Planul lui Dumnezeu cu Satan

Am arătat într-un articol precedent: Planul lui Dumnezeu cu lumea, că atunci când prima pereche umană a decis să nutrească o dorinţă de independenţă faţă de Creator, au pătruns în lume păcatul şi moartea precum şi cunoştinţa binelui şi răului, prin intermediul cărora, omul are posibilitatea să cunoască dragostea lui Dumnezeu (Rom.5.8); 1 Ioan 3.16; 1 Ioan 4.9.10), în vederea înfierii sale (1 Ioan 3.1), şi apoi ca natură a lui. ( Ioan 4.7)
Ipotetic, dacă n-ar fi fost plantat pomul cunoştinţei binelui şi răului în grădina Edenului, ca test de verificare a ascultării omului de Creator, numai contabilitatea lui Dumnezeu ar putea înregistra pagubele provocate de Satan în lume, prin hărţuielile şi ispitele focalizate asupra omului firesc, ignorant. Pentru a preveni acea stare de haos, a inclus Dumnezeu pomul cunoştinţei binelui şi răului, în planul Său.
Căci Dumnezeu, cunoscând bine înclinaţiile pervertite ale lui Satan, împotrivitorul Său, prevăzuse că acesta nu va irosi prilejul de a-l ispiti pe om în sensul ca acesta să-şi doreasca devansarea ilegală a condiţiei sale de creatură, aşa precum procedase şi Satan, de altfel. Profitând de faptul că în acel moment libertatea de alegere şi decizie ale omului îi erau alterate de faptul că nu avea cunoştinţe asupra binelui şi răului, a reuşit să-l amăgească pe acesta să guste din fructul oprit . Ca o consecinţă a ascultării de insinuările mincinoase ale Şarpelui, omenirea, prin Adam, a căzut în robia celui rău (Rom.6.16) , fiind nevoită să-i satisfacă poftele cauzatoare de moarte. ( Ioan 8.44) ; Iacov.1.15)
Însă tocmai prin acest demers înșelător pe lângă om, Satan s-a desconspirat, nesesizând cursa pe care Dumnezeu i-a întins-o- cu scopul de a-l demasca, provocându-l sa-şi descopere adevăratul caracter pervers incompatibil cu adevărul şi dragostea lui Dumnezeu.
Conform planului Său, Dumnezeu a încredinţat Fiului Său sarcina „să nimicească lucrările Diavolului.” (1Ioan 3:8) Pentru a-şi atinge scopul, Isus Hristos „S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi, şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce” (Fil.2:7,8) „pentru ca prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul.” (Evr.2:14)
De atunci, de când „ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel să nu mai fim robi ai păcatului” (Rom.6:6), Diavolul nu mai are nici o putere asupra noastră deoarece „oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el.” (1Ioan 5:18)
Dar, pentru că Domnul nostru Isus Hristos este „jertfa de ispăşire nu numai pentru păcatele noastre, ci pentru ale întregii lumi" (1Ioan 2:21), în principiu întreaga omenirea poate beneficia de biruinţa Mântuitorului de la Calvar, însă doar cei care au credinţa profită de oportunitatea oferita de Dumnezeu. ( 1Ioan 3.16) ; 1 Tim. 2.4)
Odată ce omul firesc, adamic a fost crucificat, spaţiul de manevră al lui Satan s-a redus considerabil, căci asupra omului născut din nou nu mai are nici o influenţă. (Mat.24.24)
În consecinţă, moartea pe care Domnul nostru Isus Hristos a gustat-o pentru toţi oamenii (Evr.2.9) a avut scopul primordial de a-l elibera pe om de sub puterea păcatului (Rom.6.7) și implicit i-a anihilat lui Satan puterea morţii (Rom.6.8-10)
Aşadar, chiar prin moartea pe care Satan însuşi a provocat-o în lume, i-a survenit neutralizarea (Prov.26.24) , fiind facut inofensiv de toți „cei ce sunt ai lui Hristos...care şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” (Gal.5:24)
Samuel Muntean, Sighisoara,26.11.2015