Lumea și viața noastră nu va mai fi niciodată cum a fost, spune un român-american

Sunt de 22 de ani în Statele Unite, în câțiva ani aș avea ani de America câți am trăit în țara mea, România. N-am prins începuturile comunismului, m-am născut mult mai târziu, însă am fost unul din tinerii care în 1989, atunci când aveam 21 de ani, am ieșit în stradă în Timișoara și am vrut dezrobirea țării de acel sistem comunist-socialist, sistem dictatorial și criminal. Îmi aduc aminte că oricine se punea împotriva sistemului, era anihilat, era urmărit, distrus, familia și viitorul unei asemenea persoane era pecetluit. Nici nu erau lăsați să plece din țară, erau ținuți la marginea societății și distruși pentru idealurile partidului comunist. Am simțit fiorul fricii în anul 1989, pe 16 Decembrie pe străzile Timișoarei foarte puțin, frica am simțit-o după aceea, atunci când mi-am pus întrebarea dacă regimul nu cade, atunci ce o să fie cu mine, cu viața mea și familia mea.

Am ajuns la circa 30 de ani după acel eveniment, locuiesc în Statele Unite și am ajuns să simt aceeași frică aici în Țara Model a Libertății, într-un Stat Democrat, ceea ce nu mă gândeam niciodată.

Păcatul curviei cu privirea (2)

În mesajul precedent, am vorbit despre gravitatea păcatului curviei cu privirea. Ştiu că nu este deloc plăcut, nici să predici, nici să asculţi predici pe această temă. Asfel de subiecte produc un fel de dezgust, atât predicatorilor, cât şi ascultătorilor. Dar de fapt, chiar am intenţionat lucrul acesta, pentru ca să înţelegem mai bine ce a simţit şi Domnul Isus, când a luat asupra Lui păcatele noastre şi când s-a rugat: ,,Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuş, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Lc.22:42) Sper ca această scârbă faţă de păcat să fie suficient de mare, astfel încât atunci când va veni diavolul cu ispita, să fugim cu toată puterea de păcat, şi să luptăm până la sânge împotriva acestuia, dupăcum ne învaţă Scriptura, fiind gata mai degrabă să murim decât să ne întinăm mintea, trupul şi sufletul. Sper ca dezgustul faţă de păcat să fie suficient de mare, astfel încât să ne umple ochii cu lacrimi şi inimile de milă, pentru toţi cei robiţi din jurul nostru, şi să strigăm către Dumnezeu pentru izbăvirea lor.