Cum ne iertam pe noi insine

Charles Stanley

   Iertarea este bazată pe lucrarea ispăşitoare de la Cruce şi nu pe ceea ce facem noi.Nici iertarea lui Dumnezeu, nici comuniunea Lui cu noi nu depind de mărturisirea noastră. Mărturisirea păcatelor este un mijloc de-a ne elibera de tensiunea şi robia unei conştiinţe încărcate. Atunci cînd ne rugăm "Doamne, ai dreptate. Am păcătuit împotriva Ta. Sunt vinovat de această faptă. Sunt vinovat de acest gînd", noi obţinem eliberare.
   Comuniunea noastră cu Dumnezeu nu este restabilită prin mărturisire (pentru că nu a fost niciodată întreruptă); mai degrabă, sentimentul nostru de comuniune cu Dumnezeu este restabilit. Cînd păcătuim, noi ne retragem din comuniunea noastră cu Dumnezeu; El însă nu Se retrage din comuniunea Sa cu noi. Iertarea este a noastră, a celor credincioşi, pentru totdeauna. În momentul în care L-am primit ca Mîntuitor, El a devenit viaţa noastră. Însă capacitatea noastră de a ne bucura de iertare - capacitatea noastră de a ne bucura de o conştiinţă curată - se bazează pe disponibilitatea noastră de a recunoaşte şi de a ne mărturisi păcatul.
   Totuşi capacitatea noastră de a ne ierta pe noi înşine este absolut esenţială dacă vrem să găsim vreo urmă de pace..
   "Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. Ci cît sunt de sus cerurile faţă de pămînt, atît este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; cît este de departe răsăritul de apus, atît de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de E. Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărînă. (Ps.103.10-14)
   Aceste versete, inspirate de Duhul Sfînt, sunt o asigurare minunată pentru noi că Dumnezeu este un Tată iertător.