Crestinismul dauneaza grav confortului

   Adesea auzim sintagma „caută o biserică în care să te simți bine“ de parcă Biserica lui Hristos e asemenea unui tren cu multe vagoane de dormit, nouă rămânându-ne doar sarcina de-a căuta cel mai dotat vagon în care să ne „simțim bine“, confortabili. De fapt ce este creștinismul? S-au dat atâtea definiții care mai de care mai sofisticate, academice, mai grele pentru unele urechi. Creştinismul, după umila mea părere, e o morgă pentru cei vii. Odată intrat în el, începi să miroși a putrefacție. Există și opțiunea, tristă de altfel, de-a nu mirosi a putrefacție, ba din contră parfumul dulce al firii să ne gâdile nările, dar dacă aici nu vom mirosi a putrefacție, vom mirosi dincolo a ars. Ne vom prăjii o veșnicie pe grătarele Iadului. Aici, rugați-vă să ne crească unghiile ca la morți, și odată crescute trebuie împlântate în cruce, pentru că în lume bate-un vânt năprasnic. Creștinismul e arta de-a muri constant. Zi după zi. Strop cu strop până n-o mai rămânea deloc. “De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” (2 Timotei 3:12) Prigoniți în primul rând de către propria fire, de sinele propriu. Despătimirea e un proces anevoios. Îndumnezeirea firii dezdumnezeite e măcinare, fierbere, luptă. E război… și la război nu vii cu ojă pe unghii.