Viaţa copilului normal, credincios, al lui Dumnezeu nu poate deveni niciodată o viaţă de posomorâre şi pesimism. În fiecare epocă există câţiva oameni a căror noţiune a creştinismului este un fel de resemnare posomorâtă faţă de inevitabil. Însă Duhul Sfânt este Acela care a promis creştinului abilitatea de a se bucura în făgăduinţele lui Dumnezeu zi de zi.
Bineînţeles, credinciosul creştin este serios şi el poate plânge împreună cu cei ce plâng. Dar este vigilent şi optimist şi are o nădejde plină de bucurie deoarece el priveşte spre acea stare schimbată a tuturor lucrurilor care este mult dincolo de orice poate oferi lumea aceasta.
Petru o spune ca un paradox: creştinul ascultător se bucură nespus chiar şi în mijlocul unor mari tristeţi, încercări şi suferinţe. Oamenii lui Dumnezeu ştiu că lucrurile de aici nu sunt tot ceea ce ar trebui să fie, însă nu îşi petrec timpul îngrijorându-se de asta. Ei sunt prea ocupaţi bucurându-se de viitorul plin de har pentru toate lucrurile care se vor întâmpla când Dumnezeu Îşi va împlini toate promisiunile faţă de copii Săi răscumpăraţi.
Lucrul acesta ne conduce direct la un rezumat al contradicţiilor glorioase care fac ca viaţa unui creştin să fie o asemenea enigmă pentru cel lumesc. Trebuie să recunoaştem că adevăratul creştin este o persoană destul de ciudată în ochii celui necredincios.
Folosesc adjectivul adevărat cu referire la creştin nu doar pentru a scoate în evidenţă necesitatea naşterii din nou, ci şi pentru a indica spre creştinul care trăieşte potrivit naşterii sale din nou. Vorbesc aici despre o viaţă transformată care Îi este pe plac lui Dumnezeu, fiindcă dacă vrei să fii creştin, trebuie să fii de acord cu o viaţă foarte diferită. Viaţa de ascultare faţă de Isus Hristos înseamnă să trăieşti clipă de clipă în Duhul lui Dumnezeu şi viaţa ta va fi atât de diferită de viaţa ta anterioară încât adesea vei fi considerat ciudat. De fapt, viaţa în Duhul este o viaţă atât de diferită încât unii dintre tovarăşii tăi anteriori se vor întreba dacă nu cumva eşti tulburat mintal. Adevăratul creştin poate părea într-adevăr o persoană ciudată pentru aceia care-şi fac observaţiile numai din punctul de vedere al acestei lumi actuale, care este înstrăinată de Dumnezeu şi de planul Lui îndurător de mântuire.
Cugetaţi acum la aceste contradicţii glorioase şi nu vă veţi mai mira de ce credinciosul adevărat în Isus Hristos este o asemenea uluire pentru lumea aceasta.
Creştinul este mort şi totuşi, trăieşte pe veci. El a murit faţă de el însuşi, şi totuşi, trăieşte în Hristos. Motivul pentru care trăieşte este moartea Altuia.
Creştinul îşi salvează viaţa pierzând-o şi este în pericolul de a o pierde când încearcă să o salveze.
Este un lucru interesant că atunci când vrea să urce, creştinul totdeauna coboară, deoarece calea lui Dumnezeu care duce în sus este întotdeauna în jos, chiar dacă aşa ceva este contrar simţului practic. Este de asemenea contrar celei mai înalte înţelepciuni de pe pământ deoarece lucrurile nebune ale lui Dumnezeu sunt mai înţelepte decât orice de pe pământul acesta.
De asemenea, puteţi observa în privinţa adevăratului creştin că atunci când vrea să păcătuiască, el totdeauna se predă. În loc să stea în picioare şi să izbească din răsputeri, el se predă unei cea de-a treia părţi şi câştigă fără să tragă un foc sau să primească vreo rană. El se predă lui Dumnezeu şi astfel câştigă înaintea tuturor!
Un alt lucru ciudat în privinţa lui este că e cel mai puternic atunci când este cel mai slab şi cel mai slab atunci când este cel mai puternic. Principiul lui Dumnezeu în viaţa sa este acela că tăria lui stă în slăbiciunea lui deoarece atunci când se ridică având impresia că este puternic este totdeauna slab. Cu toate acestea, când se pleacă pe genunchi crezând că este slab, este întotdeauna puternic!
Din nou, poate fi sărac – şi dacă este un creştin real, de obicei este sărac – şi cu toate acestea, el îi va îmbogăţi totdeauna pe alţii. Pavel era sărac în închisoare, dar el a îmbogăţit întreaga lume creştină într-un mod incomensurabil. John Bunyan a fost un om sărac în temniţa din Bedford, dar el ne-a dăruit „Călătoria creştinului.” Puteţi trece prin istorie şi veţi vedea că, în general, creştinul bogat a fost sărac, iar creştinul sărac i-a îmbogăţit pe toţi.
Omul care este un creştin adevărat este în cea mai înaltă stare a lui atunci când se simte cel mai jos şi este cel mai jos atunci când se simte cel mai sus. Este în cel mai mic pericol când este temător şi se încrede în Dumnezeu şi este în cel mai mare pericol atunci când se simte cel mai încrezător în sine.
Este cel mai puţin păcătos când se simte cel mai păcătos şi este cel mai păcătos când se simte cel mai puţin păcătos.
Da, este un tip ciudat creştinul acesta! El are cel mai mult când dă cel mai mult şi are puţin când păstrează cel mai mult. Lucrul acesta este contrar simţului practic al lumii actuale şi acesta este motivul pentru care suntem consideraţi un grup distinct de oameni – dar ei nu ne cunosc! Când încearcă să înţeleagă, nu pot să-şi formeze imaginea adevărată.
Un om va spune: „Ei bine, eu sunt gata să cred şi să mă duc la biserică de Crăciun şi de Ziua Mamei, dar nu-l pot înţelege pe fanaticul acesta ciudat care pare să aibă cel mai mult atunci când dă cel mai mult!” El nu a înţeles niciodată principiul lui Dumnezeu de a binecuvânta cele nouă zecimi pe care creştinul le are pentru sine astfel că, de fapt, dând pentru Dumnezeu şi cauzele Lui, el are mai mult de zece zecimi.
Iată aici lucrul ciudat în privinţa credinciosului creştin. Câteodată el face cel mai mult atunci când nu face nimic. Uneori, pentru a realiza cel mai mult, Dumnezeu îl cheamă lângă Sine şi spune: „Stai jos acolo”. Alteori el merge cel mai repede când stă pe ploc, pentru că prin credinţă el poate auzi şoapta: „Stai pe loc şi vei vedea mântuirea Domnului!”
Unul dintre cele mai importante principii din viaţa zilnică a creştinului este acesta: el este mântuit acum şi este gata s-o declare cu faţa strălucitoare şi cu toate acestea, se aşteaptă să fie mântuit mai târziu! El priveşte încontinuu spre o mântuire gata să fie descoperită în vremea de la urmă.
Trebuie să ne uităm la lucrul acesta, fiindcă cineva va spune cu siguranţă: „Hotărăşte-te! Este mântuit acum sau anticipează mântuirea?” Bineînţeles că este mântuit acum; dar de asemenea, el aşteaptă să fie mântuit. El are viaţă acum, dar de asemenea, el aşteaptă desăvârşirea care va fi descoperită în planul viitor al lui Dumnezeu. Acum, tu vei putea să-i explici vecinului tău lucrul acesta; el doar va întări faptul că asta este o parte din fanatismul tău religios ciudat. El nu înţelege că tu eşti un creştin adevărat!
Iar lumea nu va înţelege niciodată insistenţa noastră asupra faptului că un creştin născut pe acest pământ este de fapt un cetăţean al unei alte ţări pe care încă nu a vizitat-o. El este născut pe pământ şi totuşi, ştie prin credinţă că este cetăţean al cerului.
Biblia ne spune clar că atâta timp cât umblăm pe acest pământ, şedem în locurile cereşti în Hristos Isus, Domnul nostru – şi asta nu se referă la serviciul de rugăciune de la mijlocul săptămânii! Înseamnă că, prin credinţă, şi prin poziţia spirituală în Hristos, noi şedem în locurile creşti.
Credinciosul ştie că în el însuşi nu este nimic, dar chiar în timp ce îi spune cu umilinţă Domnului că nu este nimic, el ştie foarte bine că este lumina ochilor lui Dumnezeu!
Unii din criticii noştri spun: „Voi, creştinii, vorbiţi despre voi înşivă şi despre relaţia voastră cu Dumnezeu de parcă voi aţi fi tot ce are Dumnezeu mai bun.” Am un răspuns şi pentru asta!
Acelaşi creştin care crede că este lumina ochilor lui Dumnezeu este acelaşi creştin mărinimos care dă banii lui în mod sacrificial, trimiţându-şi fiii şi fiicele sau mergând el însuşi să propovăduiască Evanghelia celor mai neînsemnate popoare de pe pământ!
În cele din urmă, bunul creştin este îndrăgostit de Unul pe care nu L-a văzut niciodată, şi chiar dacă se teme şi Îl venerează pe Dumnezeu, lui nu îi este frică deloc de Dumnezeu!
Mulţi filosofi şi poeţi s-au exprimat total greşit atunci când au încercat să-i sfătuiască pe toţi oamenii de pe pământ să nu le fie frică de Dumnezeu deoarece El este un tovarăş bun şi totul va fi bine!
Adevăratul creştin se teme de Dumnezeu cu o reverenţă tremurândă şi cu toate acestea lui nu-i este frică de Dumnezeu deloc. El se apropie de Dumnezeu cu siguranţa deplină a credinţei şi a victoriei şi totuşi, în acelaşi timp, tremură de veneraţie şi teamă sfântă.
Se teme şi totuşi, se apropie – aceasta este atitudinea credinţei şi a dragostei, şi, cu toate acestea, contradicţia sfântă îl declară un fanatic, de asemenea!
Astăzi, ca în toate veacurile, creştinii adevăraţi sunt o enigmă pentru lume, un ţepuş în firea lui Adam, o uluire pentru îngeri, desfătarea lui Dumnezeu şi un sălaş pentru Duhul Sfânt.
Părtăşia noastră ar trebui să-i cuprindă pe toţi copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu, indiferent de cine şi ce sunt, atâta timp cât umblă cu Dumnezeu Tatăl, fiind născuţi la o nădejde vie prin învierea lui Isus Hristos şi bucurându-se în mântuirea care va fi descoperită!
(Fragmetul este un extras dintr-un mesaj al lui A.W.Tozer, mesaj intitulat „O contradicţie fericită: Bucurie în necazuri!” şi apărut în cartea „EU ÎI SPUN EREZIE”, carte publicată la editura „Perla suferinţei”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu