.14 „Când a sosit ceasul, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. 15 El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea; 16 căci vă spun, că de acum încolo, nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu.” 17 Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Luaţi paharul acesta, şi împărţiţi-l între voi; 18 pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.” 19 Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Apostolul Pavel reaminteşte despre dorinţa Domnului Isus în 1 Corinteni 11:24-25.
Am putea spune că Paştele este sărbătoarea pe care Domnul vrea să o ţinem. Şi este adevărat, dar nu în forma şi înţelesul în care marea majoritate înţeleg şi practică, pentru că, urmărind firul Scripturii şi a felului în care primii creştini au sărbătorit, observăm că ei luau Cina acasă, poate chiar în fiecare zi (Faptele Apostolilor 2:46 „Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă.”) şi în fiecare duminică împreună (F.A. 20:7 „În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea”).
Găsesc că este normal să avem această sărbătoare, din moment ce Jertfa Domnului Isus nu are egal şi nu poate fi comparată cu nimic, în sensul de binecuvântare pentru om. În Vechiul Legământ poporul lui Dumnezeu trebuia să ţină câteva sărbători. Toate erau o aducere aminte a bunătăţii lui Dumnezeu arătată faţă de popor în anumite momente speciale, cruciale, din istoria lor. Dar în toată istoria umanităţii nimic nu se compară cu această lucrare măreaţă, copleşitoare în ce priveşte bunătate arătată de Dumnezeu faţă de om, săvârşită de Domnul Isus pe crucea de la Golgota. Faţă de aceasta toate celelalte binecuvântări şi daruri pălesc, deşi toate sunt importante în felul lor. De aceea primii creştini sărbătoreau, aducându-şi aminte de faptul că Isus Hristos a murit pe cruce şi a suferit pedeapsa pe care nu o merita, purtând păcatul omenirii întregi. Prin moartea şi învierea Lui cei ce cred în El au fost salvaţi de la osânda veşnică, primind iertare din partea lui Dumnezeu şi, umpluţi de Duhul Sfânt, sunt născuţi din nou, din Dumnezeu, la o viaţă nouă.
Sărbătoarea aceasta are ceva special şi prin faptul că ea este atât o pricină de mare întristare cât şi o pricină de mare bucurie. Bucuria exuberantă şi întristarea adâncă se amestecă într-un mod cum nicăieri şi în nici o altă lucrare nu se pot amesteca. Ceea ce a făcut Domnul Isus Hristos pentru omenire, Jertfa Sa, este o lucrare atât de adâncă şi de copleşitoare încât ne găsim săraci şi nevrednici atunci când trebuie să vorbim despre ea. Este o lucrare care, cred, nici chiar îngerii nu o înţeleg pe deplin dar despre care doresc tot mai mult să cunoască. Noi ar trebui şi mai mult. Deci avem această sărbătoare şi ne este de ajuns, pentru că Domnul Isus Hristos trebuie să ne fie de ajuns.
Aşa cum am spus primii creştini ţineau această sărbătoare a aducerii aminte despre Jertfa şi Învierea Domnului Isus foarte des şi nu erau legaţi de o zi anume, aşa cum se întâmplă azi. Despre Crăciun sau Naşterea Domnului Isus nu găsim nici o referinţă în practica primilor creştini, mă refer la contextul Scripturii, iar pe parcurs au fost adăugate multe alte sărbători, funcţie şi de contextul confesional. Dar, în general, creştinii au două mari sărbători: Paştele şi Naşterea Domnului Isus, poate chiar trei dacă adăugăm şi Cincizecimea – coborârea Duhului Sfânt. Unde vreau să ajung?
Se observă în ultimul timp un asalt deosebit de puternic împotriva creştinismului, asalt dus pe mai multe fronturi. Unul dintre ele este scoaterea în afara vieţii publice a oricărui simbol creştin. Poate aţi observat, poate nu, faptul că pe Ambulanţe nu se mai găseşte acea cruce roşie care era ceva obişnuit chiar şi în vremea comunismului, şi că, în locul ei, se găseşte un şarpe pe un fundal ciudat, nu am stat să analizez, poate chiar un simbol masonic. În unele ţări creştinii nu mai au voie să poarte la locul de muncă nici măcar o bijuterie în formă de cruce sau orice altceva ar putea arăta faptul că te identifici ca şi creştin. Sigur că dacă cineva se identifică ca şi creştin doar prin aceste simboluri exterioare şi nu prin viaţa care o trăieşte, se înşeală singur şi că, în cele mai multe cazuri şi ţări creştinii se bazează doar pe simboluri şi nu pe viaţa născută din Dumnezeu, ceea ce este o mare tragedie, dar sistematic s-a dus şi se duce o luptă accerbă împotriva a tot ceea ce înseamnă creştinism. Mai nou, chiar foarte recent, am citit că în Anglia şi în Canada se doreşte să se interzică a se mai face referinţă la cuvinte ca „înviere”: Platforme ca şi Google, WhatsApp, Facebook, etc, duc şi ele o luptă susţinută împotriva a tot ceea ce ar putea face referinţă la creştinism şi susţine creştinismul. Creştinii nu mai au dreptul să aibă nici un simbol, cel puţin aceasta se doreşte, motivul fiind că acestea sunt ofensatoare pentru de alţii, de alte credinţe, agnostici sau atei. Orice drept şi-ar cere un creştin, în numele dreptului la propriile convingeri şi credinţă, îi este refuzat în numele corectitudinii politice dar orice drept şi-l cere un musulman sau un hindus, în numele credinţei lui, îi este îngăduit. Tot ceea ce întreprind creştinii, în numele credinţei lor, este considerat ură şi intoleranţă şi orice act de ură sau intoleranţă, de terorism, venit din partea musulmanilor de exemplu, trebuie înţeles şi tolerat. Cam acesta este contextul în care ne aflăm şi spre care se caută a se îndrepta lucrurile tot mai mult. Europa, fost creştină, luptă cu toată puterea împotriva celor ce se mai consideră creştini, promovând toleranţa faţă de oricine, mai puţin faţă de creştini. Ei sunt consideraţi „fanatici religioşi”, aşa cum s-a exprimat preşedintele Iohannis în urmă cu o vreme făcând referinţă la cei peste 3, 5 milioane de români care au solicitat modificarea Constituţiei în favoarea familiei tradiţionale. Şi, deşi ar trebui să fie preşedinte şi pentru aceşti 3, 5 milioane de „fanatici religioşi” care l-au ales (cred că foarte mulţi dintre ei i-au dat votul), domnul Iohannis a făcut tot ce a putut pentru a împiedica referendumul cerut.
Totuşi, văzând cursul lucrurilor şi perspectiva tot mai sumbră în ceea ce-i priveşte pe creştini, nu ar trebui să cădem în deznădejde sau îngrijorare. Nu simbolurile au ţinut credinţa creştină vie şi puternică ci Hristos în noi, prin credinţă fermă. S-ar putea ca pe viitor creştinii să nu mai aibă dreptul să-şi mărturisească credinţa, în schimb homosexualii să şi-o facă public, prin parade sau mutilarea sistemului educaţional. Totuşi biruinţa este a creştinilor, prin Isus Hristos. Credincioşii autentici din China nu au nici un drept, de la venirea la putere a comuniştilor, dar biserica subterană din China a crescut într-un ritm alarmant pentru sistemul comunist însă încurajator şi aducător de nădejde pentru orice creştin persecutat. Dumnezeu arată că este în control chiar dacă martirajul şi suferinţa sunt uneori calea spre biruinţă a celor ce cred în El şi-L urmează.
Din alt punct de vedere să nu uităm că înaintea lui Dumnezeu sărbătoarea unită cu păcatul, nelegiuirea, sunt nu o pricină de bucurie ci de întristare, de durere. Isaia 1: 10 „Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!
11 „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor.
12 Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?
13 Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!”
Căpeteniile Sodomei şi poporul Gomorei nu erau cei din cetăţile care au suferit focul mâniei lui Dumnezeu, din pricina păcatului homosexualităţii, pentru că aceste oraşe deja nu mai existau, ci erau chiar evreii care se lăudau cu credinţa în Singurul Dumnezeu Adevărat. Prin urmare oricâte sărbători şi simboluri ar avea creştinii, dacă viaţa lor nu este trăită în conformitate cu standardul cerut de Dumnezeu, dacă credinţa pe care ei pretind că o au nu este însoţită de evidenţa naşterii din Dumnezeu printr-o viaţă înnoită şi schimbată după modelul Domnului Isus, nu foloseşte la nimic.
Să luptăm pentru simbolurile creştine? Eu zic că da. Nu putem spune că acestea nu sunt importante. Să nu uităm cum, în timp, în sărbătoarea Naşterii Domnului Isus, a apărut acel personaj ciudat, care a ajuns vedetă şi idol: Moş Crăciun sau Santa Claus. De Paşte a apărut iepuraşul care nu are nimic de-a face cu sărbătoarea. Poate şi modificarea simbolurilor să fi dus la starea de decădere spirituală a creştinătăţii dar cel mai puternic simbol creştin este omul care Îl poartă pe Hristos în el, în chip vizibil. Este moartea în moartea lui Hristos şi învierea la o viaţă nouă, prin Hristos. Şi aceasta va provoca furie, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Domnului Isus şi a apostolilor Lui. Dar va fi furie din partea oamenilor nu din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu se va bucura şi va spune: „Acesta este fiul Meu în care Îmi găsesc plăcerea Mea”. Primii creştini se poate să fi avut şi alte simboluri prin care se identificau unii pe alţii, cumva este normal acest lucru, dar erau recunoscuţi de cei din jur în special după Numele pe care Îl mărturiseau şi viaţa pe care o trăiau: curăţia de inimă şi dragostea fierbinte pentru Dumnezeu şi unii pentru alţii.
Să luptăm pe toate fronturile dar mai ales să luptăm pentru o credinţă autentică şi vie. Şi, dacă nu vom mai putea să ne adunăm împreună de sărbători pentru a ne aduce aminte de Jertfa Domnului Isus, să o facem în casele noastre zilnic, frângând pâinea şi mâncând din ea cu bucurie şi curăţie de inimă. În acest caz fiecare suflet, bărbat, femeie, copil, funcţie de împrejurări şi stare, trebuie să fie un preot al lui Hristos care să aducă o jertfă bună, plăcută şi bine primită înaintea Lui.
Ei cred că luându-ne simbolurile ne pot lua credinţa, dar nu este adevărat. Poate chiar atunci, în vremuri de strâmtoare, Hristos, prin Duhul Sfânt, să coboare mai adânc, mai profund şi mai transformator în om, când nimic altceva nu mai există, nimic altceva de care să te legi şi când, cu adevărat, Hristos este totul şi în toate.
Hristos a înviat! Să sărbătorim şi aceste sărbători cu bucuria pe care Duhul Sfânt o aduce atunci când Hristos este cinstit şi înălţat. El a înviat nu doar în urmă cu 2000 de ani ci azi, în mine şi în tine, aducându-ne din moartea păcatului la o viaţă nouă. În felul acesta avem parte de o sărbătoare care nu se mai sfârşeşte şi de o credinţă vie, pe care nimeni nu ni le poate lua.
Autor: Dan Bercian - http://www.radiounison.ro/editorial/atacul-impotriva-simbolurilor-crestine.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu