Robert Turcescu: „Sunt un om păcătos ”

    „In lipsa lui Dumnezeu, totul va fi îngăduit” – Dostoievski
   „În om e un șir nesfârsit de oameni” – Mihai Eminescu
   Cum de știu că sunt un om păcătos? Cum am constatat asta?
   De ce majoritatea oamenilor par să nu înțeleagă acest cuvânt    (păcătos)?
   Unui om care nu a simtit niciodata durerea fizica e dificil si aproape    imposibil sa i-o definesti. La fel, vorbeste-i unui orb de culorile       deosebit de placute si atractive ale florilor de primavara sau cele ale    frunzelor de toamnă, el nu va putea intelege pe deplin oricât ne-am stradui noi!
   Am incercat fara succes sa-i conving de contrariu, atunci când un cuplu trecut usor de 60 de ani, afirma cu deplina convingere ca ei nu ar avea nici un păcat, si asteaptau să prezint disertatia mea.
   Dar iată că omul de televiziune Robert Turceascu s-a simțit în aceste zile un om pcătos care avea nevoie de bunăvoința lui Dumnezeu și a judecătorilor abilitați să judece cazul său. Asta tam-nesam, acum, dintr-oadată, după ce ani de zile a ținut-o la fel, dar fără să se simtă că a comis vreun păcat și că are nevoie de mila și iertarea semenilor și a lui Dumnezeu.
   Convingerea de a comite păcatul, greșeala împotriva semenilor și a lui Dumnezeu, este dată de conștiință. Însă oamenii s-au obijnuit să facă ca și struțul, pun capul în nisip să nu mai vadă și să nu mai audă despre realitatea care îl amenință.
   Dacă se petrece în om acea cercetare pe care a avut-o fiul risipitor din parabola spusă de Domnul Isus. Acest fiu plecase din casa tatălui său, unde-i mergea bine, dar voia să petreacă, să se bucure de viață cum îi va plcea lui. Dar după ce și-a cheltuit averea cerută ca moștenire de drept și a ajuns de rușinea lumii, s-a rușinat, în sfârșit. Și-a venit în fire, conștiința l-a mustrat, dar cu toată rușinea s-a întors înapoi în casa tatălui. Tatăl l-a primit cu bucurie, căci îl iubea mult. Nici nu i-a mai reproșat nimic, ci a dat chiar și o sărbtoare în cinstea fiului care s-a întos acasă și i-a făcut așa o mare bucurie.
   Robert TURCESCU, după ce s-a afundat în a face jocurile murdare ale unora sau altora, pentru bani și pentru faimă, e posibil ca Dumnezeu să-l fi cercetat și pe el prin Duhul Sfânt, iar conștiința sa l-a acuzat, l-a apăsat mult, n-a mai putut să rămână în acea stare deplorabilă și a mărturisit păcatul înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Și a cerut iertare, a zis că așteapta judecata. Dacă pocăința e sincera, autentică, din inimă, cu credința în jertfa Domnului Isus de la Cruce, Dumnezeu este El însuși credincios promisiunii Sale și-i va da iertarea, iar pacea și bucuria va fi în inima lui. Indiferent ce va fi în sala de judecată a oamenilor. Când vei afla adevărul lui Dumnezeu, prin pocăință, vei fi cu adevărat liber (Ioan 8:32).
   De aceea, oamenii care merg sistematic la biserica ajung să se pocaiasca ca urmare a cercetarii constiintei lor de catre Duhul Sfânt.
   Altfel omul fără Dumnezeu în lume a ajuns sa aiba propria filozofie, sa aiba propriile sale legi la care se raporteaza. Si-a anesteziat demult constiinta, este foarte greu sa-i pui ceva in cont, nimic nu-l tulbura, nimic nu-i zdruncina linistea, poate doar atunci când nu are acces la cele trebuinioase sau dorite de el.
   Ce s-a ales de constiința noastrș, unde e? Sau este anesteziată tocmai de păcat?
   Constiinta este un sentiment, o intuitie, pe care fiinta umana o are despre propria existenta. E vorba de o cunoastere intuitiva sau reflexiva pe care fiecare o are despre propria existenta si despre lucrurile din jurul sau. Constiinta, iti indica faptul ca iti dai seama, daca intelegi ce ti se intâmpla, atunci când cauti sa pui in cântar sentimentele si trairile tale. Dar fata de ce te raportezi?
   Constiinta, contine si un sentiment al responsabilitatii morale față de propria ta conduita. Omul isi face siesi un proces de constiinta, când cântareste o problema morala greu de rezolvat si când are loc o lupta sufleteasca generata de momente si situatii de viata deosebite, care pot fi cruciale. Atunci apare sentimentul de mustrare de constiinta, de remuscare, de regret. Avem expresia “a fi cu constiinta împacata” sau “a nu avea nimic pe constiinta” când omul e convins ca nu a savârsit nimic împotriva legilor morale sau ale legilor statului. A fi fara constiinta, e echivalent cu a fi lipsit de scrupule. Sintagma “libertate de constiinta” indica dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc
   Îmi amintesc ca profesorul de filosofie ne-a dat o definitie starii de sanatate mai putin pretentioasa. Ar fi acea stare in care se afla majoritatea oamenilor care formeaza o colectivitate. Dar nu intotdeauna are dreptate majoritatea, adevarul nu e dat de votul majoritar. In societate, de-a lungul timpului, se practica stabilirea adevarului sau a deciziei de urmat, prin vot, printr-un for de judecata. Si, e de notorietate faptul ca judecata e oarba, de multe ori rezolutia vine ca la loterie, iar sentinta nu e rezultatul unei cumpaniri echilibrate de adevar.
   Daca luam si termenul “introspectie“, ca fiind lucrarea de observare subiectiva a fenomenelor propriei constiinte, de auto observare, de autoanaliza, vedem cât de subiectiv e omul daca nu are repere clare si unitati de masurat si de cântarit care sa vina din afara sa. Pentru animale, pentru flori, pentru lumea materiala, omul stabileste criteriile de judecata si comparare.
   Dar, pentru om, cine stabileste criteriile de judecata, de cumpanire? Cine va decide, cine va judeca ce e gresit si ce e abatere de la regula, de la norma (canon), cine e in afara omului, echidistant, integru si competent? Nu poate fi altcineva decât cel care l-a creat pe om. Dumnezeu. El a dat omului si legile sale morale care trebuiesc respectate cu sfintenie, cu mare grija. Dumnezeu, vede si aude, cunoaste gânduriile si faptele omului, lui îi pasa ce facem. Ca un tata iubitor, e un Dumnezeu al iubirii de om.
   La vremea potrivita, a dat pe singurul lui fiu, Isus Cristos, pentru ca oricine crede in El, in jetfa Sa, sa nu sufere condamnarea la judecata, ca vinovat, ci sa aiba viata, fiind inlocuit in moarte de Omul fără păcat (Isus). Caci plata pacatului este moartea.
   Dumnezeu pune in balanța Sa orice neasculate a omului, orice abatere de la legile si poruncile Sale.
   Pacat înseamnă orice neascultare de legea morala a lui Dumnezeu. Orice ofensa pe care i-o aducem incalcând pretentiile sale.
   Radăcinile anomiei – ale lipsei autorității sau ale normelor referitoare la valorile morale, o oarecare dezorganizare si a lipsei de legi – apar în ruptura moralei de religie si a moralei religioase de legea divină lăsată de Dumnezeu, creatorul, omului.
   Cuvântul pacat, atribuit omului pacatos, inseamana: calcare a unei legi sau a unei porunci divine, abatere de la o norma (canon); savârsirea unui lucru rău; minciuna, hoția, crima, lovirea, ura, faradelegea, fapta vinovata, greseala, pacatul stramosesc (sau originar); nedesavârsirea, rautatea, nedreptatirea cuiva, a vorbi de rau pe cineva, a bârfi.
   Filmul american Phone Booth – „Cabina telefonica”, ne poate lumina în cele spuse. Paradigma, lumea ideilor si învatatura, devine dintr-odata mai bogata si mai nuanțată. Actorul irlandez Colin Farrell e în rolul protagonistului. Acesta îl interpreteaza cu succes pe un tânar jovial, Stu Shepard, care lasă impresia că el e placa turnantă sau punctul de inflexiune care le poate asigura ofertanților săi propășirea visată. Acesta, în permanență dă telefoane peste tot, in mass media, la diversi oameni, folosindu-se de informatii inventate, insa lasă impresia că e unul bine informat, că vorbele sale au acoperire. Promite in stânga si-n dreapta intervenția sa binefacătoare care le va putea rezolva problemele. Se pretinde a fi cheia de acces la omul sus-pus sau pentru jobul râvnit. Stu este bine imbracat, aratos, cu părul bogat si o barbă subtire care să-i contureze personalitatea, oarecum filfizon, dar cu șansă să fie bine văzut mai peste tot.
   Dar, trebuie s-o spun direct, Stu, ca multi altii, duce o viata duplicitara. Daca ar trebui sa-l caracterizam printr-un singur cuvânt, acesta ar fi: “mincinos”. Zilnic, oscileaza intre dragostea mare si sincera pe care i-o poarta sotiei sale, Kelly, si, flirtul, la fel de constant, arătat frumoasei sale prietene, Pam, o tânara simpatica, careia nu-i spune ca e casatorit si o curteaza impetuos, tratând-o ca prostituată. Dar dezastrul nu întârzie să apară, fulgerator, pe neasteptate când toate păreau să-i mearga ca unse.
   Stu, avea un obicei. De la cabina telefonica din centrul metropolei îsi suna prietena de ocazie, însa nu inainte de a-si scoate verigheta casatoriei de pe deget, pentru a intretine relatia lor chiar si prin comunicare. De aceasta data, nu incheieiase bine convorbirea cu Pam si nici nu apucase sa iasa din cabina, când telefonul sună, iar Stu raspunde! Deja devenise putin agitat, căci un picolo insistent, in timp ce vorbea cu Pam, îi oferi o pizza, însa el refuză pachetul cu brutalitate. Acum, la capatul firului se afla o persoană necunoscută, însă cineva care stie multe despre el, atât despre prietena sa, cât si despre sotie, dar si faptul că e un mincinos notoriu! Incet, incet, îl constrânge, mereu, motivându-i constiinta, determinându-l să le sune, atât pe prietenă cât si pe sotie, in timp ce acel intrus auzea si dicta marturisirea lui Stu. Trebuia să le mărturisească adevărul, să le spună la amândouă, pe rând, că el e un mincinos.
   Aceea era singura cabina telefonica utilizabila din zona, si, ținând-o ocupată, din cauza necunoscutului care-l amenința să nu intrerupă convorbirea, ținându-l in bătaia puștii de undeva din una dn cladirile mari din apropiere, normal, apar nu putini doritori de a folosi cabina. In fapt, el nu poate inchide, fiind amenintat cu moartea celor două femei, apoi balamucul din jurul lui creste mereu. Vine curând poliția deoarece intre timp teroristul, să demonstreze că nu glumeste, l-a impuscat mortal pe un prieten al lui Stu, care se apropiase prea mult de cabină, cu gând sa-l ajute cumva, deoarece toti auzeau si vedeau trauma prin care trece. In timp, drama creste mereu, Stu începe sa plânga, sa-si deplânga pacatul in fața teroristului si al oamenilor care-l auzeau, a operatorilor de televiziune care transmiteau in direct toată aventura de care vorbim.
   Teroristul nu era deloc indurator de caința lui Stu. Era insensibil sau nu-l mai putea crede. Intr-un final, scapă cumva, atât el, cât si cele doua femei. Sotia e dispusa sa-l ierte, Pam trece mai departe si iese nevazuta din scena. Sub anestezia injectiei, aflat pe targa din ambulanță, il vede ca prin ceață la doi pasi pe teroristul care i-a distrus linistea, duplicitar de dulce, in care trăia, si-i aude glasul, ca un țepus înfipt in inima-i inspaimântată: „Ai grija, cum te vei abate de la o trăire morală, voi reveni!”
   Un regizor dinafara scenei, ridica valul care ne impidica vederea personajului nevazut si introduce in scena drama propriu-zisa. Avem acum pe scena vazuta, tot ce i se intâmpla lui Stu, noi privind dinafara scenei de desfasurare in care se petrec lucrurile. Pentru toti ceilalti, din preajma si viata lui Stu, aflati in acelasi plan, situatia este in continuare de neinteles. Ca de altfel si pentru Stu. Sunt zvonuri dinafara lumii noastre. Creatorul nostru este in lumea de dincolo de dimensiunile in care traim acum, intr-altă lume spirituala. El e si regizorul care aduce pe scena constiintei noastre scene altfel nevazute si neintelese de noi, pentru a fi vazute si intelese, iar noi sa putem decide in consecinta. Cam așa ceva i s-a întâmplat și ziaristului Robert Turceascu.
   Scriitorul Philip Yancey poveste cum un medic chirurg a trebuit sa-i repare un picior, apoi el a fost nevoit sa stea mai mult timp in repaus. Dar curând a venit vremea intâlnirii anuale de golf cu prietenii sai.
   A cerut voie doctorului, zicând: „M-am antrenat să nu-mi solicit piciorul stâng, pot să-mi rasucesc trunchiul fara a-mi solicita coapsele. N-as putea să particip?”Doctorul i-a raspuns in mod ciudat dar fara ezitate: „As fi foarte nefericit daca ati juca golf in urmatoarele doua luni.”
   Mai târziu vorbind cu sotia sa, Philip, zice pe un ton de gluma: „De ce mi-ar păsa mie că e nefericit ori nu?”. Apoi, mărturiseste onest: “Dar eu eram interesat, nu numai fiindcă plătisem câteva mii de $ pentru operatie, dar era vorba in fond, de sanatatea mea”.
   La fel, ce motiv as avea eu sa ma interesez de cum vrea Dumnezeu sa-mi traiesc eu viata? Acelasi pentru care voi cere parerea unui doctor. Ma las in grija acestuia stiind ca ne-am propus acelasi obiectiv, sanatatea mea fizica, si ca sunt beneficiarul priceperii si intelepciunii sale. Învăț, astfel, sa ma raportez la păcat ca la un factor de risc spirituala – asemanator in buna parte, celulelor cancerigene, bacteriilor, virusilor sau plagilor – pe care trebuie sa-l evit cu orice pret spre binele meu. Invăț sa cred ca Dumnezeu vrea sa traiesc cea mai buna viata cu putinta, nicidecum un simulacru lipsit de valoare.
   Vizitând expozitia „Lumile trupului” din Londra, Philip Yancey istoriseste ca in catalogul de prezentare se aflau fotografiate parti ale trupului expuse in muzeu. La categoria organe, fusesera tiparite in oglinda, fotografiile a doua perechi de plamâni. Cei din stânga erau albi, încât puteai crede ca fusesera ai unui nou nascut. In mare contrast, cei din dreapta lor pareau sa fi fost folositi la curatirea unui horn. Un strat sedimentar negru ascundea, acum, membranele delicate cu rol de captare a moleculelor de oxigen. Textul insotitor dezvaluia faptul ca acesti plmâni apartinusera unui fumator inrait.
    „Nu pot sa inteleg cum un doctor, sau cineva instruit, care a vazut asemenea plamâni mai poate fuma vreodata.”- Philip YanceyLa.La Institutul Inimii din Cluj, pe peretii cabinetelor de consult medical, se gasesc planse cu organele vitale ale omului. Posibila afectare ale acelor organe (inima, ficat, plamâni, rinichi) este semnul dezordinii suportate de catre organismul omului, fiind inclinat sa-l supuna unui regim – alimentar si psihic – inadecvat.
   Fumatului, i se acorda o intreaga plansa, punând in prim plan pericolele mari la care supune inima si plamânii, dar si alte organe.
   Vorbind despre inima, ale cauzelor care o imbolnavesc – fumatul, alcoolul, alimentatia, stresul la care este supusa ea – am vazut deîndata ca o necesitate vitala ca fiecare educator si profesor sa le vorbeasca deseori elevilor despre corpul omenesc si organele sale vitale, dar si despre factorii care-i influenteaza sanatatea.
   Nu oadata pacientul aude pe medic spunând: “- Prea târziu!” Sa fim atenti la mostenirea de sanatate primita de la creatorul nostru, sa nu o compromitem, sa nu ajunga trupul sau sufletul nostru o ruina.
   Vorbind de păcat, vedem cum acesta la rândul lui ne intârzie cresterea si năruie sanatatea si sufoca duhul unei vieti noi.
   „Viciul nu e vatamator intrucât e interzis, ci e interzis tocmai pentru ca e vatamator”, spunea Benjamin Franklin.
   Pacatul nu e vatamator intrucât e interzis, ci e interzis tocmai pentru ca e vatamator pentru om, spune Dumnezeu, cel care a creat omul.
   Sa vedem, acum, doua ipostaze in care starea activa a constiintei este prinsa in versuri si de clasici ai poeziei românesti:

   -Traian Dorz: Plânge ucigasul
„Ma chinuie mustrarea si-n mintea mea rasar
vedenii ce m-alunga s-alerg prin noapte iar
caci ziua-n orice lucru si noaptea-n orice vis
vad fata-nsângerata a fratelui ucis,
vad chipul lui aievea, din ce in ce mai viu
si fug gonit din urma de-al spaimelor pustiu.
(…) Urechea de-mi acoper si ochii de-i inchid
Zadarnic, constiinta eu nu pot sa-mi ucid! ”

   - Lucian Blaga: În marea trecere
(…) Tot mai departe sovai pe drum -
si, ca un ucigas ce-astupa cu naframa
o gura învinsa,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna sa taca,
sa taca.
George Danciu (http://armoniamagazineusa.com/)