Spiritul lui Diotref vs Spiritul lui Isus

    Spiritul lui Diotref din care derivă acel comportament laodiceean, ce transpare acum în vremurile din urmă în sânul bisericii, de autonomie (Apoc.3:17) şi de supraevaluare a aportului uman în slujirea lui Dumnezeu în dauna celui divin, este evidenţiat prin pătrunderea învăţăturii nicolaite (Apoc.2:6;Apoc.2:15) în mentalitatea unor membri ai adunărilor locale.
    Nicolaitul (în traducere din limba greacă înseamnă biruitor al poporului) este omul căruia îi place să fie mai mare, să aibă întâietate în biserică, să fie şef în contrast cu ceea ce spunea Domnul Isus: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi,trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slijitorul tuturor”. (Marc.9:35). Nicolaitul poate fi acel frate care pe un motiv sau altul vrea să stăpânească în biserică. Trist este că aproape toate bisericile au nicolaiţi care caută să uzurpe autoritatea Domnului şi care, fără neruşinare, se aşează pe scaunul de dictatori. (ex.Diotref: 3 Ioan 9,10)
    Această stare de suficienţă se insinuează, cu precădere, în mentalitatea şi atitudinea acelora care datorită unui statut social mai înalt sau a unui capital moral şi intelectual dobândit ereditar sau însuşit prin educaţie, mai bogat, pe care le deţin sunt predispuşi să adopte o atitudine de superioritate faţă de cei mai puţin dotaţi din acest punct de vedere ,atitudine caracterizată de izolare, ignorare sau desconsiderare.(Ezech.34:17,22) Paradoxul acestei situaţii constă în faptul că în domeniul spiritual cei cu o moştenire genetică moral-volitivă mai precară sunt, în general, prin activitatea Duhului Sfânt în inima lor (Gal.5:16,17) -deoarece, cei bolnavi au nevoie de doctor şi nu cei sănătoşi- mai avansaţi spiritual decât acei avantajaţi nativ, chiar dacă aparent nu este aşa.(1Sam.16.7).
    Îndeosebi tinerii care sunt mai receptivi la tendinţele concurenţiale ale lumii şi mai vulnerabili la bombardamentul mediatic (dez)iluzionist prin care omul cu aptitudinile lui naturale este supradimensionat, sunt cele mai frecvente victime ale acestui tip de gândire nescriptural.
    Din nefericire această stare de spirit conflictuală poate să degenereze în situaţii extreme in care, de pildă, un frate duhovnicesc care nu agrează ierarhizarea laică, artificială în cadrul adunării, impusă arbitrar de acei care se pretind a fi elita, să fie monitorizat (citeşte:deranjat, şicanat) de creştinii fireşti, lumeşti, cu intenţia vădită de a-l „da afară din Biserică” (3Ioan10), adică de a-l determina, prin intimidare, să evite strângerea laolaltă ceea ce, implicit, ar echivala cu moartea lui spirituală întrucât adunarea formează un trup iar atunci când un mădular devine inactiv , se atrofiază în timp.(Ezech.34:20-22).
    Singura alternativă viabilă la această stare de fapt este ca fiecare dintre noi să „intre în sine însuşi” (Isa.44:19) pentru a identifica motivaţiile inimii urmată de o pocăinţă sinceră , iniţiatoare a unei biserici adevărate supusă lui Dumnezeu, în care Duhul Sfânt să imprime în conştiinţa noastră blândeţea şi smerenia emanate de Spiritul lui Isus.
Samuel Muntean, Sighişoara,04.05.2014