Urmărim la ştiri ce se întâmplă în lume, vedem schimbări dramatice în unele locuri, un regim ia locul altuia, un stat apare iar altul se micşorează sau dispare şi noi credem că totul este jocul liderilor puternici care conduc lumea. În timpul celui de-al doilea război mondial, şi imediat după terminarea lui, România nu a mai avut aceeaşi soartă fericită de la 1918 şi a pierdut părţi din ţară, părţi care şi azi se află pe mâinile străinilor. Contextul politic se schimbase, este adevărat, dar Dumnezeu era tot suveran şi tot în mâinile Lui se află destinele popoarelor. Cred că mai corect ar fi să spunem nu că liderii politici creează un context, prin voia lor, ci că Dumnezeu se foloseşte de lideri pentru a-Şi duce planurile la îndeplinire. Citind Biblia cu atenţie vom vedea lucrul acesta desluşit. Astfel El, prin lideri, uneori binecuvântează o naţiune iar alteori o pedepseşte. Aşa a procedat şi în vechime cu poporul Său ales, Israelul, şi la fel procedează şi astăzi.
La sărbătoarea de 1 Decembrie 2017 poporul român se află divizat, chiar dacă în graniţele aceleiaşi ţări. Cu puţine zile în urmă, un ziarist pe nume Mălin Bot, a realizat nişte înregistrări video şi le-a postat pe YouTube, întregistrări care, pe bună dreptate, au încins foarte mult spiritele. El a arătat clar şi limpede că România azi este condusă de politicieni care lucrează mână în mână cu lumea interlopă. Pentru mine materialele pe care le-am vizionat au avut darul să mă şocheze. Ştiam eu că lucrurile nu stau bine în ţară şi că oameni de caracter îndoielnic ne conduc dar niciodată nu am crezut că situaţia este atât de gravă.
Având în vedere ceea ce scria apostolul Pavel, adică orice stăpânire este de la Dumnezeu, am stat să mă gândesc de ce Dumnezeu îngăduie astfel de oameni corupţi, puşi pe căpătuială, cărora nu le pasă decât de ei? Singurul răspuns pe care îl am este că Dumnezeu permite această stare de lucruri pentru a ne pedepsi. Liderii noştri sunt o imagine a ceea ce suntem noi, poporul, în general. Sigur că în România sunt şi oameni de bună credinţă, cinstiţi, morali, care doresc sincer binele ţării. Însă marea majoritate suntem aşa ca liderii care ne conduc. Am scris în urmă cu o vreme despre faptul că în România înjurăturile şi limbajul trivial sunt o normalitate. Şi nu doar că românii se înjură unii pe alţii, pe conducătorii ţării, pe duşmani şi cam tot ce le vine pe limbă, dar Îl înjură, cu seninătate şi aproape la fiecare cuvânt, pe Dumnezeu.
O altă problemă este hoţia. Strigăm în gura mare că liderii ne fură. Şi este drept. Dar românul, dacă s-a născut poet, în timp s-a făcut hoţ. Fiecare fură cât poate, nu doar liderii. Ei fură mai mult pentru că au ajuns la un sac mai mare, dar niciunul nu se lasă mai prejos, atunci când posibilitatea se iveşte. Am avut ocazia să ajung destul de des la românii din diasporă. Unele ţări au un sistem de ajutor social foarte generos. Românii nu doar că profită de el dar abuzează de el şi mint senini autorităţile pentru a-şi însuşi acest ajutor social, chiar dacă nu au drept la el . Poate şi alte naţii fac la fel, nu ştiu, eu cunosc mediul format din români. Şi, ceea ce este mai dureros, români care pretind că sunt creştini născuţi din nou abuzează aceste ajutoare sociale, minţind autorităţile, la fel ca toţi ceilalţi. Fie că sunt romi fie că sunt lideri de biserici sau oameni cu bani şi influenţă.
Ştiu că perioada în care am fost supuşi torturii comunisto-sataniste multe s-au schimbat în structura noastră, în felul nostru de a gândi, ca popor şi ca indivizi. Ştiu că nu am fost aşa în urmă cu ani dar am devenit aşa şi nici comunismul şi nici măcar perspectiva morţii prin înfometare nu ne dă dreptul să ne transformăm în hoţi. Înaintea lui Dumnezeu nu putem aduce nici un fel de justificare pentru a putea păcătui.
Şi pentru că nu poţi fura şi să rămâi în fruntea ţării, sau în oricare altă poziţie avantajoasă, trebuie folosită minciuna, aşa cum am spus. O minciună mică sau o minciună sfruntată, mare cât toate milioanele de euro furate cu zâmbetul pe buze, aduc asupra noastră aceeaşi pedeapsă din partea lui Dumnezeu. Dar nu ne-am oprit aici.
De la Revoluţie şi până în anul 2014 au fost avortaţi în România, conform statisticilor, peste 22 de milioane de copii! Mai mult decât cei ce azi trăiesc în graniţele ţării. Acesta este un genocid fără precedent în ţara noastră. Şi lucrul trist este că astfel de grozăvii se întâmplă în mijlocul unui popor care se numeşte creştin. Dar acest popor creştin stă în fiecare zi cu pumnul ridicat împotriva Celui în care spune că crede! Nu este acesta un paradox? Cuvântul lui Dumnezeu, plin de durere, spus prin profetul Maleahi, poporului care trăia în păcat, într-o situaţie similară, este valabil şi azi, pentru români: ”Un fiu cinsteşte pe tatăl său, şi o slugă pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine? zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, care nesocotiţi Numele Meu, şi care ziceţi: „Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?” (Maleahi 1:6)
Din păcate multe altele s-ar putea spune pe această direcţie dacă am vorbi despre imoralitate, pornografie, trafic cu fiinţe umane, violenţă verbală sau fizică, etc. Nădăjduim să nu mai adăugăm la această listă prea lungă de păcate şi păcatul acceptării homosexualităţii şi instruirii copiilor în şcoli cu această grozăvie care aduce mânia lui Dumnezeu peste cei ce o acceptă.
Poporul român se află în vădit conflict nu cu ruşii sau vecinii ci cu însuşi Dumnezeu. Păcatul poporului urcă până la Dumnezeu şi-L face să fie mânios. Şi cine poate sta în faţa Lui sau îi poate cere socoteală dacă ne lasă să fim conduşi de astfel de oameni? Înseamnă că atât merităm.
De ce totuşi Dumnezeu nu ne nimiceşte, aşa cum am merita, în frunte cu liderii corupţi? Văd două motive. Primul ar fi că El are o îndelungă răbdare, aşa cum scria apostolul Petru: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3:9) Dumnezeu are răbdare şi vrea ca poporul român păgân să se pocăiască. De la vlădică la opincă. Ne mai suportă, ne mai rabdă, deşi nu merităm aceasta, pentru că are o mare dragoste pentru om şi-l vrea întors de pe calea păcatului la calea sfântă a pocăinţei. Dacă va fi aşa ne va da lideri vrednici, cu şira spinării dreaptă, eroi cum am mai avut, şi ţara va prospera. Altfel ne vom bălăci în păcat şi în mizerie (materială şi spirituală) şi ne vom certa ca proştii la uşa cortului până când Dumnezeu se va sătura de noi şi ne va face după cum va crede El de cuviinţă.
Este însă un alt aspect care răspunde la întrebarea: „De ce ne mai rabdă Dumnezeu?” Eu cred că El ne mai rabdă din pricina celor ce trăiesc în adevărul lui Dumnezeu şi-L cinstesc prin ascultare. Câţi or fi, măcar zece. Avraam s-a rugat de Dumnezeu, din pricina nepotului său Lot care locuia în Sodoma, ca Dumnezeu să cruţe cetatea (pe care vroia să o distrugă din pricina homosexualităţii pe care toţi o practicau şi care a aprins mânia lui Dumnezeu), dacă mai sunt în ea măcar zece oameni neprihăniţi. Dumnezeu i-a promis că dacă va găsi măcar zece oameni neprihăniţi nu o va distruge. Dar nu i-a găsit şi nenorocirea a venit. Eu cred că în România, pe lângă cei mulţi despre care am vorbit şi a căror stare de păcat am arătat-o, Dumnezeu are mai mult de zece oameni neprihăniţi care trăiesc în ascultare de El şi care mijlocesc în rugăciune pentru ţară. Din această cauză Dumnezeu mai rabdă şi mai întârzie. Cred că adevăraţii lideri care fac bine României nu sunt nici la Cotroceni şi nici la Victoria ci sunt pe genunchi în cămăruţa lor de rugăciune. Nu poartă costume scumpe şi nici nu au proprietăţi însemnate pe pământ dar sunt îmbrăcaţi în haina albă a neprihănirii şi au o locuinţă în cer, pregătită de Însuşi Isus Hristos. Ei conduc de pe genunchi şi ei întârzie mânia lui Dumnezeu peste această ţară atât de încercată. Aceştia sunt adevăraţii bărbaţi şi adevăratele femei de bine. Cu ei Dumnezeu se laudă şi se mândreşte, după cum scria apostolul Pavel la 2 Corinteni 8 cu 23: „Astfel, fie având în vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru; fie având în vedere pe fraţii noştri, care sunt trimişii Bisericilor şi fala lui Hristos”. Ce cuvânt extraordinar: „Fala lui Hristos!” Nu se laudă ei pe ei, cât de grozavi sunt, cât bine fac ţării, etc. ci Dumnezeu se laudă cu ei şi îi laudă în faţa îngerilor sfinţi şi, cred, chiar şi în faţa lui Satan! Să căutăm să fim şi noi între ei. Ce urare mai bună am putea face României de ziua ei decât să stăm în mijlocire pentru ea în faţa Tatălui din ceruri şi să-I cerem milă şi îndurare, întorcând acest popor cu faţa către El, în pocăinţă.
O zi mohorâtă de început de iarnă este azi de 1 Decembrie 2017. Mohorâtă pentru că Dumnezeu vede tot răul şi păcatul şi este trist. Norii nu vor pleca prin sunetul fanfarelor sau de frica tehnicii de luptă scoasă la paradă, vor pleca doar dacă ne întoarcem cu faţa către Dumnezeu şi ne vom supune Lui.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
La mulţi ani, România!
Autor: Dan Bercian
sursa: http://www.radiounison.ro/editorial/la-multi-ani-romania.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu