În timpul unui război între două naţiuni, dar nu doar în această situaţie de criză, crima cea mai mare este trădarea. În această situaţie cineva dintr-o tabără trece în tabăra inamicului. O poate face în mod fizic, dezertând, ceea ce este un lucru grav, dar nu cel mai grav. Cel mai grav este, cu consecinţe mult mai nefaste pentru tabăra din care a făcut parte, atunci când rămâne în tabără, pretinzând că este loial, dar trimiţând informaţii inamicului, colaborând cu el. În acest fel trădătorul lucrează pentru distrugerea propriului popor. Dacă este descoperit este împuşcat imediat, ca pedeapsă pentru trădarea lui dar şi pentru a fi un exemplu pentru alţii care ar fi ispitiţi să procedeze în acelaşi fel.
Trădarea vine din mai multe cauze. Una ar fi nemulţumirea pentru care cineva a fost tratat în tabăra lui, poate i s-a făcut un rău (sau doar i s-a părut că aşa ar fi fost), dar, de obicei, trădarea vine pe fondul unei oferte a inamicului care, în schimbul informaţiilor, a colaborării, oferă avantaje materiale, mai mici sau mai mari. Şi chiar acest motiv face ca trădarea să fie un lucru josnic, acel om care ajunge la actul trădării fiind unul de cea mai joasă speţă deoarece el nu se gândeşte la poporul, prietenii, familia în care s-a născut ci doar la interesul lui material. În actul trădării sunt cuprinse ură, laşitate, viclenie, perfidie, minciună, egoism, avariţie şi multe altele asemenea.
