joi, 19 februarie 2015

Iertarea înseamnă viață


Scriam in articolul precedent că, pentru a ierta, e nevoie să murim măcar puțin. E nevoie să ne dăm morții pretențiile, dreptatea noastră, plăcerea și satisfacția de a îl vedea pe greșit plătind sau pedepsit și moartea niciodată nu a fost ușoară. Moartea înseamnă despărțire și în cazul acesta înseamnă despărțire de unii ”dragi”. Ne place să avem dreptate, ne place să ni se facă mofturile sau micile hachițe, ne place să ne știm răzbunați și ne place să ni se plătească paguba, ba mai mult, ne considerăm perfect îndreptățiți să ne cerem dreptatea și în societatea în care trăim, ar însemna să fii fraier, să fii prost, să nu profiți pe urma greșelii cuiva față de tine.

Totuși, iertarea înseamnă moarte ca să se producă viața. Moartea nu este punctul final al iertării ci e punctul final al firii cu micile ei plăceri. Moartea e punctul de început al vieții. Când murim puțin pentru a ierta, de fapt aducem viață, purificăm mintea noastră de gunoaie și de toxine. Murind pentru iertare, renunțăm la pretențiile firii pământești și ne transformăm mai asemenea Mântuitorului. Murind pentru a ierta, de fapt înviem pentru relații sănătoase și corecte.

Iertarea înseamnă viață pentru cel care iartă. Da, neiertând ne închidem într-o capcană periculoasă. O capcană a morții fără viață. Neiertând trupul nostru începe să moară câte puțin. Într-un fel, fugim de moarte dar nu spre viață ci spre o moarte care se strecoară în toate celulele corpului nostru. E nevoie de iertare pentru a ne trezi la viață. E nevoie de iertare pentru a putea trăi liberi, vioi, energic. E nevoie de iertare pentru ca viața noastră să fie eliberată, dezlegată, puternică. Viața care vine în urma iertării, e plăcută de trăit, chiar dacă e dureroasă uneori la amintirea acelor fapte care ni s-au făcut.

Omul care iartă poate trăi, poate experimenta și mai ales poate relaționa eficient și corect. Călătoria fără bagajele neiertării, este infinit mai plăcută decât cea cu colcăiala neiertării în spate. Bucuria libertății venită în urma iertării e așa de binefăcătoare încât aduce sănătate în trup, suflet și minte. Viața dată de iertare este de neprețuit.

Iertarea înseamnă viață pentru cel iertat. Oamenii au nevoie de iertarea noastră. Scriptura ne spune că ceea ce legăm pe pământ, va fi legat și în ceruri și ce dezlegăm pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri. Iertarea noastră are consecințe eterne pentru că neiertarea este o legare a celui care ne-a greșit, este o încătușare a sa. În rugăciunea pe care Domnul Isus ne-a lăsat-o ca model, apare iar aspectul acesta: Și ne iartă nouă greșelile cum iertăm și noi celor ce ne greșesc. Cel de lângă mine au nevoie de iertarea mea la fel cum și eu am nevoie de iertarea lui Dumnezeu.

Oamenii iertați scapă din închisoarea noastră și pot relaționa liberi cu noi. Oamenii iertați, pot trăi relații sănătoase, pentru că iertarea dă viață relațiilor. Oamenii iertați ”pot învia” relația dintre noi și ei, pentru că un om viu este un om al relațiilor.

Iertarea înseamnă viață spirituală. Noi avem nevoie de relație cu Dumnezeu pentru a trăi pe acest pământ plăcut înaintea Sa. Iertarea eliberează ”căile de respiraţie spirituale”, dă voie vieții și puterii divine să curgă în noi. Cel care iartă are parte de iertarea lui Dumnezeu și iertarea lui Dumnezeu înseamnă viață.

Iată cum, iertarea înseamnă moarte dar o moarte care aduce viață pe când neiertarea înseamnă moarte, dar o moarte care aduce moarte.

” ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta”

Teofil Gavril-http://www.filedinjurnal.ro/iertarea-inseamna-viata/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu