miercuri, 21 ianuarie 2015

Sunt liber sa consum alcool sau nu ?


In Romania, cei mai multi penticostali cred ca abstinenta de la alcool este ceruta de Scriptura. Cel putin aceasta este directia in care merg cele mai multe biserici si, chiar daca sunt si penticostali care mai consuma alcool, asta nu inseamna ca la noi e “dezlegare” la alcool. Argumentele sunt diverse si discutia poate fi de-a dreptul interesanta, pentru ca Scriptura vorbeste si despre consumul moderat de alcool, dar si despre abstinenta totala. Desi aceste doua puncte de vedere par ca se exclud reciproc, ambele pot fi sustinute cu versete din Biblie. Betia este vehement condamnata si Scriptura ne spune ca niciun betiv nu va intra in Imparatia cerurilor. In cele din urma, cand vine vorba de alcool, alegerea este a fiecaruia dintre noi si fiecare vom suporta consecintele alegerilor noastre.

Uneori am observat cu mirare ca cei care consuma alcool au tendinta de a-i dispretui pe cei care nu consuma si sa-i considere mai slabi in credinta, legalisti sau imaturi spirituali, ca si cum maturitatea spirituala ar depinde de cate pahare poti trage la masea. Nu am reusit inca sa depistez legatura dintre alcool si maturitatea spirituala si nici ce legatura ar exista intre aburii alcoolului si discernamantul spiritual. In nici un caz nu cred ca cei care consuma alcool se pot considera superiori celorlalti, ca si cum ei ar avea libertate spirituala mai mare, pe cand ceilalti ar trai sub reguli prea rigide.

Am fost intrebat de mai multe ori de ce nu consum alcool. Am raspuns de fiecare data ca aceasta este alegerea mea, ca mi-am insusit un mod de viata pe care nu il impun altora, dar pe care mi-l pot argumenta destul de convingator, daca interlocutorul meu este dispus sa ma asculte. Realitatea este ca cei care iubesc alcoolul (chiar si in doze moderate!) au tendinta sa se auda doar pe ei insisi.

Sunt cel putin doua pasaje in Sfanta Scriptura peste care nu pot trece cu usurinta. Primul se gaseste in Levetic 10: 8 – 11. Doi fii ai lui Aaron, Nadab si Abihu tocmai murisera inaintea Domnului, pentru ca au luat foc strain si l-au pus pe altar. Au facut tamaierea altarului in batjocura – probabil pentru ca erau beti – de aceea Dumnezeu vine cu “o lege vesnica” pentru semintia preoteasca: cand veti intra in cortul intalnirii sa nu beti nici un fel de bautura alcoolica, ca sa nu muriti. Argumentele lui Dumnezeu sunt extrem de puternice: ca sa puteti deosebi ce este sfant de ce este nesfant si sa aveti autoritate atunci cand veti invata Legile Domnului. Pe baza acestui text putem spune ca alcoolul iti afecteaza discernamantul spiritual si iti diminueaza autoritatea in predicare. Si daca veti sari repede sa-mi spuneti ca Luther era un mare bautor de bere inseamna ca nu ati inteles ce spune textul. Luther a fost si un mare dusman la anabaptistilor si, totusi, nimeni nu il urmeaza pe calea violentei. De ce sa nu imitam exemplul pastorului Liviu Olah care a interzis consumul de alcool in Biserica Baptista Emanuel Oradea? Si, din cate am inteles, chiar si astazi, una dintre conditiile ca sa fii membru acolo este sa nu consumi alcool. Oricum am privi problema, se pare ca pentru slujitori este recomandat sa se infraneze de la consumul de alcool, ca sa poata deosebi lucrurile spirituale si sa poata fi un bun exemplu pentru ceilalti.

Al doilea text este in 1Timotei 5:23. Textul este binecunoscut de catre cei care sustin consumul de alcool, pentru ca, printre altele, el spune: “sa iei si cate putin vin…” Sa nu uitam, totusi, ca textul acesta prezinta o regula si o exceptie. Exceptia este data de “desele tale imbolnaviri”. Indiferent ce probleme de sanatate ar fi avut Timotei la stomac, recomandarea lui Pavel avea scop medical. Pavel nu recomanada “putin vin” pentru placerea personala sau pentru ca fripura de porc aluneca mai bine cu un pahar de vin rosu alaturi. Regula – eu m-am intrebat de ce pana acum niciunul dintre cei cu care am discutat nu s-a sinchisit sa-mi raspunda – este prezentata in prima parte a versetului: “Sa nu mai bei numai apa…” De ce ii spune Pavel asta? Mie mi se pare evident ca Timotei consuma doar apa, probabil la recomandarea lui Pavel care, la randul lui consuma doar apa. Daca iubesti alcoolul si vrei, pe baza acestui verset, sa inlocuiesti apa cu vinul sau cu berea, cu siguranta nu ai inteles ce vrea sa spuna apostolul Pavel. Textul acesta este pentru abstinenta totala de la alcool, nu pentru consumul moderat.

Dar ce facem cu nunta din Cana? Desi textul pare ca reprezinta o dezlegare clara la alcool, ei bine, trebuie sa stiti ca nu este. Apostolul Ioan prezinta o serie de minuni – mai putine decat ceilalti apostoli – care au de a face in principal cu descoperirea dumnezeirii lui Isus (vezi Ioan 20:30-31). Dupa minunea din Cana, Ioan ne spune ca Isus “si-a aratat slava”. Lucrul acesta nu poate fi inteles daca nu cunoastem ce asteptari mesianice aveau evreii. Venirea lui Mesia era asociata cu abundenta, cu veselia, cu sarbatoarea, cu nimicirea mortii, cu eliberarea si mantuirea poporului. ISAIA 25:6-9 este textul pe care il implineste Hristos la nunta din Cana si chiar si atunci cand inmulteste painile, oferindu-le belsug. EL le ofera belsug si veselie pentru ca aceasta era asteptarea lor. Isus a transformat apa in vin pentru a le demonstra ca El, Isus din Nazaret este Mesia cel profetit in vechime, Cel care aduce belsugul. Pentru ei a facut Isus minunea, ca sa creada – si ucenicii au crezut si au declarat ulterior ca EL este Mesia – nu pentru noi, ca sa avem dezlegare la alcool si sa ne jucam cu propriile limite.

Foarte ciudat e si faptul ca imediat cautam sa aplicam experienta din Cana sau recomandarea lui Pavel cu “putin vin”, dar alte cerintele ale lui Hristos – de exemplu: “du-te si vinde tot ce ai” si “nu va strangeti comori pe pamant” – suporta deseori interpretarea noastra. De ce? Pentru ca de cele mai multe ori alegem sa aplicam doar ceea ce este confortabil si placut pentru firea noastra pamanteasca.

Nu trebuie sa existe dispret intre crestinii care consuma “putin” alcool si cei care nu consuma de loc. Ambele tabere au nevoie de lumina Duhului si de calauzirea Lui. Dar suntem gata sa Il ascultam pe Dumnezeu chiar daca asta implica renuntarea la unele placeri care pun asa de usor stapanire pe noi?

Argumentele pro sau contra consumului de alcool depind foarte mult si de contextul social in care ne gasim, de aceea nu cred ca trebuie sa stabilim reguli universale pentru toate comunitatile. Suntem chemati sa fim o marturie vie pentru oameni, o Evanghelie citita de toti. Daca asta inseamna sa ne purtam aspru cu trupurile noastre si sa alegem un stil de viata mai rigid, atunci asa sa fie. In dreptul meu, eu am ales. Prefer sa beau numai apa … apa din Alpi.

Laurentiu Balcan-https://penticostalul.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu