Răpirea și Ziua Domnului

Este remarcabil că apostolul Pavel a ales să lămurească problemele legate de plecarea Bisericii de pe pământ şi venirea Zilei Domnului în scurta lui vizită misionară făcută la Tesalonic (Fapte 17:1-9). Pavel a socotit că finalul glorios al Bisericii, contrastat cu finalul tragic al lumii reprezintă o metodă de evanghelizare foarte bună şi o motivaţie excelentă pentru trăirea unei vieţi de sfinţenie. Se pare, însă, că proaspeţii creştini din Tesalonic au întâmpinat unele dificultăţi în asimilarea acestor învăţături.

Însă, impasul lor ne pune nouă la dispoziţie o extraordinară lămurire asupra acestui subiect, făcută de Pavel, în cele două Epistole adresate creştinilor din Tesalonic.

Fiecare capitol al primei Epistole se încheie cu o aluzie la venirea Domnului (1 Tes. 1:10; 2:19-20; 3:13; 4:15-18; 5:23).

Amalia Semeniuc - Privind spre zarea întunecată

Debora Arman la priveghiul fr. Ludovic Arman - Ce frumos va fi in ceruri

Lege

Iată de exemplu acest cuvânt mic: „Lege”. El nu trebuie luat în înţelesul lui social obişnuit care defineşte normele după care cetăţenii ştiu ce trebuie să facă şi ce trebuie să nu facă. Acest aspect este valabil numai în ce priveşte legile sociale omeneşti în care sunt judecate şi apreciate numai faptele, fără să se ţină în socoteală atitudinea inimii.

Legea lui Dumnezeu este altfel. Dumnezeu judecă după ceea ce este în străfundurile inimii şi de aceea Legea Lui nu se opreşte la aspectul exterior al faptelor. Ea se pogoară în adâncimile fiinţei umane pretinzându-i nu numai un anumit fel de comportament, ci şi un anumit fel de simţire. Legea lui Dumnezeu pedepseşte chiar şi fapte aparent bune, atunci când acestea nu izvorăsc dintr-o pornire sinceră a inimii. Ipocrizia şi minciuna nu sunt tolerate.

Mărturisirea de credinţă baptistă de la Londra 1689 despre voinţa omului:

9.1 Dumnezeu a înzestrat voinţa omului cu libertatea şi puterea de a acţiona pe baza alegerii; el nu este nici forţat şi nici determinat de nici o necesitate intrinsecă în facerea binelui sau răului.1

(1) Matei 17:12; Iacov 1:14; Deuteronomul 30:19

9.2 În starea sa de inocenţă iniţială, Adam a avut libertatea şi puterea de a dori şi de a face ceea ce era bine şi plăcut înaintea lui Dumnezeu;1 însă el a fost instabil astfel încât a căzut din această stare.2

(1) Eclesiastul 7:29

(2) Geneza 3:6.

9.3 Prin căderea în starea de păcat, întreaga rasă umană a pierdut complet întreaga abilitate a voinţei de a face orice lucru bun din punct de vedere spiritual care să însoţească mântuirea. În starea noastră naturală, suntem cu totul împotrivitori binelui spiritual şi morţi în păcat; noi nu suntem capabili, prin propria noastră tărie, să ne convertim singuri, sau chiar să ne pregătim cumva pe noi înşine pentru convertire.1

(1) Romani 6:16,20; Ioan 8:31-34; Efeseni 2:1; 2Corinteni 3:14; 2Corinteni 4:3-4; Ioan 3:3; Romani 7:18; 8:7; 1Corinteni 2:14; Matei 7:17-18; Matei 12:33-37; Luca 6:43-45; Ioan 6:44; Ieremia 13:23; Ioan 3:3,5; Ioan 5:40, Ioan 6:37, Ioan 6:39, Ioan 6:40, Ioan 6:44, Ioan 6:45, Ioan 6:65;

Faptele Apostolilor 7:51; Romani 3:10-12; Iacov 1:18; Romani 9:16-18; Ioan 1:12-13; Faptele Apostolilor 11:18;

Filipeni 1:29; Efeseni 2:8-9.

9.4 Atunci când Dumnezeu converteşte pe păcătoşi şi îi transferă în starea de har, El îi eliberează pe aceştia din sclavia naturală a păcatului, şi doar prin acest har al Său îi face, în mod gratuit, capabili să dorească şi să facă ceea ce este bine din punct de vedere spiritual.1 Cu toate acestea, datorită corupţiei care rămâne în oameni, aceştia nu îşi doresc în mod perfect şi nici exclusiv ceea ce este bine, ci ei pot dori şi ceea ce este rău.2

(1) Coloseni 1:13; Ioan 8:36; Filipeni 2:13

(3) Romani 7:14-25; Galateni 5:17.

9.5 Dorinţele noastre vor fi făcute perfecte şi libere în mod permanent de a face doar binele numai când vom fi în starea de glorie.1

(1) Efeseni 4:13; Evrei 12:23.

Este Dumnezeul mânios al Vechiului Testament acelaşi cu Dumnezeul iubitor al Noului Testament?

Este aproape imposibil să citeşti Biblia de la un capăt la celălalt şi să nu observi discrepanţa dintre imaginea lui Dumnezeu din Vechiului Testament şi cea din Noul Testament. Yahweh al Vechiului Testament este adesea mânios, răzbunător şi neîndurător, un Dumnezeu care porunceşte masacre inimaginabile, care pedepseşte fără milă păcatul, care încurajează sclavia, epurarea etnică şi patronează o mulţime de alte monstruozităţi. Mai mulţi atei, mai ales cei din valul noului ateism, în speţă „cei patru călăreţi ai Noului Ateism” – Richard Dawkins, Christopher Hitchens, Sam Harris şi Daniel Dennett – l-au numit pe Dumnezeul Vechiului Testament „un monstru moral”. Dar când citeşti Noul Testament Îl descoperi pe Isus Cristos, care este imaginea perfectă a dragostei, un apropiat al vameşilor şi al păcătoşilor, un apărător al prostituatelor, un personaj destul de blajin. De ce există această diferenţă între imaginea lui Dumnezeu din Vechiul Testament şi cea din Noul Testament? Este Dumnezeul Vechiului Testament acelaşi cu Dumnezeul Noului Testament?

De ce scriu despre politică?

Adevărata politică se face în sferele înalte rarefiate ale marilor puteri mondiale. Deasupra lor, politica o face Dumnezeu care ridică pe cine vrea și coboară pe cine vrea El.

Pentru mine, ca și creștin venit din etnia română, publicarea materialelor care apar aici despre România este o cale de ajutor pentru aflarea poziției americane. Ea este una din marile puteri mondiale și românii ar face bine să țină seama de părerile ei. O altă putere mondială este Rusia. Pe ea au vrut cei din bolnava Nouă Ordine Mondială să o diminueze prin atacurile strategice ale NATO. O altă putere mondială este China, cu care nici America și nici Rusia nu știu cum să procedeze.

Gruparea statelor Europene în Europa Unită stârnește în Rusia o reacție normală: dorința de a aduna și ea părțile care au format altă dacă Rusia cea mare, ca pe o contrabalansare a amenințării pe care o resimte.