CELE 95 DE TEZE: ISTORIE ȘI DESTIN

500 de ani de la un gest. 31 octombrie 1517, ziua în care Martin Luther țintuia pe ușa catedralei din Wittenberg cele 95 de teze scrise în limba latină și așezate sub titlul: Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum. Deși trimise inițial într-o scrisoare episcopului de Mainz și Magdenburg – Albrecht von Brandenburg -, acestea au devenit publice de îndată ce Luther n-a primit nicio reacție din partea prelatului. Au fost traduse cu rapiditate în limba germană și răspândite apoi cu aceeași rapiditate. Impactul acestor fraze dogmatice avea să se cuantifice în anii următori, când lumea occidentală urma să găzduiască o nouă mișcare creștină: Biserica Luterană. Se va dovedi că acest protest a fost mai mult decât o reacție în fața unui abuz al Bisericii Catolice – indulgențele -, transformându-se într-un program în toată puterea cuvântului, așteptat și îndrăgit de o bună parte din populația Germaniei (și nu numai).

Dar, în fond, ce au reprezentat aceste teze pentru istoria creștinismului?

La început, acestea au fost un PROTEST. Acțiune individuală și cu atât mai temerară, scrierea tezelor a fost doar o reacție cândva. Ceva singular și, dacă s-ar fi făcut pronosticuri, nimeni nu i-ar fi dat șanse. Însă, cum istoria a avut grijă s-o dovedească, adevărul are felul lui de-a se face auzit. Timbrat și ferm, glasul lui a răsunat cu ecou, trădând o nemulțumire de fond, o durere care stăpânea multe inimi.

Aproape simultan, tezele au devenit un SUBIECT. Teologi și oameni de rând, sacerdoți și laici au fost cuprinși de verva acestei noutăți. Saturați de spiritul comercial al vremii, hărțuiți de taxe mai mult sau mai puțin bisericești, germanii au văzut în protestul lui Luther un adevăr sincer și spus la vremea potrivită.

Odată dezbătute, acestea au devenit un CREZ. Deși nu era decât începutul, iar adevărata dogmatică luterană abia se năștea, aceste formulări au constituit totuși programul doctrinar a tot ceea ce a urmat. Reducționiste în felul lor, ele răspundeau totuși unei nevoi, iar omul rezonează cu ceea ce i se potrivește.

În cele din urmă, sămânța aruncată în solul religios al Europei Occidentale a crescut mare, întinzându-și ramurile peste întregul continent și devenind un FENOMEN. De la Luther încoace, verbul „a protesta” a căpătat o semnificație aparte, mult mai particulară și mai circumscrisă dogmatic. Dacă la aceasta mai adăugăm noile mișcări reformatoare (neoprotestantismul), atunci tabloul este mai nuanțat. Istoria confirmă deja cum noile înțelegeri ale credinței își pot găsi oricând locul în dinamica societății omenești.

Protest, subiect, crez și fenomen – iată, redusă la esență, întreaga paradigmă a tezelor. De cinci secole, istorici și dogmaticieni nu precupețesc niciun efort de a oferi analize dintre cele mai atractive. Mișcări paralele sau derivate ale luteranismului incipient „hoinăresc” prin lumea întreagă, în căutarea unor noi și devotați adepți. Creștinismul nu va mai fi niciodată ca înainte de 1517, adică monolitic. Totul s-a schimbat și, paradoxal, continuă să se metamorfozeze. Până și ortodoxia a fost atinsă de acest fenoment când, la doar câteva decenii după Reforma Protestantă, misionari din vest au deschis biserici în țările din est. Cine ar mai putea fi atât de autist încât să să nu observe?! Pro sau contra, orice minte luminată va trebui să accepte această reconfigurare a datelor.

Ce va fi în viitor? Cum vor evolua Bisericile născute din Reformă și copiii – mai mult sau mai puțin recunoscuți – ai acestora, rămâne de văzut. Impresiile sunt contradictorii: când dai să te bucuri, ceva umbrește mereu acea bucurie. Oricum, până una-alta, să ne bucurăm de această zi, minunându-ne de felul cum istoria știe să-și croiască propriul destin.

De Ghiță Mocan - http://www.coramdeo.ro/cele-95-de-teze-istorie-si-destin

31 octombrie 2017