partea a doua
Consecinţele abaterii în inimă de la Dumnezeul tău
Proverbe 14:14 Cel cu inima rătăcită se satură de căile lui, şi omul de bine se satură şi el de ce este în el.
1) Cel cu inima abătută, sau rătăcită, va fi sătul de greşelile lui.
El nu trăieşte cu Dumnezeu şi nu este condus de Duhul Său, ci umblă în întuneric spiritual. Aflat în această stare este sigur că va cădea în multe greşeli oribile: greşeli în afaceri, greşeli în relaţiile cu alţii, greşeli în utilizarea timpului său, a limbii sau a banilor săi. Cu adevărat, se poate spune că totul îi merge pe dos atâta vreme cât rămâne în această stare de abatere a inimii sale.
2) Va fi plin de propriile lui sentimente (trăiri).
În loc de a avea aceea pace plăcută şi odihnă în Duhul Sfânt pe care odată a avut-o, el se va găsi într-o stare de tulburare şi de nemulţumire faţă de el însuşi, şi faţă de cei din jurul său. Uneori poate fi o încercare foarte grea să trăieşti alături de om abătut în inima lui. Foarte adesea acesta poate fi prea sensibil, prea critic şi iritant în tot ceea ce face. L-a părăsit pe Dumnezeul lui, iar în sentimentele sale se regăseşte mai mult iadul decât cerul.
3) Cel abătut în inimă va fi dominat de propriile sale cuvinte.
Aflat în această stare el nu va putea şi nu va reuşi să-şi stăpânească limba. Aceasta se va dovedi că este un mădular neîmblânzit plin de otravă ucigătoare (Iacov 3:8). Cu propria-i limbă se va băga în multe necazuri şi probleme din care nu se va putea elibera până ce nu se întoarce la Dumnezeu.
4) Cel abătut în inimă va plin de grijile sale.
Acesta se va reîntoarce la egoism. Îşi socoteşte bunurile şi lucrurile pe care le are ca fiind posesiunile sale, şi în propria lui înţelepciune el încearcă să şi le folosească doar pentru el însuşi. În consecinţă, grijile sale se înmulţesc şi se abat asupra lui ca un potop.
5) Cel abătut în inimă va fi umplut de poftele sale.
Poftele şi dorinţele sale care erau ţinute sub control şi-au reluat acum cursul nestingherit, şi fiind înfrânate atâta vreme, acum vor părea că se răzbună devenind şi mai acaparatoare şi mai sălbatice. Spre uluirea credinciosului aceste patimi şi pofte animalice vor izbucni, iar el se va vedea stăpânit şi înrobit de ele mai mult decât a fost odată.
6) Cel abătut în inimă va fi plin de necazurile sale.
În loc de a se feri de ispită acesta se va repezi direct spre ea. Îşi va atrage asupra lui o mulţime de încercări. Nu are pace cu Dumnezeu, nu este împăcat cu el însuşi, cu Biserica, şi nici cu lumea. Dar în timp ce se plânge că este atât de pus la încercare de tot ce se găseşte în jurul lui, el este cel ce în permanenţă face tot mai mult rău !
7) Cel abătut în inimă va fi plin de propriile lui nelinişti.
Se va îngrijora de el însuşi, de munca lui, pentru reputaţia lui şi în general, pentru orice ! A scos toate aceste lucruri din mâna lui Dumnezeu. De aceea, fiindcă nu mai are deloc credinţă în Dumnezeu şi fiind incapabil să stăpânească situaţia el se umple de îngrijorare cu privire la viitor. Această nelinişte reprezintă rezultatul inevitabil al nebuniei sale şi a nesăbuinţei de a se depărta de Dumnezeu.
8 ) Cel abătut în inimă va fi plin de propriile lui prejudecăţi.
A dispărut dorinţa lui de a cunoaşte şi de a aplica adevărul. În mod foarte natural se va opune oricărui principiu al adevărului care cade greu unui spirit egoist. Se va strădui să se justifice singur. Nu va vrea să audă şi să citească nimic care să-i mustre starea lui de abatere, devenind profund duşmănos faţă de cel ce încearcă să-l îndrepte sau să-l corecteze. Considerând un astfel de om ca fiindu-i duşman, se va izola şi-şi va închide ochii faţă de lumină luând poziţia de defensivă şi de critică faţă de orice sau oricine îl poate demasca.
9) Cel abătut în inimă va plin de propriile-i iluzii.
Având un ochi rău, tot trupul lui se va umple de întuneric (Matei 6:23). Aproape fără îndoială, se va amăgi singur cu privire la principii şi doctrine. Rătăcind în întuneric aşa cum o face, este foarte posibil să înghită cele mai grosolane deziluzii. Erezii şi amăgiri de orice fel vor putea pune stăpânire pe el. Cine n-a observat acest lucru la cei abătuţi în inimă ?
10) Cel abătut în inimă este în mod sigur păgubit enorm.
Acesta îşi consideră bunurile sale ca aparţinându-i, timpul crede că este al său, influenţa doar a lui, şi propria-i reputaţie drept sacră. Pierderea oricărora dintre acestea o va socoti drept propria lui pagubă. Fiindcă l-a părăsit pe Dumnezeu şi nefiind în stare să controleze în vreun fel circumstanţele acestora, el va găsi că pierde totul. Îşi pierde pacea, îşi pierde bunurile, şi pierde foarte mult din timpul său. Sau, îşi pierde reputaţia. Da, îşi pierde şi mărturia lui creştină, iar dacă continuă… îşi poate pierde şi sufletul !
11) Cel abătut în inimă este plin de osândă, de condamnare de sine.
După ce odată s-a bucurat de dragostea lui Dumnezeu şi apoi l-a părăsit, el se simte acum condamnat şi osândit pentru orice. Dacă încearcă să-şi îndeplinească îndatorirea religioasă, ştie că nu pune deloc inima la ea şi pentru asta se condamnă teribil. Dacă însă o neglijează, desigur nu va scăpa de osândă. Dacă îşi citeşte Biblia, se va simţi condamnat de aceasta. Dacă nu o citeşte, din nou se simte condamnat. Dacă merge la adunările bisericii, acestea îl fac să se simtă osândit. Dacă nu participă la ele, iarăşi se simte condamnat. Dacă se roagă în secret, alături de familia lui, sau la o adunare publică de rugăciune, ştie că nu este sincer şi se condamnă. Dacă neglijează rugăciunea, sau refuză să o facă, nu va scăpa de osândă. Totul îl condamnă şi-l osândeşte. Conştiinţa lui îi stă împotrivă iar sentimentul lui de condamnare de sine îl urmăreşte orice ar face !
Cum să-ţi revii din starea de abatere a inimii
1) Aminteşte-ţi de unde ai căzut. Înfruntă realitatea şi în mod conştient compară starea ta actuală cu aceea în care umblai cu Dumnezeu.
2) Aruncă o privire sinceră şi lungă la adevărata ta poziţie spirituală. Nu mai amâna rezolvarea acestui conflict dintre sufletul tău şi Dumnezeu şi nici îndepărtarea diferenţelor dintre tine şi El.
3) Pocăieşte-te imediat şi fă iarăşi faptele pe care le-ai făcut la început. (Apocalipsa 2:5)
4) Nu încerca să-ţi revii doar schimbând ceea ce faci pe dinafară. Începe schimbarea din inima ta şi împacă-te cu Dumnezeu. Nu-ţi îngădui odihnă până ce problema acceptării tale înaintea Lui este complet rezolvată.
5) Nu te purta doar ca un păcătos osândit care crede că trebuie să se “reformeze singur şi să se facă mai bun” înainte de a veni la Hristos. Înţelege clar că, doar a veni la El te poate face bine ! Oricât de tulburat a-i fii, înţelege desluşit că până ce nu te pocăieşti şi nu accepţi necondiţionat voia Lui, nu ai făcut nici un progres, ci dimpotrivă mergi înspre rău. Dacă nu te bizui în întregime pe harul Său suveran, şi te întorci astfel la Dumnezeu, El nu va primi nimic din mâinile tale sau de la tine.
6) Nu-ţi imagina că te afli într-o stare de îndreptăţire înaintea Lui, deoarece ştii în inima ta că nu eşti. Conştiinţa ta te condamnă şi ştii că de asemenea Dumnezeu s-ar cuveni să te condamne. De te-ar îndreptăţi El în starea ta actuală, conştiinţa ta nu i-ar da dreptate. Vino aşadar imediat la Hristos, ca păcătos vinovat ce eşti. Recunoaşte şi asumă-ţi toată ruşinea şi responsabilitatea ta, şi crede că în ciuda tuturor rătăcirilor tale, El încă te iubeşte. Te-a iubit cu o dragoste nemuritoare şi cu bunătate, chiar acum, El te aduce înapoi la El.
Broşura cu acest mesaj provine de la misiunea “Last Days Ministries”, din Lindale, Texas, care din păcate nu mai activează în prezent. Asociat acestei lucrări este numele muzicianului Keith Green. Muzica sa ne-a încântat prin pasiunea şi puterea mesajului ei care poate şi astăzi să readucă vigoare creştinului abătut în inimă !
(articol preluat de aici)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu