Dragostea altruistă

   Caracteristică în vremurile din urmă, în plan emoţional, este răceala din relaţiile interumane, care se răsfrânge şi în plan spiritual. (1 Ioan 4.20). Degradarea pe termometrul drgostei a început încă din Biserica primară(Apoc.2.4) , va continua până la sfarşit si este cauzată de abundenţa păcatului in viaţa oamenilor religioşi (Mat.24.12), neiubitori de bine ci de sine, lipsiţi de dragoste firească, iubitori mai mult de bani si de plăceri decât de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie artificială, firească, văduvită însă de o putere afectiva consistentă emanată de la Cruce.(1 Tim.3.1-5) Toata activitatea lor spirituală şi umanitară impresionantă: vorbiri in limbi omeneşti si îngereşti, proorociri adeverite, cunoaştere biblică aprofundată, credinţa demonstrativă şi, paradoxal, sacrificii financiare totale sau chiar omeneşti, este inutilă atâta vreme cât este susţinuta de un impuls lăuntric egoist (Mat.7.22,23), şi nu din dragoste altruistă de origine divină. (2 Cor.13.1-3) .
   "Ceea ce face ca o fapta sa fie bună sau rea, păcătoasă sau curată, nu este săvârsirea ei şi nici rezultatul reuşit sau nereuşit, ci motivul, impulsul lăuntric, din care izvorăşte" (Dr.O.Hallesby- "De ce sunt creştin") (Tit 1.15). Omul percepe eronat după aparenţe, dar înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face, nici o făptură nu este ascunsă, ci totul este gol si descoperit. (1 Sam.16.7: Evr.4.13)
    Natura lui Dumnezeu fiind dragostea(1 Ioan 4.8) , scopul si împlinirea Legii Sale veşnice este tot dragostea(Rom.13.8-10). Ţinta poruncii (1 Tim.1.5) este atinsă numai de aceia care nu mai traiesc dupa îndemnurile firii pământesti, ci după îndemnurile Duhului Sfant, prin care dragostea le-a fost turnată în inimă. (Rom.1.4); (Rom.5.5).
    De aceea, activitatea Duhului Sfant poate fi afectată şi limitată(şi odată cu aceasta, proporţional şi dragostea) în inimile noastre, de atitudinea pe care o adoptăm faţă de semeni(Efes.4.30) , de Duhul Sfânt (FA 7.51) , şi faţă de darurile Sale. (1 Tes.5.19.20).
    1. Ori de cate ori lepădăm haina smereniei si a blândeţii atunci când suntem ofensaţi sau nedreptăţiţi şi ne îmbrăcăm cu amăraciune, iuţime, mânie, strigare, clevetire sau răutate, Duhul Sfânt se intristează şi întrerupe dirijarea dragostei lui Dumnezeu spre inima noastră până în momentul în care ne mărturisim păcatul (1 Ioan 1.9) , şi îi vom ierta pe cei care ne-au vătămat integritatea fizică sau morală, dupa cum şi Dumnezeu ne-a iertat în Hristos. (Efes.4.30).
    2. Există o posibilitate nefericită de împotrivire la presiunea exercitată de Duhul Sfânt asupra noastra cu scopul de a ne convinge de un adevăr sau de vreun păcat care, rămas nemărturisit (Ps.32.3-5) si nelepădat, ne desparte de Dumnezeu (Isaia 59.2) şi ne izolează de oameni, (Dan.9.8) . Persistenţa în împotrivire poate avea consecinţe grave, iremediabile.(Prov.29.1).
    3. Duhul se poate stinge atunci când se ignoră îndemnurile scripturale: "Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să proorociţi. Cine prooroceşte vorbeşte spre zidire, sfătuire si mângâiere". (1Cor.14:1-3). Datoria noastră, ca mădulare în trupul lui Hristos, este de a înflăcăra darul Duhului Sfânt (Rom.12.4-6), pentru întărire (Rom.1.11) , vis-a-vis de povaţa apostolului Pavel.(2 Tim.1.6) .
    Dragostea altruistă, degajată de o inima curaţită de un cuget rău (Evrei 10.22), printr-o credinţă neprefacută (FA 15.9) restabileşte o relaţie sinceră, caldă între oameni (Cpl.3.14) şi, implicit cu Dumnezeu (1 Ioan 4.21) , premergătoare veşniciei.(Apoc.21.1-4); (Apoc.2.5).
Samuel Muntean, Sighisoara,01.01.2015