Dar sărbătoarea de azi nu mai este ceea ce pretinde că este, o sărbătoare a bucuriei, ci este una a tristeţii, pentru că tot ce se face în această sărbătoare este îndreptat împotriva lui Isus Hristos, aşa cum a fost şi atunci când El a venit în lume. Toţi (cu excepţia a câtorva foarte puţini) au fost împotriva Lui. Părinţii au fost nevoiţi să plece din ţinuturile natale şi să se ascundă în Egipt, o vreme. Isus Hristos, singura sursă reală a bucuriei, a fost tot timpul asuprit, batjocorit, alungat, vorbit de rău. Astăzi se întâmplă la fel. Du-te oriunde vrei în lume în aceste zile de sărbători (şi nu doar cu această ocazie) şi vei vedea că Isus a dispărut. Nu-i loc de El în cancelariile Europei foste creştine, nu-i loc de El nici măcar în bisericile în care odată era amintit, nu-i loc de El în case, nu-i loc de El în colinde, nu-i loc de El în pieţe sau în centrele comerciale sau pe ecranele luminoase şi – ceea ce este cel mai trist – nu-i loc de El în inimile oamenilor. E loc pentru aproape orice numai pentru El nu. Şi, cu toate acestea, oamenii sunt foarte fericiţi. Îi apucă o frenezie extraordinară şi aleargă în dreapta şi în stânga spunând tuturor, zâmbitori: „Sărbători fericite!”, dar ei fac aceasta în timp ce Îl resping pe Singurul care le poate face sărbătoarea şi viaţa fericită. L-am scos pe Isus din toate, chiar la recomandarea celei ce spune despre ea că ar fi biserica lui Hristos, din grija de a nu-i ofensa pe cei ce nu vor să creadă în El sau să audă de El, multiculturaliştii aduşi peste noi şi care fac regulile jocului. Nu ştiu cei ce vin de la capătul pământului pentru o viaţă mai bună în Europa că în Europa vor avea parte de pedeapsa lui Dumnezeu din pricina respingerii lui Dumnezeu. Scurtă le va fi bucuria şi nădejdea. Pentru că Europa nu mai are nici un gând înspre Isus, nici o amintire a lui Isus, nici o dorinţă după Isus, nici o bătaie de inimă pentru Isus, nici o lacrimă pentru Isus.
De ce ne-am bucura atunci? Pentru că tobele bat? Pentru că oraşele sunt luminate? Pentru că centrele comerciale gem de marfă, reduceri şi oameni? Pentru că vom mânca şi vom bea în această minivacanţă? Şi după aceea? Ce rămâne după aceea? Trudă din nou, alergătură din nou, depresii din nou şi frica morţii; teama de ziua de mâine şi de criza financiară.
După ce va trece sărbătoarea vom muri mâncaţi de viermi, regrete şi foc veşnic, ca şi Irod, duşmanul Domnului Isus, sau vom fi aşezaţi sub aripa ocrotitoare a Dumnezeului Atotputernic şi vom fi duşi cu El în slava Sa, la locul desfătărilor veşnice? Funcţie de cum ne-am raportat la Isus.
Oricât ar vrea omenirea să uite de Isus, să Îl dea la o parte pe Isus, să se facă că nu ştie despre Isus, să-L ascundă sub preşul nepăsării, de Isus nimeni nu mai poate scăpa. Ori Îl acceptă aşa cum e ori Îl calcă în picioare pentru ceea ce e. El nu poate fi ascuns sub poleiala sărbătorii, chiar dacă aceasta se încearcă la greu şi disperare.
Dar Isus este în cei ce nu merg după valul lumii. E drept că sunt tot mai puţini, pentru că mulţi creştini au fost orbiţi şi ei de oferta lumii şi şi-au împărţit dragostea între păgânism şi Dumnezeu – o greşeală cu efecte dramatice şi veşnice – dar în cei şi prin cei adevăraţi credincioşi Isus încă mai aduce o lumină adevărată peste pământ şi încă mai întide mâna, spre împăcare, către cei ce încă nu vor să audă despre Isus. Pentru adevăraţii creştini Crăciunul este sărbătoarea naşterii Domnului Isus Hristos, lucrurile sunt aduse pe făgaşul normal şi în perspectiva de unde se poate vedea fericirea ce ne-o dorim.
În contextul a ceea ce am spus mi se pare aproape o batjocură să le urezi celor ce-L resping pe Isus Hristos: „Sărbători fericite”. Pentru că le poţi da de înţeles că pot fi fericiţi şi în absenţa lui Isus Hristos. Ceea ce este o mare amăgire. Fericirea este numai în El. Romani 14 cu 17: „Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt”.
Crăciunul 2019, după cum văd eu lucrurile, nu este o sărbătoare a bucuriei ci o sărbătoare a tristeţii şi a înşelării. Luminile ar trebui să se stingă, centrele comerciale să se închidă şi, aşa ca exact în urmă cu treizeci de ani la Revoluţie, bisericile să se umple la refuz de oameni sătui de robia lumii şi a păcatului şi dornici să le pună toate la picioarele lui Hristos, vieţile lor ruinate mai întâi. Aşa şi numai aşa sărbătoarea poate deveni o pricină de adevărată şi intensă bucurie.
Autor: Dan Bercian, http://www.radiounison.ro/editorial/craciunul-%e2%80%93-sarbatoarea-tristetii.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu