Mișcarea de inerție

   Dacă pentru primii oameni credibilitatea mesajelor recepţionate de mintea lor a fost condiţionată de stimuli interni (simţăminte, dorinţe), independent de originea lor, tot aşa se întâmplă şi cu urmaşii lor.(Gen.3.1-6). Prin corupere, au intrat in sfera de influenţa a lui Satan, care este lumea, unde omenirea aleargă debusolata ca intr-o arenă cu două piste, in cerc vicios, urmărind obţinerea fericirii prin propriile resurse, prin satisfacerea poftelor trupului şi a aspiraţiilor sufletului, neajungând însa niciodata la saturaţie.(Osea 4.10); (Hagai 1.6).
    Dacă şarpele, prin promisiuni mincinoase-însa plăcute sufletului uman, a reuşit sa abată privirile oamenilor de la Creator spre ei inşişi (Rom.5.12)antrenându-i astfel intr-o cursă a morţii, Dumnezeu, prin adevarul care perpetuează viaţa, doreşte sa pună capăt acestei curse, oferindu-le oamenilor un prilej de meditaţie asupra conditiei lor actuale in perspectiva sumbra a vesniciei.
    Daca rasplata celor care gonesc dupa împlinirea voii lor necurate şi a gândurilor deşarte, prin reguli proprii, este chinul veşnic în iazul de foc si pucioasă, împreuna cu mentorul lor, alternativa lui Dumnezeu- alergarea dupa sfânta voie a Lui- are ca final viaţa veşnica in Rai, unde vor fi desfătări multiple, nespuse.
    În ciuda tuturor argumentelor divine, mulţi au ignorat mesajul, continuându-şi goana dupa vânt.(Matei 13.19).
    Ceilalţi însă, care au ascultat atenţionările lui Dumnezeu şi au realizat instinctiv pericolul, au crezut, evadând astfel de sub influenţa nefastă a celui rău. Totuşi, din cauza inerţiei, oprirea lor n-a fost instantanee, ci au continuat să se mai rotească în acest cerc vicios câtăva vreme. Această perioadă care variază în timp, în raport cu gradul de maleabilitate al fiecăruia, este esenţială, decisivă pentru destinul oamenilor care nu se împotrivesc făţiş, direct adevărului şi dragostei lui Dumnezeu, personificate in Fiul Său Isus Hristos, ci prin faptul că nu renunţa la sinele lor, aidoma celor beţivi şi fumători care, deşi cunosc bine consecinţele grave ale viciului lor, nu se pot lăsa de el(2 Petru 2.19b).
    Dorinţa lui Dumnezeu este de a-i lămuri, îndupleca şi constrânge prin dragoste, să asimileze "cu blândeţe Cuvântul sădit în ei" (Iac.1:21), în aşa fel incât credinţa lor intelectuală, raţională să evolueze, prin reflectarea in conştiinţă a adevărului, într-o încredere, concepţie sau convingere care sa aibă ca efect traducrea in fapte a acestuia, a adevărului.
    Exemplu concludent in acest sens este apostolul Pavel, care ne prezinta aceasta perioadă de tranziţie din viaţa sa, dupa ce s-a întâlnit cu Domnul Isus pe drumul Damascului, ca pe o expierenţă dureroasă, materializată prin nepuţinta de a escalada reminiscenţele firii, când exasperat la culme a exclamat: "O.nenorocitul de mine! Cine mă va izbavi de acest trup de moarte" (Rom.7.24) ,pentru ca in clipa în care a inţeles că viaţa sa personală şi egoistă este răstignită cu Isus Hristos, împreună cu patimile si poftele ei, împreună cu eforturile personale de a face sau de a adăuga ceva la lucrarea desăvârsita de pe Golgota, pacea să se cuibărească în sufletul lui. Abia din acel moment revoluţionar s-a oprit din mişcarea de inerţie firească, relansându-se apoi in adevărata cursă a vieţii, pentru premiul chemării cereşti, împreuna cu toţi acei care au avut acelaşi parcurs experimental.(Mat.13.23); (1Cor.3.14) .
    O categorie aparte, semnificativă numeric, o constituie aceia care toată viaţa lor, de la întoarcerea la Dumnezeu şi până la moarte, rămân tributari mişcarii de inerţie, datorită rezistenţei cu care se opun Cuvântului. În veşnicie nu vor avea nici o rasplată, totuşi vor fi mântuiţi ca prin foc. (Mat.13.20-22); (1 Cor.3.15) .
Prin extrapolare, această perioada de probă(Deut.2.2,3) coincide cu pribegia prin pustie a poporului evreu după ieşirea din robia lui Faraon. Dupa cum israeliţii se hrăneau cu mana căzută din cer, tot aşa şi creştinii se hrănesc cu "Pâinea vie care s-a pogorât din cer." (Ioan 3.6.51). Numai contemplând frumuseţea interioară, exprimată prin dăruirea de sine a Domnului nostru Isus Hristos, vom fi dispuşi să anihilăm potenţialul egoist al inimii. Asemenea evreilor care au ieşit din Egipt şi au pierit in pustie, in Canaan având acces numai cei care s-au născut în timpul pribegiei,tot aşa şi credincioşii, numai după răstignirea firii pământesti, a omului vechi, încep o viaţă nouă în Hristos, biruitoare. (Apoc.2.7,11,17,26); (Apoc.3.5,12,21) .
    Oamenii nu pot să asculte şi să creadă decât ceea ce este în concordanţă cu inima lor.(Ioan 5.44); (Ioan 8.44-45) .
    Daca întâiul om, Adam, a ascultat de şarpe, ale cărui îndemnuri erau in rezonanţă cu cele din inima lui, al doilea Adam ascultă de Dumnezeu a cărui voie "buna, plăcuta si desăvârşita"(Rom.12:2)este in armonie în urma "innoirii făcute de Duhul Sfant"(Tit3:5) cu voia lui, şi acesta sunt eu şi tu care citeşti aceste rânduri, dacă ne lăsăm înduplecaţi de Dumnezeu (Ier.20.7) prin Cuvânt şi prin Duhul Sfant.
Samuel Muntean, Sighisoara,05.02.2015