Membrii neregenerați blochează disciplinarea biblică. Oamenii neregenerați au alergie la disciplinarea biblică. Hristos a lăsat bisericii sale un instrument de purificare care este disciplinarea biblică. Când un suflet regenerat este disciplinat el va reacționa pozitiv spontan sau după o perioadă de timp sub presiunea puternică a Duhului Sfânt. Cei neregenerați ar fi de acord cu disciplinarea doar dacă ea ar sprijini eforturile lor de a sancționa pe unii frați cu care ei nu sunt de acord. Un om nerenegerat nu poate fi sensibil la mustrările pline de dragoste ale fraților. Acești oameni nu pot crește în sfințenie și de aceea vor detesta orice formă de disciplinare biblică. Ei vor bloca procesul de disciplinare pentru că ei înșiși nu sunt disciplinați și astfel vor favoriza apariția mai multor membri neregenerați și nedisciplinați.
Membrii neregenerați modifică natura adunării. Dacă natura adunării lui Hristos este viața nouă primită atunci primirea ca membri a unor oameni care nu sunt regenerați înseamnă modificarea radicală a însăși naturii adunării. Iar dacă natura adunării este schimbată radical atunci adunarea se află pe drumul pierderii funcției ei de adunare.
Membrii neregenerați alterează atmosfera adunării. Orice adunare este influențată de atmosfera spirituală pe care o produc toți membrii ei. Toată slujirea, închinarea, cântarea, rugăciunea și predicarea va fi afectată de atmosfera sufletească în care vine fiecare suflet iar dacă cei care vin acolo sunt neregenerați ei vin cu starea lor spirituală. Nu ne putem aștepta ca oameni care sunt sub influența diavolului, neregenerați, să aducă cu ei în adunare, o atmosferă de cer. Unul dintre motivele pentru care în adunare se simte letargie, apăsare, dezinteres, apatie și uscăciune este din cauza faptului că mulți oameni neregenerați sunt implicați în închinarea adunării.
Membrii neregenerați pervertesc slujirea. Slujirea prin daruri duhovnicești nu poate fi a altor oameni decât a celor regenerați. Când cei neregenerați ajung să slujească ei vor polua spiritual absolut orice slujire. Amprenta necredinței și păcatului lor va afecta absolut toată slujirea. Deși Dumnezeu se poate folosi de acești oameni, totuși nu este mandatul și nici dorința Lui ca oameni neregenerați să slujească. O asemenea slujire nu poate fi niciodată duhovnicească deodată ce acești oameni nu au Duhul Sfânt.
Membrii neregenerați ocupă funcții de conducere. Dacă biserica acceptă membri neregenerați cu siguranță că unii dintre ei vor ajunge în funcții de conducere a adunării. Ce dezastru va rezulta în urma unei conduceri formată din oameni neregenerați! Acești oameni vor întoarce adunarea, ca pe o corabie, către hău spiritual. Este imposibil ca niște oameni neregenerați să cârmuiască biserica prin călăuzirea Duhului și după Cuvântul lui Dumnezeu deodată ce ei nu au nici Duhul Sfânt și nici o înțelegere spirituală a Cuvântului.
Membrii neregenerați pervertesc învățătura. Pavel îndeamnă ca prezbiterii să „păstreze taina credinței într-un cuget curat” (1 Timotei 3:9) pentru că conștiința pătată va strica învățătura. Oamenii apăsați în conștiință de anumite păcate vor face orice, pervertind chiar Scripturile divine, pentru a-și justifica trăirea lor. Cu toții suntem martori ai faptului că mulți învățători strică Cuvântul divin doar pentru a justifica diverse practici. Oamenii nemântuiți au alergie la cuvântul curat și viu al lui Dumnezeu și se vor război cu predicatorii credincioși.
Membrii neregenerați izgonesc prezența lui Hristos din adunare. Nu ne putem aștepta ca Hristos să își găsească plăcerea în închinarea și slujirea unei adunări formată dintr-o mixtură spirituală. Cum ar putea vreodată Hristos să își găsească plăcere în predicarea, rugăciunile, „închinarea” sau slujirea unor necredincioși? Acești oameni nu-L iubesc și nu cred în Hristos. Mai devreme sau mai târziu Hristos va părăsi această adunare (Apocalipsa 3:20).
Membrii neregenerați vor aduce lumea în biserică. Un om necredincios este mai legat de lume decât de biserică și de aceea va face tot posibilul ca atmosfera și practici lumești să ajungă în biserică pentru a-l face să se simtă confortabil. Ei vor continua să păstreze anumite elemente „creștine” ale închinării dar le vor face în modul și prin metode lumești pentru simplul motiv că ei sunt lumești.
Membrii regenerați aduc păcatul în adunare. Acești oameni vor fi certăreți, dezbinători, nemulțumiți, chiar agresivi în anumite momente, lumești și mereu împotriva proiectelor duhovnicești. Natura lor căzută se va opune mereu tuturor lucrurilor duhovnicești din adunare. Ei vor încerca să profite de dragostea, blândețea și îngăduința credincioșilor. Ei sunt conduși de pofte și se află sub tirania sentimentelor pentru că nu sunt duhovnicești și nu se pot înfrâna.
Membrii neregenerați duc biserica spre apostazie. Dacă conducerea bisericii, închinarea și slujirea, membralitatea, disciplinarea și Cina Domnului, predicarea și evanghelizare sunt afectate, cum mai putem vorbi despre o biserică a Domnului Isus? Aceasta este o biserică care se află fie pe drumul apostaziei, fie în apostazie finală. Dar totul începe cu acceptarea în membralitatea bisericii a unor oameni neregenerați care rămân nedisciplinați, ajungând să se înșele pe ei înșiși și pe alții.
sursa: https://baptistireformati.wordpress.com/2019/07/11/impactul-membrilor-neregenerati-asupra-adunarii/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu