Cel mai mare creator, constructor și arhitect al lumii a demonstrat prin toate lucrările sale că este de departe cel mai bun în domeniul său de activitate și oricine poate constata asta.

Dar ceea ce puțin știu e că lucrările sale nu doar că ating perfecțiunea, deși sunt atât de diversificate în toate domeniile vieții, surprinde că ele sunt de nota 10 și în ceea ce îl privește pe om.

Încă de la unirea celor două celule primite de la tată și mamă, fiecare om e conceput de nota 10, doar că din cauza pervertirii creației de către Vrăjmaș (Satan), el intră în lumea noastră cu strâmbătățile pe care le vedem la fiecare dintre noi, unele fizice, iar altele de duh și de suflet.

duminică, 10 noiembrie 2019

Două pericole de moarte: tehnologi sistemul de învăţământa şi


Două dintre lucrurile care ar fi trebuit să aducă omenirii beneficii importante au ajuns să fie cele care produc şi vor produce cele mai mari daune şi efecte negative. Omenirea vede un rău în terorism şi încălzire globală dar aceste două elemente despre care voi vorbi au un potenţial de distrugere mult mai ridicat. Mă refer, chiar dacă mulţi mă vor contrazice, la tehnologia de ultim moment şi sistemul de învăţământ.

Tehnologia, idolul la care am ajuns astăzi să ne închinăm, toate dispozitivele moderne ce ne sunt puse la dispoziţie cu promisiunea că vom fi mai fericiţi, dispozitive care creează dependenţă şi care îl transpun pe om într-o realitate virtuală, privându-l de o viaţă normală, de dreptul de a decide pentru el şi transformându-l într-un spectator pasiv într-o lume căreia i s-a trasat deja direcţia fără ca noi cei ce o constituim să mai avem un cuvânt de spus, este elementul prin care omenirea a ajuns de bunăvoie să se ofere ca sclavă unui sistem care nu putea fi realizat fără ajutorul ei, a tehnologiei.

vineri, 25 octombrie 2019

Orb(an) să fii, să nu vezi lesa


La începutul săptămânii, premierul proaspăt desemnat, Ludovic Orban, a avut o întâlnire cu „societatea civilă”. Așa ne-au informat agențiile de presă. E de bine, am spune noi. Așa procedează un premier „nou-nouț”.

Ceea ce a omis, însă, presa să ne spună este fapul că invitațiile la consultări s-au trimis doar unor anumite ONG-uri, preferențial, și printr-o triere riguoasă. Care au fost criteriile alegerii, e vizibil prin ceea ce reprezintă organizațiile participante. Adică cele progresiste din zona „Accept”. Organizații pro- homosexualitate.

Au fost omise organizațiile din zona conservatoare, cele religioase, adică cele care reprezintă majoritatea covârșitoare a populației. Cele invitate reprezintă 0,5% din populație. Și dacă premierul se consultă cu organizații nereprezintative, pe cine reprezintă el, de fapt? Sau a fost redefinită democrația?

joi, 10 octombrie 2019

Centrul morții spirituale

CENTRUL MORȚII SPIRITUALE

„Voi erați morți”

„Între ei eram și noi toți”

„…eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți”

Acest pasaj conține o bogăție de adevăr inepuizabilă și vedem cum fiecare termen este așezat în mod intenționat pentru a transmite niște detalii importante despre starea de păcat a omenirii. Apostolul Pavel prezintă starea noastră de păcat astfel: „Voi erați morți în greșelile și păcatele voastre în care trăiați”. Trebuie să observăm legătura dintre cele două cuvinte „erați” și „trăiați”. Ordinea este crucială deoarece noi nu suntem răi din cauza a ceea ce facem, ci facem rău din cauza a ceea ce suntem.

miercuri, 9 octombrie 2019

CĂCI PENTRU MINE A TRĂI ESTE HRISTOS ŞI A MURI ESTE UN CÂŞTIG !?


„Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” FILIPENI. 1:21

Iată care trebuie să fie ţelul fiecărui credincios care-L iubeşte pe Domnul Isus. Pentru Pavel, centrul vieţii lui era Domnul Hristos. Şi noi cităm adesea: „…pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig…” dar în realitate suntem departe de starea de spirit a lui Pavel; este doar o formulă, idee abstractă, un clişeu frumos dar nereal. Cine prezintă o astfel de copie care nu se potriveşte cu realitatea, vrea să atragă atenţia asupra lui însuşi. Este uşor să te strecori de la slujirea Domnului Isus şi să treci la slujirea de tine însuţi. Putem să fim foarte activi şi totuşi în realitate să nu-I slujim Lui. Putem sluji idealuri, principii, adevăruri, metode, oameni, şi totuşi să nu slujim Domnului. Putem face multe lucrări, dar cu dragostea dintâi părăsită. Este bine să ne liniştim şi să ne gândim sincer dacă în adevăr slujim Domnului, dacă viaţa noastră este Hristos.

luni, 23 septembrie 2019

Îndemnuri scrise de A.W.Tozer


1. Straduieste-te sa treci dincolo de o simpla tanjire a gandului. – Fa-ti fata ca o cremene si incepe sa iti pui in ordine viata. Orice om este atat de sfant pe cat isi doreste sa fie. Dar dorinta trebuie sa fie, intr-adevar, irezistibila.

2. Leapada orice obicei necrestin. – Daca alti crestini il practica fara sa ii mustre constiinta, poate ca Dumnezeu te cheama pe tine sa te apropii mai mult de El decat sunt dispusi acesti alti crestini sa o faca. Aminteste-ti cuvintele: “Altii au voie, tu nu”. Nu condamna si nu critica, ci cauta o cale mai buna. Dumnezeu te va onora.

3. Adu-L pe insusi Hristos in centrul inimii tale si pastreaza-L acolo in mod continuu. – Doar in Hristos vei gasi implinire totala. In El poti fi unit cu Dumnezeu intr-o constienta lucida, vitala.

4. Deschideti inima pentru Duhul Sfant si invita-L sa te umple. – O va face. Nu lasa pe nimeni sa iti interpreteze Scriptura in asa fel incat sa elimine darul Tatalui, Duhul. Fiecare om este atat de plin de Duhul pe cat vrea sa fie.

5. Poarta-te mai aspru cu tine si mai bland cu altii. – Poarta-ti crucea, dar nu pune niciodata una pe spatele altcuiva. Cultiva partasia cu Dumnezeu prin rugaciune, smerenie, ascultare si renuntare la sine.

duminică, 8 septembrie 2019

Biserica şi corectitudinea politică


Păcatul este cel ce îl desparte pe om de Dumnezeu. Conflictul omului cu Dumnezeu şi tot şirul lung de suferinţe ce au urmat, a început cu primul păcat. Şi conflictul se încheie iar omul intră din nou într-o stare de har şi pace prin credinţa în Domnul Isus Hristos, prin revenirea sub autoritatea lui Dumnezeu, prin rezolvarea problemei păcatului.

Oricâte căi şi-ar imagina omul spre a intra în graţia lui Dumnezeu, acestea nu au nici o valoare dacă nu Îl pun pe Hristos în centrul ispăşirii, iertării, şi nu ţintesc în păcat. În păcatul trecut şi înfăptuit sau în cel posibil de înfăptuit de aici înainte. Satan ştie bine lucrul acesta. Aşa că el atacă pe două fronturi: (1) să-i ţină pe oameni departe de Hristos şi (2) să îi facă să fie toleranţi, îngăduitori, cu păcatul. El vrea ca oamenii să nu creadă în Hristos, şi nu îl deranjează dacă aceştia au o anumită străduinţă spre moralitate, ori, dacă totuşi ajung să creadă (cel puţin să aibă o formă de credinţă), să fie cât mai îngăduitori cu păcatul, spunând că harul lui Dumnezeu acoperă totul.

marți, 3 septembrie 2019

De ce sunt disprețuite familiile cu mulți copii


Am crescut într-o familie alături de alți cinci frați și nu o dată am fost jigniți de anumiți vecini, de anumiți profesori, de oameni de nimic care vedeau într-o familie cu mulți copii o anomalie. Auzeam mereu vorbe de ocară despre părinții mei care sunau cam așa: “Ce se înmulțesc ăștia ca iepurii!”; “Ăștia știu doar să facă copii!”; “Oare ce le-or da să mănânce la bieții copii?” Acestea sunt doar câteva dintre sutele de jigniri auzite ca și copil, oare părinții mei câte au auzit? De unde vine sila aceasta la români față de familiile cu mulți copii, când aceste familii ar trebui să fie puse pe piedestalul societății.

sâmbătă, 24 august 2019

Biserica de azi între Ahab și Mica sau prigonirea celor ce spun Adevărul


Trăim în vremuri tulburi de compromis, vremuri în care comportamentul celor care se numesc creștini este cel descris de Dumnezeu în 2 Timotei 3, unde El spune astfel: “Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.”

Ce este bine să știm, este cum funcționează o asemenea biserică și în sensul acesta am luat ca exemplu perioada din Israel când era împărat Ahab, foarte asemănătoare cu perioada descrisă în epistola lui Pavel către Timotei. E bine să știm că în astfel de perioade viața religioasă sau spirituală funcționează și totul pare că merge bine în aparență, însă în realitate nu este așa.

luni, 12 august 2019

O căpetenie tânără… un OM mare a căzut ieri în Israel…


L-am cunoscut pe prezbiterul Marian Ciocan încă din anii studenției. Era un tânăr ales, calm, echilibrat, plin de pace, bunătate și dragoste. Era de o modestie remarcabilă. Știa să se facă plăcut. Oricât era de ocupat își făcea timp să te asculte. Îmi amintesc că a slujit în Biserica Betania din Cluj și l-am văzut ca un om al rugăciunii, al studiului Scripturii și un familist de excepție.

Ultima dată l-am întâlnit în 4 aug. 2019, într-o duminică seara la botezul nou-testamentar al Bisericii Penticostale Betel din Sighișoara. Am slujit împreună. Și acolo el împreună cu un alt frate slujitor au botezat 4 candidați…

Îmi amintesc că ultimele momente pe care le-am petrecut împreună au fost în biroul bisericii locale când a venit și împreună cu el ne-am rugat pentru un frate. Era atât de dedicat Marian, s-a rugat cu atâta pasiune și putere.

Înainte să ne despărțim mi-a spus: „să ne revedem cu bine”. L-am simțit parcă se grăbea… pentru ca la doar 7 zile să aflu înspre Cine se grăbea… Se grăbea să-l întâlnească pe Domnul Isus Hristos….

Avea proiecte în Biserica locală cu familiile tinere, era băiețelul lui lângă el… Dar înțelegem că Dumnezeu a decis să-L ducă mult mai aproape de El în Cer… Acum, ne rugăm special pentru Daniela și copilașii lor ca Domnul, Iehova-Iire să continue să-i țină sub aripa Sa protectoare! Domnul să-i mângâie pe toți cei apropiați și pe noi.

Am cunoscut în viață foarte puțin martiri… Marian e cel mai proeminent! A plecat de pe câmpul de luptă, până la ultima suflare a demonstrat că trăia pentru oameni și își dorea foarte mult să-i vadă așezați pe drumul spre Cer!

Știm că lupta lui s-a sfârșit în Glorie, lupta noastră continuă!

„LA REVEDERE, MARIAN!” NE VOM REÎNTÂLNI PE PLAIURILE CEREȘTI!

Caleb Nechifor

vineri, 2 august 2019

România, smerește-te!


Cazul disparițiilor celor două fete, Alexandra și Luiza, a pus pe jar o țară întreagă. Deși inițial autoritățile au speculat că cele două copile ar fi moarte, faptul că nu s-au găsit cadavrele acestora sau vreo altă dovadă concretă privind decesul lor, întărește speranța că acestea ar fi de fapt, vii.

Mihai Făgădaru, cunoscut apologet creștin, a îndemnat românii la rugăciune pentru găsirea celor două fete. Rugăciunea, publicată pe internet, a devenit deja virală în spațiul online. Autorul consideră că „acest lanț de rugăciune este un test al unității și credinței românilor. Împotrivirea in fața răului se poate face si in stradă, dar fără Dumnezeu nu biruim: "Fără Mine nu puteți face nimic"!(Ioan 15,5).

Ne alăturăm și noi acestui îndemn la rugăciune:

„Doamne mult milostive, auzi rugăciunea noastră ce cu durere in inimi o rostim,
Cel ce înțelegi durerea mamei si pruncului pierdut, îndrăznim să cerem ajutorul Tău, spre a le gasi pe Luiza si Alexandra!
Dacă sufletele lor sunt la Tine Doamne, macar sa știm... mângâie durerea lor, iar daca sunt in viață, întoarce-le cu bine acasă, căci numai Tu poti!
Ajută Doamne, cu gând bun ,pe toți cei ce caută în Adevăr ca aceste suflete nevinovate să se întoarcă la familiile lor!
Nu pedepsi păcatele Neamului acesta, prin copiii lui... ci ne iartă Bunule pe noi greșiții, care voim sa ne îndreptăm.
Toate le poți, câte vrei Doamne ! Ca Tu ai zis „toate sunt cu putință celui ce crede”, nu lăsa fără răspuns lacrimile noastre !”

miercuri, 31 iulie 2019

Cazuri precum cel de la Caracal nu sunt deloc izolate


Cazuri precum cel de la Caracal nu sunt deloc cazuri izolate. Pentru ca opinia publică să afle despre o Alexandra sau o Luiza, sau ca să afle despre o Sorina, în spate sunt sute de Alexandre, sute de Luize, sau sunt sute de Sorine despre care nimeni nu află.

Aceste cazuri sunt doar vârfurile unor iceberguri. În spate se desfășoară mafii extinse, care fac trafic de persoane sau de minore. Care fac bani foarte mulți răpind, violând, distrugând psihic și obligând să se prostitueze fete și fetițe. Sau care tratează copiii instituționalizați, copiii din sistemul de adopții, precum mărfuri oarecare. Nu contează interesul superior al copilului – copilul are o valoare de piață, și ajunge la cine dă mai mult.

S-a întâmplat să aflăm despre Alexandra deoarece fata a avut prezența de spirit să sune la 112; și deoarece era nepoata unui influencer. S-a întâmplat să aflăm despre Sorina deoarece acele imagini, în care fetița era târâtă pe caldarâm, au șocat pe toată lumea. Dar în sute și sute de alte cazuri, nimeni nu află despre tragedii similare. De aceea, aceste cazuri vizibile sunt semnale de alarmă despre ce se întâmplă în România, despre „starea națiunii”. E de mirare faptul că această crimă organizată, care ajunge până la nivelul cel mai înalt și care include poliția, magistrații, politicul, serviciile, nu a luat o amploare încă și mai mare. Ne putem aștepta la orice, în anii următori.

joi, 25 iulie 2019

Există Dumnezeu și mântuire doar într-o anume Biserică?


Tony Berbece

Ideea aceasta că doar într-o Biserică anume găsești mântuirea am găsit-o doar la oameni care nu au citit Biblia. Nu e bine să ne alipim cu totul de o mișcare religioasă și să le excludem pe toate celelalte. Din fiecare putem lua ce e bun și nu e greșit în a atrage atenția spre ereziile care se strecoară în fiecare. Cu siguranță unele sunt mult prea departe de adevăr, dar la concluzia asta putem ajunge doar după ce am citit Scripturile și deținem noi înșine Adevărul. Corupția și minciuna oricum miros de departe...

Mântuirea e în Cristos, iar Cristos nu a făcut contract cu nicio organizație religioasă pentru a-i da exclusivitate. Mântuirea nu se monopolizează cum nu poți să pui monopol pe aer sau pe apă. Oamenii care au monopolizat credința au fost mereu niște escroci. Cine a zis: “Doar la noi găsiți mântuirea!” e un hoț care folosește credința pentru a manipula oamenii și pentru a se îmbogăți de pe urma ignoraței lor. Eu nu voi spune niciodată că nimeni din Biserica X nu va fi mântuit sau nimeni din Biserica Y nu va fi mântuit, mântuirea și credința se pot obține oriunde omul Îl caută pe Cristos, dar să fie sincer și să trăiască după Scripturi, nu după tradiții, păgânism și alte adăugiri.

joi, 18 iulie 2019

Eşti tu născut din nou?


Charles Spurgeon

Problema regelui Ioas (2 Împăraţi 12) a fost că el şi-a dat inima lui Iehoiada, nu lui Dumnezeu. Este foarte uşor să fii creştin pe dinafară, dăruindu-ţi inima mamei sau tatălui tău, unchiului sau mătuşii tale ori unei alte persoane credincioase. Aceasta o faci din dragoste pentru ei, lucru care, în cel mai bun caz nu este decât ceva de mâna a doua. Dumnezeu zice: „Fiule, dă-Mi inima ta!”. Dacă a început să-ţi fie dragă credinţa unui om, să ştii că nu aceasta este ceea ce place lui Hristos. Nu se cade să dai închinarea ta făpturii, ci numai Aceluia care şade în cer şi a cărui împărăţie este peste tot.

Aşezarea cuiva sub o înrâurire sfântă se poate şi fără o credinţă personală şi vie. Cineva poate să se adune laolaltă cu copiii lui Dumnezeu, dar, cu toate acestea, înăuntrul lui să n-aibă parte cu ei. Poţi să asculţi cu luare-aminte pe unul care slujeşte Domnului, şi totuşi, să nu fii al Domnului. Un tânăr poate să urmeze sfatul şi îndemnul mamei lui credincioase, şi totuşi să nu se fi căit niciodată de păcatele lui. El poate să asculte cuvintele tatălui şi să împlinească lucrurile dinafară ale religiei tatălui său, fără să fi crezut vreodată cu adevărat în Domnul Isus Hristos.

joi, 11 iulie 2019

Impactul membrilor neregenerați asupra adunării


Membrii neregenerați strică mărturia adunării. Oameni care ajung membri în adunare și nu au nașterea din nou și prezența Duhului Sfânt nu pot fi o mărturie a lucrării lui Dumnezeu pentru simplul fapt că n-au avut deloc parte de ea. Acești oameni vor trăi ca niște ipocriți și vor ajuta pe cei necredincioși să batjocorească mărturia adunării.

Membrii neregenerați blochează disciplinarea biblică. Oamenii neregenerați au alergie la disciplinarea biblică. Hristos a lăsat bisericii sale un instrument de purificare care este disciplinarea biblică. Când un suflet regenerat este disciplinat el va reacționa pozitiv spontan sau după o perioadă de timp sub presiunea puternică a Duhului Sfânt. Cei neregenerați ar fi de acord cu disciplinarea doar dacă ea ar sprijini eforturile lor de a sancționa pe unii frați cu care ei nu sunt de acord. Un om nerenegerat nu poate fi sensibil la mustrările pline de dragoste ale fraților. Acești oameni nu pot crește în sfințenie și de aceea vor detesta orice formă de disciplinare biblică. Ei vor bloca procesul de disciplinare pentru că ei înșiși nu sunt disciplinați și astfel vor favoriza apariția mai multor membri neregenerați și nedisciplinați.

sâmbătă, 22 iunie 2019

Încălzirea globală şi noua evanghelie


Subiectul încălzirii globale l-am văzut ca un instrument în mâna celor ce susţin globalismul, a neo-marxiştilor de astăzi. Dar zilele acestea am înţeles că acest subiect este chiar mai mult decât atât şi că spiritul de înşelare din spatele lui este mult mai periculos şi nociv, cu un potenţial imens de a face rău sufletelor oamenilor. Înţelegerea aceasta a venit în urma unei discuţii pe care am avut-o cu o persoană ce nu se află în cercul meu de apropiaţi, discuţie care a avut ca subiect fenomenele naturale extreme ce au avut loc în ultima vreme în oraşul Zalău: mai întâi un cutemur de pământ şi, mai recent, o furtună cu grindină ce a avut boabele de mărimea unui ou de găină. Ambele fenomene nu îşi au corespondent în amintirea celor mai vârstnici din zonă. Toţi spun că aşa ceva nu s-a mai întâmplat.

duminică, 2 iunie 2019

Papa, patriarhul și “merele de aur”


Papa Francisc a fost în vizită în România, eveniment televizat, pus pe prima pagină a ziarelor, primit de președintele țării, adulat pe străzi și primit în “palatul regal a maiestății sale Daniel”, patriarhul României.

Totul face parte dintr-un sistem bine regizat, un sistem al Vaticanului prin care papii sunt prezentați înaintea oamenilor ca niște regi, omul este pus în centru iar oamenii îi aduc slavă. Sistemul se potrivește ca o mănușă cu sistemul ortodox, care la fel face și cu “regele” Daniel.

Toată parada acestor vizite papale pe întreg pământul, n-are de-a face cu Dumnezeu, ci cu un sistem lumesc, cu o pregătire a lumii pentru globalismul promovat agresiv de lumea politică axată pe socialismul de astăzi. Ca să-ți dai seama de acest lucru trebuie să privești evenimentele în lumina Sfințelor Scripturi, Cuvântul lui Dumnezeu revelat pe pământ:

luni, 27 mai 2019

Asaltul neomarxismului asupra societăţii


Este evident, deşi nu pentru toată lumea, că trăim vremuri de mari şi dramatice schimbări la nivelul mentalităţii membrilor societăţii, schimbări care au putut şi pot avea loc datorită puternicei influenţe a televiziunii şi Internetului. Comunismul nu a murit în 1989 ci doar s-a repliat şi a continuat munca de distrugere a sufletelor oamenilor, folosind metode şi tactici mult mai abile, neomarxismul ajungând azi să fie doctrina acceptată de mulţi lideri politici, în special de liderii Uniunii Europene. S-a scris şi, până la cenzura ce urmează şi la totalitarismul feroce, se va mai scrie despre acest subiect. Am hotarat să vă prezentăm azi părerea domnului deputat Matei Dobrovie în legătură cu acest aspect. În doar câteva cuvinte domnia sa reuşeşte să prezinte cu acurateţe starea de fapt dar şi să aducă încurajarea de care avem nevoie atunci când constatăm gravitatea situaţiei în care societatea a ajuns.

miercuri, 1 mai 2019

Despre Înviere, cu ochii deschişi


„Considerând toate dovezile împreună, nu este prea mult să afirmăm că nu există niciun alt eveniment în istorie care să fie susţinut mai bine sau prin dovezi mai variate decât învierea lui Cristos din morţi.” (Brooke Foss Westcott, erudit englez)

Sărbătorită din convingere sau nu, Învierea nu poate trece neobservată în lumea creştină, ba dimpotrivă. Şi cât mai stăruie încă ecourile manifestărilor ocazionate de eveniment, am putea medita la modul în care ne raportăm la sărbătoare şi Sărbătorit.

duminică, 21 aprilie 2019

Intrarea lui Hristos în Ierusalim sau sărbătorirea oamenilor cu nume de flori?


Este extraordinar cum poate să fie omul sau satana de inventiv, când e vorba de a învăța adevăruri divine dintr-un eveniment Scriptural. Presa din România și majoritatea românilor, vuiește că azi e mare sărbătoare de „Florii”, anume sărbătorirea celor cu nume de flori.

Vă dați seama ce ar spune Mântuitorul cu privire la sărbătoarea aceasta falsă, dacă ar fi printre noi pe acest pământ? Adică omul a rămas din tot acest eveniment biblic cu nimica, cu o beție și-un chef zdravăn în cinstea unuia care are nume de floare!

luni, 15 aprilie 2019

Înșelătorie demonică…


Trăim niște zile cumplite când, dacă un părinte își educă copilul cu strictețe, e considerat dușmanul său, iar un altul care îl împinge spre desfrâu sau alte pericole foarte mari care îi ruinează viața, îi e apreciat de prieten.

Unele state îți ia copilul, dacă nu-l lași să crească cum vrea statul și cum vrea copilul, și nu-i faci toate poftele!

Trăim zilele acelea în care omul care îți spune că dacă îți bați joc de trupul tău vei plăti un preț tare dureros îți e dușman și un hater, pe când cel care te încurajează să trăiești clipa și-ți mai dă și niște droguri e plin de iubire și toleranță.

Trăim zilele acelea în care oamenii pe care părinții noștri îi catalogau medical ca fiind dezechilibrați sexual și mintal, tocmai ei să fie lăsați să predea educație sexuală de la grădiniță până la liceu.

marți, 2 aprilie 2019

Evanghelici romani, va rog raspundeti acestei chemari urgente!


Articolul de mai jos al pastorului Viorel Iuga, presedintele Aliantei Evanghelice din Romania ar trebui citit in fiecare biserica evanghelica din Romania si fiecare biserica sa raspunda la aceasta chemare in puterea Duhului Sfant cu post si rugaciune. Doamne da izbanda!

Pentru părinţi şi nu numai,

Având în vedere ce se întâmplă în lume şi cunoscând parţial ce se pregăteşte, vă chem la rugăciune.

Deşi am mai făcut-o, vă chem cu cea mai mare seriozitate să ne rugăm insistent, consecvent şi multiplu pentru protecţia copiilor noştri. Sunt vremuri de bătălie spirituală fără precedent. Nimeni, niciun tânăr, bunic sau părinte nu îşi poate permite indiferenţa. Nimeni, niciun slujitor duhovnicesc sau creştin de rând nu are dreptul să creadă că nu va fi afectat. Apoi, vă îndemn pe toţi la acţiune. Indiferent cât de aglomeraţi sunteţi, cu înţelepciune duhovnicească, pregătiţi-vă copiii şi nepoţii pentru ceea ce vor auzi. Dacă nu li s-a spus încă, li se va spune foarte curând că nu este sigur dacă sunt băieţi sau fete.

sâmbătă, 23 martie 2019

Iertarea. O piatră de poticnire


Iertarea

Și, când stați în rugăciune, să iertați, dacă aveți ceva împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greșelile voastre.

Marcu 11:25

DOMNUL ESTE APROAPE

Două lucruri sunt necesare pentru ca rugăciunile noastre să fie ascultate și împlinite: credința cu referire la Dumnezeu și iertarea cu referire la alții. Domnul Însuși a pus aceste două lucruri împreună, iar ceea ce El a pus împreună omul nu trebuie să despartă. Alte locuri din Scriptură ne învață același lucru, ca de pildă 1 Timotei 2.8: „fără mânie”, fără resentimente față de alții, „fără îndoieli”, însă cu credință în Dumnezeu. Aici poate fi secretul pentru multe rugăciuni neascultate. Doi frați îngenunchează în aceeași strângere pentru rugăciune; faptul că sunt acolo arată că au ceva credință în Dumnezeu, însă au gânduri rele și neiertătoare unul față de celălalt – în consecință, rugăciunile lor sunt cuvinte deșarte și goale.

miercuri, 6 martie 2019

OILE CARE ȘCHIOPĂTEAZĂ ȘI LUPII SĂNĂTOȘI


O oaie rătăcită găsește staulul.

Se bucură.

Toată drama ei pare că a încetat.

În staul se simte în siguranță.

Și își imaginează un viitor frumos.

Liniște.

Iubire.

Înțelegere.

Apreciere.

Respect.

Însă într-o zi se împiedică și se rănește la picior.

Șchiopătează.

O doare.

Se așteaptă ca celelalte oi să o înțeleagă…

Să o ajute.

Să îi fie alături pe parcursul vindecării.

Se întâmplă însă altceva…

Cineva o mușcă…

O mușcă din nou…

Și altcineva.

Tot mai multe mușcături…

În jur sunt doar oi.

Și oile nu mușcă.

Apoi înțelege.

Nu sunt oi.

Au doar haine de oaie.

Rana de la picior a trecut.

Acum dor mușcăturile…

Și nu încetează.

Lupii nu pot să nu muște.

Asta îi dă de gol.

Sunt lupi în haine de oaie.

Sunt sănătoși.

Sunt lupi.

=Dănuț Obageanu=

joi, 14 februarie 2019

Răsplata celor credincioşi


Care este răsplata celora ce vin să se adăpostească sub aripile Domnului?

Mai întâi, răspunsul meu este că răsplata deplină ne aşteaptă atunci când vom părăsi acest trup de carne, ca să adormim în Isus, pentru ca duhul nostru să fie totdeauna cu Domnul. În această stare, vom gusta deplina fericire a duhului; răsplată şi mai deplină ne aşteaptă însă atunci când Domnul va veni iarăşi şi va chema din mormânt trupul nostru, pentru ca în trupuri înviate (sau schimbate, dacă trupurile noastre nu voi fi atunci în mormânt) să-L întâmpinăm în văzduh şi după aceea să luăm parte la Împărăţia Lui slăvită, când va veni aici pe pământ. Atunci vom vedea faţa Aceluia pe care Îl iubim şi vom fi cu El, atunci vom fi trup, suflet şi duh, uniţi pentru totdeauna cu Dumnezeul nostru. Această bucurie negrăită este răsplata deplină a alergării noastre înspre aripile Domnului.

joi, 17 ianuarie 2019

Infidelitatea ucide...


Dragilor, când vă faceți o relație primul lucru pe care să-l faceți să nu fie altceva decât o rugăciune zdravănă în care să-L rugați pe Dumnezeu să vă ajute să fiți credincioși până la moarte celei/celui căreia/căruia i-ați jurat dragoste. Pentru că infidelitatea chiar ucide. Uitați-vă bine la bărbatul din poză. Și-a pus capăt zilelor pentru că a fost înșelat. Cine zice că viața poate fi trăită fără a ține cont de sentimentele celuilalt se înfrățește cu Satana, care este tatăl tuturor crimelor și relelor din lume.

miercuri, 2 ianuarie 2019

Dumnezeu merge cu noi!


Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: Fii puternic și curajos? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pe oriunde vei merge. (Iosua 1:9)

Ne aflăm la începutul unui alt an și nu știm ce va veni asupra noastră. Drumul vieții care ne stă în față este necunoscut. În inimile noastre se pot ridica întrebări, temeri, îndoieli. Care va fi starea sănătății? Vom putea face față provocărilor din familie sau de la locul de muncă? Ce decizii va trebui să luăm?