Centrul nu a fost în Valea Terebinților decât atunci când a sosit David acolo, nici în Valea Dura decât în cuptorul de șapte ori încins unde era Domnul cu cei trei tineri curajoși! Mai târziu, cel mai important loc al Universului avea să fie într-o groapă cu lei flămânzi, pentru că acolo era și Daniel.
În timpul dintre ere, centrul a toate nu era în palatul cezarilor și nici mai târziu, ci oriunde călcau pașii Domnului și Mântuitorului, chiar dacă nu avea unde să-și plece capul. Nu, locul de referință nu a rămas în curțile de judecată preoțești și nici a dregătorului Pilat, ci s-a mutat între două cruci, locul în care s-a rostit promisiunea raiului pentru tâlharul pocăit. Apoi, deasupra ploii de pietre care l-au lovit pe întâiul martir, Ștefan. Și oriunde un credincios împlinește Voia lui Dumnezeu!
În lumea noastră se accentuează tot mai mult fenomenul de marginalizare și izolare a creștinismului conservator, etichetat drept radical. Următorul pas este criminalizarea creștinilor care rămân la principiile și învățătura sănătoasă a Scripturilor. În urmă începe persecuția și de aici la martiraj este un singur pas.
Întrebarea este, cui îi va păsa de noi atunci când vom rămâne singuri?
Nu uita, cel mai important loc nu este acolo unde se întâmplă lucrurile lumii, ci acolo unde privește și este Dumnezeu! Și nu este un loc pe care El să-l onoreze mai mult decât acela unde copiii Săi suferă și mor pentru Adevăr!„2 Timotei 4:16-17 „La întîiul meu răspuns de apărare, nimeni n’a fost cu mine, ci toţi m’au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lîngă mine, şi m’a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, şi s’o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.”” (1 Ioan 1:9)
Cristian Ionescu-https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2015/05/07/unde-este-centrul-universului/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu