Etimologic cuvântul conştiinţă este definit ca ştiinţă concomitentă şi este facultatea omului de a se raporta la idealul său. Confruntarea dintre omul prevenit de cugetul său de condiţia lui reală deplorabilă şi Dumnezeu care este desăvârşit, a produs aceea teamă în om concretizată prin tendinţa acestuia de a se ascunde de Faţa Lui. (Gen. 3.8) .
Înzestrat cu instinctul de conservare stimulat de conştiință-fiecare om este predispus să adopte aceiaşi stratagemă. Pentru a-şi reprima teama generată de conştientizarea faptului că „ochii Domnului sunt aşa de curaţi, că nu pot să vadă răul” (Ier.17:9), unii oameni recurg la diferite stratageme: ateism, religie, iar ceilalţi la singura soluţie viabilă: creştinismul, unica opţiune fericită.
Segmentul uman care-L sfidează pe Dumnezeu, îşi revendică calitatea de atei, dar nu se pot justifica „fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El, Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gânduri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat... De aceea Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile... Astfel au ajuns plini de orice nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urători de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Rom.1:19-21,24,29-31).
Despre această categorie de oameni, care se ascund în întunericul ignoranţei, Isus Hristos a spus că: „Oricine face răul urăşte lumina, şi nu vine la lumină ca să nu i se vădească faptele.” (Ioan 3:20). Singura posibilitate de a se elibera de mânia lui Dumnezeu, care se abate asupra oamenilor „care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor” (Rom.1:18), este să vină la Isus căci El confirmă că: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12).
Următoarea structură umană, posibil cea mai stufoasă, este alcătuită din oamenii religioşi, care spre deosebire de ateii ce comit faptele rele şi imorale susţinuţi de o inimă întunecată, religioşii încearcă să-şi mascheze imperfecţiunea inimii prin întreprinderi personale (tradiţii, ritualuri, obiceiuri, etc.), sau prin imitarea faptelor bune şi morale. Însă nici acest camuflaj al inimii nu este impenetrabil (Ps. 139. 7-12) , deoarece pentru Dumnezeu „nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit” iar Cuvântul Lui „judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evr.3:12,13). O inimă rea şi necredincioasă produce disconfort acelora care percep prezenţa divină şi îi îndepărtează. (Evr. 3. 12) . Numai după ce Dumnezeu „le-a curăţit inimile prin credinţă” (F.A. 15:9), îndrăznesc să se apropie cu încredere, fără teamă, de Sursa fericirii. (Mat. 5. 8) . Dacă ateii, pentru a-şi anihila teama de Dumnezeu, Îl ignoră, iar oamenii religioşi îşi etalează propria neprihănire cu scopul de a-şi linişti astfel cugetul, în schimb creştinii au obţinut, prin recunoaşterea şi mărturisirea stării lor de păcătoşenie, neprihănirea lui Isus Hristos(Luc. 18.13,14 ; 2 Cor. 5. 21) , singura care corespunde idealului pretins de conştiinţa lor.
În prima sa epistolă apostolul Petru (1:18) adevereşte tuturor credincioşilor de pretutindeni şi din toate timpurile că: „aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, cu sângele preţios al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” Apostolul Pavel continuă ideea, afirmând: „Şi viaţa pe care o trăiesc în trup acum, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (Gal.2:20b), adăugând, în acelaşi context:„Voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Col.3:3).
Căci numai El poate „să izbăvească pe toţi aceia care prin frică morţii erau supuşi robiei (ignoranţa ateismului sau fariseism) toată viaţa lor.” (Evr.2:15)
Samuel Muntean, Sighişoara, 01.01.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu