Unul dintre cele mai grele lucruri este suferinţa. Cu toţii o evităm şi fugim în direcţia opusă, dar undeva tot ne întâlneşte şi nu pleacă până nu ne pune nişte lacrimi în ochi fiindcă ea se gândeşte la noi. Crede că nu putem fi mai puternici decât dacă nu am fost slabi înainte. Ştie cât de mult o urâm, dar ea tot nu ne lasă în pace.. pentru că ne iubeşte prea mult. Ştie că fără ea am ajunge nişte oameni răi şi mândri, fără afecţiune şi egoişti. Aşa că are grijă să ne facă să nu ne încredem prea mult în noi, ne face să vedem uneori totul în culori întunecate, ne frânge inima în bucăţi. După ce crede că ne-a modelat şi îşi dă seama că ne-am mai schimbat, ne lasă în pace pentru o vreme. Ne lasă să ne recuperăm, să respirăm aerul proaspăt al primăverii unui nou început şi ne promite că va reveni iarăşi când va vedea că avem nevoie de ea.
