Există, într-un mod general, două modalități de a trăi viața creștină: sub lege – care aduce cu sine un sentiment permanent de condamnare, oboseală, nesiguranță și o continuă frustrare… sau sub har, prin credință- un mod de viață care produce bucurie, siguranță, liniște și care este, de asemenea, un teren fertil pentru progresul în sfințirea personală.
Cele două stiluri de trăire a vieții creștine se referă la modalitatea (mijlocul) prin care în cotidian ne considerăm sau nu acceptați ori acceptabili înaintea lui Dumnezeu: fie considerăm că suntem acceptați și vrednici de a sta înaintea lui Dumnezeu datorită reușitelor noastre spirituale, motiv pentru care în zilele noastre bune (în care am trăit în standardele propuse) ne simțim mai acceptați și gata pentru Împărăția și revenirea Lui, iar în zilele noastre mai slabe, cu nereușite spirituale, ne gândim că am fi mai puțin acceptabili și ne cuprinde un sentiment de nesiguranță; fie considerăm că acceptarea noastră deplină, necondiționată, sigură, neîntreruptă, e legată de ceea ce Hristos a făcut pentru noi și în locul nostru– noi suntem acceptați în baza meritelor Lui – și în cele mai bune zile ale noastre, cât și în cele mai slabe zile alea noastre.
Așadar, viața noastră de credință, în esență, simplificând lucrurile, fie va fi o luptă continuă și plină de frustrări de a câștiga acceptarea lui Dumnezeu prin ceea ce facem- ne rugăm, citim Scripturile, mergem la biserică, ne străduim să ascultăm de poruncile Lui, toate acestea pentru a fi acceptați, fie este bucuria de a fi acceptați pe deplin și în mod nemeritat, în contul lucrării suficiente a lui Hristos, caz în care ne vom ruga, vom citi Scripturile, vom căuta părtășia sfinților, ne vom da silințele să ascultăm de poruncile Lui, ca urmare a faptului că El ne-a oferit în dar ceea ce nu meritam și nu am fi putut obține vreodată: mântuirea.
Cu alte cuvinte, potrivit Scripturii, dacă suntem născuți din nou, noi nu ar trebui să facem lucruri ca să fim acceptați, ci ar trebui să le facem din dorința de a asculta de Cel ce deja ne-a acceptat, ne-a iertat păcatele, ne-a îndreptățit și ne-a dat o identitate și o natură nouă.
Aceasta ar trebui să fie legătura de cauzalitate între faptele noastre, ascultarea noastră de poruncile lui Dumnezeu și acceptarea noastră, respectiv cele dintâi să fie rezultatul mântuirii noastre, și niciodată cauza sau temeiul acesteia. Oridecâteori inversăm lucrurile, nu facem altceva decât să trăim sub lege, în legalism, iar consecințele vor fi cele enumerate mai sus (frustrare, nesiguranță, neliniște, autocondamnare).
De altfel, consider că întreaga viață creștină pornește de aici, de pe temelia că toți ce cei se încred în Isus sunt acceptați, prin har. Chiar viața de sfințire și puterea de a birui păcatul izvorăsc din această sursă: suntem ai Lui, suntem acceptați, suntem îndreptățiți, El a făcut totul pentru noi și în locul nostru. De aici izvorăsc atitudinea de închinare, adevărata bucurie, smerenia și orice gând de sfințire sau slujire, lucruri pe care le-am constatat și din propria-mi experiență.
Așadar, viața noastră creștină cotidiană va trebui așezată pe temelia adevărului că suntem acceptați exclusiv și în mod deplin doar în baza a ceea ce a făcut Hristos! Nimic de la noi, totul de la El, totul prin har!
Deci, ce vom face noi cei născuți din nou care am primit acest har? Nu vom face noi nimic? Nicidecum! Vom dori să facem tot ce ne stă in putință în ascultare și în dragoste de Dumnezeu, dar nu pentru a fi acceptați, ci pentru că suntem acceptați prin har, pe deplin, pentru totdeauna. Aceasta este viața la care suntem chemați și care curge din evanghelia lui Hristos. A Lui să fie toată gloria!
La final, vă las fiecăruia o întrebare care necesită un răspuns: tu ești acceptat sau te străduiești să fii?
sursa: https://kristallherz17.wordpress.com/2024/06/15/esti-acceptat-sau-te-straduiesti-sa-fii/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu