Apostolul Pavel a scris această Epistolă ca să confrunte şi să combată eroarea unor falşi învăţători legalişti care subminau simplitatea Evangheliei, învăţând că pentru a deveni creştin aveai nevoie de ceva mai mult decât credinţa simplă în Cristos. Ei erau ritualişti. Erau legalişti care credeau că esenţa religiei depindea de ceremonii şi păzirea legii. Aceasta este ceea ce cred cei mai mulţi oameni religioşi. Iar aceşti indivizi, provenind mai ales dintr-un mediu evreiesc, insistau că aceia dintre Neamuri care au devenit creştini trebuiau să fie circumcişi; trebuiau să adopte toate practicile evreieşti şi toate legile şi ceremoniile evreieşti din Vechiul Testament. Iar Pavel spunea că aceasta este o învăţătură falsă şi într-un mod grav falsă (el spunea că nu este deloc o chestiune minoră) fiindcă ceea ce ei făceau era să transforme Legea, mai degrabă decât credinţa singură, în instrumentul justificării. Pavel spunea că aceasta transforma creştinismul într-un sistem al faptelor. Era mai degrabă un sistem al faptelor decât credinţă în Cristos. Iar acesta era acelaşi lucru cu a spune că Isus Cristos nu era realmente suficient să ne mântuiască deoarece îi învaţă pe oameni că există ceva ce ei trebuie să facă pentru ei înşişi ca să devină cu adevărat acceptabili înaintea lui Dumnezeu, ca şi cum doar neprihănirea lui Cristos nu era un temei suficient ca să ne justifice înaintea lui Dumnezeu.
Şi astfel aceşti oameni acordau multă importanţă Legii şi învăţau pe creştinii dintre Neamuri că toată legea lui Moise era încă în efect şi ca urmare ei trebuiau să devină evrei prozeliţi dacă doreau să fie creştini autentici. Aceasta era esenţa erorii lor. Iar în perspectiva lor ei încercau să facă creştinismul o purificare sau îmbunătăţire a iudaismului. Era pur şi simplu un sistem de legi ca cel care a fost inaugurat de Moise, iar ei doreau să păstreze tot regimul alimentar ceremonial şi cerinţele preoţeşti ale Legii. Spuneau că aceste lucruri ar trebui să fie obligatorii pentru creştini.
Există cel puţin două motive sau raţiuni pe care Pavel le oferă aici şi pentru care aceasta este o minciună condamnabilă. El pronunţă un blestem asupra acestor învăţători chiar la începutul cărţii. Şi el spune că aceasta este o minciună care vă va condamna şi iată de ce. Un motiv, spune el, este acela că Isus Cristos a împlinit deja Legea pentru noi. Unul din lucrurile pe care Cristos le-a făcut de-a lungul vieţii Sale pe pământ, a fost să împlinească orice cerinţă pe care Legea o punea înainte. Şi El a făcut aceasta ca împuternicit sau reprezentant al nostru şi ca substitut al nostru. Aşadar, neprihănirea pe care Cristos ne-o asigură, satisface deja fiecare cerinţă pe care Legea o solicită de la noi. Şi vom vedea aceasta mai bine atunci când intrăm în capitolul patru. Cred că acesta este chiar gândul pe care Pavel îl are în minte atunci când spune că Cristos s-a născut sub Lege. Şi cel de-al doilea motiv, la care am privit ultima dată, este că Legea nu poate îndreptăţi fiindcă îi condamnă pe păcătoşi pentru orice imperfecţiune şi ca urmare, spunea Pavel, ascultarea noastră imperfectă faţă de Lege nu poate în mod posibil să ne justifice înaintea lui Dumnezeu fiindcă Legea cere perfecţiune.
În secţiunea pe care o avem în vedere de data aceasta Pavel trebuie să răspundă unor întrebări evidente care ies în relief în cadrul acesteia. Sunt întrebări pe care fiecare ni le punem de îndată ce realizăm că Legea nu are nicio putere ca să mântuiască pe păcătoşi. Şi nimeni, chiar în Vechiul Testament, n-a fost vreodată mântuit prin păzirea Legii deoarece Legea nu are nicio putere să mântuiască. Legea nu poate face nimic pentru păcătos cu excepţia faptului de a-l condamna. Aşadar, întrebarea care apare în mod evident este de ce a dat Dumnezeu Legea mai întâi de toate. De ce a dat Dumnezeu aceste table de piatră cu Legea prin Moise ca să le prezinte naţiunii lui Israel? De ce toate legile detaliate despre ceremonii, sacrificii şi ritualuri preoţeşti dacă ritualurile nu ar putea niciodată să mântuiască pe cineva? De ce a instituit Dumnezeu aceste lucruri mai întâi de toate? Pentru ce toate cerinţele privind regimul alimentar? De ce toate simbolurile şi regulamentele care sunt explicate amănunţit în Vechiul Testament? În primul rând de ce a inaugurat Dumnezeu aceste lucruri? Acestea sunt câteva din întrebările pe care noi le punem şi la care Pavel va răspunde.
Iar apoi este întrebarea cea cu adevărat grea. Aceasta este una dintre cele mai dificile şi derutante întrebări din toată teologia. Care este relevanţa Legii Vechiului Testament pentru creştini? Spune Pavel aici că nu are absolut nicio relevanţă pentru noi? Dacă acesta era cazul, n-am putea noi doar să sfâşiem Pentateuhul din Bibliile noastre şi să-l aruncăm? Fiindcă bunul simţ şi Scriptura ne spun că există o anumită relevanţă în Lege pentru noi ca şi creştini. Care este relevanţa ei? Îi obligă vreun aspect al Legii Vechiului Testament pe creştinii de astăzi? Şi mai ales, ce se poate spune despre conţinutul moral al Legii aşa cum este rezumat în cele Zece Porunci? Am văzut că există principii acolo care sunt obligatorii pentru noi. Aşadar, ştim că Pavel nu înlătură orice aplicaţie imaginabilă a Legii pentru creştini. Care este relevanţa Legii pentru noi ca şi creştini? Trebuie să fiţi atenţi cum răspundeţi la aceste întrebări fiindcă ele nu sunt întrebări uşoare şi nu au răspunsuri simple.
Întregul sistem al acestor iudaizatori era bazat pe convingerea eronată că Legea lui Moise depăşise promisiunile de har ale Legământului Avraamic şi instituise un întreg sistem legal în care trebuia să fii îndreptăţit prin fapte. Iar aceasta este chiar eroarea pe care Pavel o atacă aici în Galateni 3. El a adoptat o abordare foarte sistematică pentru corectarea erorii. Urmăriţi logica sa. Începând din Galateni 3:15. Mai întâi, permiteţi-mi să vă reamintesc pe scurt contextul. Galateni 3 versetul 7 este versetul cheie în acest întreg capitol. "Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă." Cu alte cuvinte, Avraam este prototipul şi tatăl spiritual al tuturor celor care cred. Îndreptăţirea lui prin credinţă este modelul pentru îndreptăţirea oricăruia care crede. Versetul 8: "Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: "Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine." " Cu alte cuvinte, esenţa Evangheliei este aflată în promisiunile vaste ale Legământului Avraamic. Despre aceasta vorbea întru totul Legământul Avraamic. Era o promisiune timpurie a Evangheliei. Versetul 9: "Astfel, cei care cred sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios." Cu alte cuvinte, mântuirea oricăruia care a fost vreodată mântuit este înrădăcinată în promisiunea binecuvântării care era conţinută în Legământul Avraamic. Oricine care a fost mântuit vreodată este binecuvântat alături de Avraam cel credincios. Ca şi Avraam, ei au crezut pe Dumnezeu şi li s-a socotit ca neprihănire. Îndreptăţire prin credinţă. Nimeni n-a fost vreodată îndreptăţit datorită faptelor lui sau ei săvârşite pentru Dumnezeu. Versetul 10: "Căci aceia care se bazează pe faptele Legii sunt sub blestem..." Niciun om nu este îndreptăţit prin Lege. Legea n-a fost niciodată menită să fie un mijloc de îndreptăţire. Niciodată. Însă Cristos a venit şi a murit astfel "ca binecuvântarea lui Avraam să vină asupra Neamurilor prin Isus Cristos, ca să primim, prin credinţă, Duhul promis." (versetul 14)
Pavel face un contrast similar aici între har şi lege. El nu tratează cele două aspecte ca fiind în antiteză sau total incompatibile. El spune că ele sunt principii diferite. Au raţionamente diferite. Legământul Avraamic era clădit pe această promisiune a harului. Iar el continuă să folosească cuvântul "promisiune". Legea este ceva diferit. Nu este o promisiune; este un set de porunci. Are un scop diferit. Nu ne spune cum să fim îndreptăţiţi. Temeiurile îndreptăţirii noastre sunt încă dictate de promisiunea care a fost făcută lui Avraam. Cu alte cuvinte, Legământul Mozaic n-a fost dat pentru a declara termenii mântuirii. Legea n-a fost niciodată un mijloc al îndreptăţirii. Mântuirea din păcat în orice epocă decurge din promisiunea harului care este cuprinsă în Legământul Avraamic. Acea promisiune este ceea ce a facut posibilă mântuirea, nu doar pentru Avraam, ci şi pentru fiecare credincios din fiecare epocă. Toate naţiunile lumii şi toate epocile. Aceasta e aceeaşi promisiune care face mântuirea posibilă pentru tine şi pentru mine azi. Ori de câte ori unul dintre Neamuri sau oricine altcineva se întoarce la Cristos pentru mântuire aceasta reprezintă o împlinire a promisiunii Evangheliei făcute lui Avraam. Versetul 8:
Iudaizatorii învăţau că legea lui Moise a apărut apoi şi a întrerupt această promisiune; a succedat şi a înlocuit harul care era inerent în Legământul Avraamic. Iar Pavel începe în versetul 15 să demonteze sistematic această eroare. El doreşte ca galatenii să înţeleagă trei lucruri. Numărul unu: permanenţa promisiunii care a fost făcută lui Avraam. Numărul 2: scopul Legii date prin Moise. Numărul trei: preţul mare al mântuirii noastre în Cristos.
Permanenţa promisiunii lui Avraam. Pavel începe prin demascarea acestei credinţe că Legea lui Moise a răsturnat harul care era promis în Legământul Avraamic. El spune că Legământul Avraamic n-a fost dat la o parte. N-a fost modificat. Nu s-a adăugat la el şi n-a fost revizuit în niciun fel de Legământul Mozaic. Ele sunt două subiecte diferite. Acest adevăr este esenţa sau miezul a ceea ce spune Pavel în tot capitolul 3 din Galateni. Dacă înţelegeţi acest adevăr, aţi înţeles semnificaţia lui Galateni 3. Darea Legii nu a schimbat termenii mântuirii. Un legământ al harului nu poate fi niciodată înlocuit de un legământ al faptelor. Dacă vă gândiţi la acest lucru, este ilogic. Este imposibil. Nu s-ar putea întâmpla.
Versetele 15-17: "Fraţilor, vă vorbesc în felul oamenilor: aşa cum nimeni nu poate anula sau adăuga ceva la un legământ o dată ce a fost stabilit, la fel este şi aici. Promisiunile i-au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui; el nu spune «şi seminţelor», ca şi cum ar fi mai multe, ci se referă la una: «şi seminţei lui», care este Cristos. Ceea ce vreau să spun este aceasta: Legea, care a fost dată patru sute treizeci de ani mai târziu, nu poate desfiinţa autoritatea unui legământ, care a fost stabilit mai înainte de către Dumnezeu, şi astfel să anuleze promisiunea."
Există o schimbare distinctă de ton aici în versetul 15. Observaţi cum a început el acest capitol, spunând "O, galateni nechibzuiţi..." El este destul de aspru cu ei la început. Acum li se adresează ca
Iată aici aspectul esenţial. O dată ce un legământ (şi îndeosebi un testament) este în vigoare nu poate fi revizuit. Odată ce un testator e mort, legămâtul intră în vigoare. Şi o dată ce este în vigoare, nu poate fi modificat. Acesta este aspectul esenţial pe care Pavel îl evidenţiază aici. De ce compară el Legământul Avraamic cu un testament? Când citim despre legămintele din Vechiul Testament nu ne gândim în mod normal la un testament. Nu este acel gen de legământ. Este mai asemănător cu un tratat. Cele mai multe legăminte erau înţelegeri încheiate între două părţi şi formal ratificate. Pe vremea lui Avraam când doi oameni doreau să facă un legământ şi să-l încheie formal ei aveau să ajungă mai întâi la o înţelegere mutuală a termenilor şi apoi, ca ratificare formală a tratatului lor, ei aveau să sacrifice un animal în mod formal şi ceremonial. Aveau să taie animalul chiar pe din două de-a lungul şirei spinării, şi să separe cele două jumătăţi ale animalului, iar apoi aveau să meargă împreună printre cele două jumătăţi însângerate ale animalului. Geneza 21 descrie modul în care Avraam şi Abimelec au încheiat un legământ împreună exact în felul acesta ca să fie un indiciu al faptului că amândoi au căzut de acord că fântâna de la Beerşeba aparţinea lui Avraam. Oricare erau chestiunile în dezbatere, era necesară o asemenea înţelegere formală în care ei tăiau efectiv un animal şi încheiau un legământ formal în felul acesta.
Ieremia 34 descrie un legământ asemănător care fost încheiat între oameni şi sclavii lor pe vremea regelui Zedechia. Deoarece armatele babiloniene ameninţau Ierusalimul, ei aveau nevoie de toată forţa bărbătească pe care o puteau obţine. Prin urmare, ca să înroleze pe toţi sclavii, şi alăturându-se armatei să îi înfrângă pe babilonieni, ei au făcut un legământ cu ei, că aveau să-şi elibereze sclavii ca să poată servi în armată, iar apoi sclavii aveau să fie eliberaţi. Însă, ce s-a întâmplat a fost faptul că atunci când ameninţarea agresiunii a trecut şi armata babiloniană s-a retras, conform cu Ieremia 34 versetul 11, oamenii au încercat efectiv să-şi ia înapoi sclavii . Ei au încălcat legământul pe care-l făcuseră cu sclavii lor. Iar Domnul i-a mustrat. Aşadar, chiar pe vremea lui Ieremia ei făceau încă legăminte în acest mod. Iar acea metodă de "tăiere" a unui legământ (aşa cum o numeau ei) era o practică standard pentru formalizarea înţelegerilor tip legământ. Sacrificiul animalului oferea un semn de amintire grăitor şi însângerat al solemnităţii legământului în sine. Ambele părţi spuneau în esenţă aceasta atunci când mergeau împreună printre cele două jumătăţi de animal, "Fie ca acest lucru să mi se întâmple dacă încalc termenii înţelegerii noastre." Era un mod foarte important de afirmare a unui legământ.
Vă amintiţi că Legământul Avraamic a fost încheiat într-un mod remarcabil. După ce Avraam înjunghiase o juncană şi aşezase jumătăţile pentru a se trece printre ele ca să formalizeze legământul, Geneza 15 versetul 12 spune, "...pe Avraam l-a cuprins un somn adânc..." Iar versetul 17 spune, "Când a apus soarele şi s-a întunecat, s-a văzut un fum ca de cuptor şi o torţă aprinsă care a trecut printre acele bucăţi. 18 În ziua aceea, DOMNUL a încheiat un legământ cu Avraam..." Care este aspectul central de aici? Dumnezeu a întocmit singur acest legământ ca să arate că era unilateral. El Însuşi a trecut printre jumătăţile de animal. A fost o promisiune necondiţionată. În toate descrierile Legământului Avraamic din Vechiul Testament Avraam nu face niciodată vreun fel de înţelegere reciprocă cu Dumnezeu. Legământul Avraamic este complet unilateral. Este promisiunea lui Dumnezeu pentru Avraam. A fost pur har. O promisiune a ceea ce Dumnezeu avea să facă pentru Avraam în mod necondiţionat. El nu trebuia să facă nimic. Era o promisiune necondiţionată. De aceea, Pavel îl compară aici cu un testament. Este mai asemănător promisiunilor cuprinse într-un testament decât unui tratat între două părţi. Şi prin urmare, deoarece era necondiţionat, legământul era imuabil sau de neschimbat fiindcă a fost doar o singură parte angajată la executarea acestui legământ (Dumnezeu Însuşi). Pentru ca Dumnezeu să schimbe termenii Legământului Avraamic, El ar trebui să-şi retragă Cuvântul Său. Iar acesta este singurul lucru pe care Scriptura spune că Dumnezeu nu-l poate face. El nu se poate tăgădui pe Sine Însuşi (2 Timotei 2:13). El nu poate minţi (Tit 1:2). Şi El nu se va răzgândi (Numeri 23:19). "Dumnezeu nu este un om ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit oare, nu va împlini?" Legământul lui Dumnezeu cu Avraam nu putea fi niciodată modificat şi nu putea fi îmbunătăţit în vreun fel care ar fi anulat necondiţionarea promisiunii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu putea veni şi să spună, "Aşteaptă o clipă Avraam, am vrut să spun că există şi ceva pentru tine de făcut." Nu se poate adăuga la el după ce a fost ratificat. Natura absolut binevoitoare şi generoasă a promisiunii se bazează pe certitudinea absolută şi imuabilitatea Cuvântului lui Dumnezeu.
La acest moment unii iudaizatori puteau să fi spus, "Ei bine, legământul cu Avraam n-ar putea fi modificat, presupunând că a fost deja împlinit. Era un legământ cu Avraam şi sămânţa lui. Astfel, poate naţiunea lui Israel pe vremea lui Moise a trăit de fapt dincolo de competenţa acelei promisiuni. Promisiunea fusese împlinită aşa că acum Dumnezeu face un legământ nou şi diferit." De fapt, Pavel anticipează acest argument şi îl respinge în versetul 16. "Promisiunile i-au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui; el nu spune, «şi seminţelor», ca şi cum ar fi mai multe, ci se referă la una: «şi seminţei lui», care este Cristos." Cuvântul pentru "sămânţă" în ebraică funcţionează ca un substantiv colectiv. Se poate referi la mai mulţi urmaşi sau poate însemna un singur individ. Este la singular ca formă, dar este totuşi un substantiv colectiv. Pavel sugerează aici, iar el scrie sub inspiraţia Duhului Sfânt, că există un înţeles mai profund decât ceea ce apare la suprafaţa versetului 7 din Geneza 17: "Voi încheia un legământ veşnic cu tine şi cu urmaşii tăi după tine, pentru toate generaţiile care vor urma, pentru a fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi după tine." Forma singulară a acestuia este semnificativă. Pavel evidenţiază o însemnătate mare în privinţa ei fiindcă după el, ea semnifică faptul că destinatarul final al promisiunii, focalizarea ultimă a acestui întreg legământ este Cristos. Nu este doar un număr nedefinit al descendenţilor lui Avraam. Ci specific, aceasta este o promisiune pentru Cristos. Şi o promisiune care avea să fie împlinită de Cristos în Cristos.
Ascultaţi Geneza 22 versetul 17: "te voi binecuvânta cu adevărat şi-ţi voi înmulţi foarte mult urmaşii, cât stelele cerului şi cât nisipul de pe ţărmul mării..." Acolo sensul plural colectiv al seminţei este evident (Voi înmulţi sămânţa ta ca stelele cerului). Însă acum ascultaţi finalul versetului 17 şi versetul 18: "...Urmaşii tăi vor pune stăpânire pe cetăţile duşmanilor lor; iar prin sămânţa ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului, pentru că M-ai ascultat." Acolo, sămânţa pare să se refere la o persoană individuală. Pavel spune că este Cristos. Iar convingerea lui Pavel este că toate promisiunile pentru sămânţa lui Avraam sunt în ultimă instanţă (în mod colectiv pentru urmaşii lui) focalizate în principal pe Cristos Însuşi. Promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut lui Cristos. Şi prin urmare, nu era posibil, spune Pavel, ca promisiunea harului necondiţionat a Legământului Avraamic să fie anulată sau să fie dată la o parte înainte ca să fie împlinită în Cristos. Ca urmare, Legea nu poate anula promisiunea mântuirii prin har. Acesta este argumentul său. În Galateni 3:15 el o spune explicit. El afirmă faptul că Legământul Avraamic nu putea fi modificat. În versetul 16 el spune că nu putea să fi fost împlinit cu desăvârşire decât în Cristos. Iar în versetul 17 el spune că nu putea să fi fost înlocuit de vreun sistem al meritului uman.
Observaţi, în versetul 17, se distruge sistemul dispensaţional tradiţional care învăţa că harul Legământului Avraamic era întrucâtva umbrit de cerinţele legale ale Legământului Mozaic. Priviţi la versetul 17. "Ceea ce vreau să spun este aceasta: că legâmântul care a fost stabilit mai dinainte de către Dumnezeu în Cristos..." Despre ce vorbeşte el acolo? Acesta-i Legământul Avraamic care a fost confirmat în prealabil de Dumnezeu în Cristos. "...Legea, care a fost dată patru sute de ani mai târziu, nu-l poate desfiinţa, şi astfel să anuleze promisiunea." O dată ce aţi făcut o promisiune necondiţionată şi mai ales o dată ce o promisiune necondiţionată fusese instituită de către Dumnezeu, nu pot fi adăugate condiţii mai târziu sau anexate la acea promisiune. Dacă sunt vreodată adăugate condiţii la o promisiune necondiţionată, este acelaşi lucru cu încălcarea promisiunii. Dumnezeu nu avea să anuleze promisiunea de har a Legământului Avraamic prin revenirea mai târziu şi stabilirea premiselor legale necesare pentru mântuire. Pavel spune că indiferent de ceea ce Legea a fost menită să facă, în mod clar nu a stabilit niciun fel de sistem al meritului pentru mântuire. Versetul 18: "Dacă moştenirea..." (adică viaţa veşnică) "...ar depinde de Lege, atunci nu ar mai depinde de promisiune; însă Dumnezeu i-a dat-o lui Avraam prin promisiune." Nu poate fi prin Lege. Nu poate fi prin fapte. A fost necondiţionată. Binecuvântările lui Dumnezeu care au fost promise prin har lui Avraam, seminţei lui, Neamurilor, nu pot fi câştigate prin păzirea sau ascultarea noastră legală. Fiindcă, dacă acele binecuvântări puteau fi obţinute prin Lege, harul ar fi de prisos.
Iar apoi Pavel anticipează întrebarea care se află în minţile noastre ale tuturor. Versetul 19: "Care este, atunci, scopul Legii?" Mai întâi de ce a dat Dumnezeu Legea? Acesta este cel de-al doilea lucru pe care Pavel doreşte ca să-l înţeleagă galatenii. Mai întâi a fost permanenţa promisiunii făcute lui Avraam. Acum el doreşte să le arate scopul Legii lui Moise. De ce a dat Dumnezeu Legea lui Moise? Iată scopul: "Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină Sămânţa căreia îi fusese făcută promisiunea..." Ce înseamnă, "Ea a fost adăugată din pricina încălcărilor de lege"? Legea ridică păcatul la nivelul unei nelegiuiri explicite şi prin urmare dezvăluie păcatul pentru ceea ce este el. Romani 3 versetul 20 spune, "...prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului." Romani 4:15 spune, "pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege." El nu spune că nu există niciun păcat dacă nu ai o lege. El spune doar că, dacă nu există nicio lege care să dicteze ce să faceţi şi ce să nu faceţi, n-aţi încălcat în mod explicit o lege. Nu vă puteţi vedea păcatul vostru pentru ceea ce este. Legea dezvăluie natura adevărată a inimii păcătoase. Dezvăluie păcatul nostru ca o încălcare a voii lui Dumnezeu. Dovedeşte inimile noastre ca fiind corupte, împotrivitoare faţă de voia lui Dumnezeu. Iar acesta este unul din scopurile Legii. Intensifică şi agravează tendinţele noastre păcătoase tocmai pentru a arăta ce păcătoşi suntem noi. Romani 5:20, "...Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala." Şi astfel Legea Mozaică a împlinit acest lucru, expunând explicit pentru noi care sunt cerinţele morale ale lui Dumnezeu.
Şi Pavel spune că administrarea Mozaică, cu toate tipurile şi simbolurile ei, era temporară până când avea să vină sămânţa căreia i-a fost făcută promisiunea. Aici, Pavel argumentează că Legea este inferioară promisiunii harului. Iar ceea ce este inferior nu poate niciodată să succeadă sau să anuleze ceea ce este superior. Pavel ne oferă trei motive pentru care Legea lui Moise a fost inferioară promisiunii lui Avraam. Fiindcă avea un scop inferior. Fiindcă era doar temporară. Şi, în conformitate cu fraza finală a versetului 19, fiindcă a fost dată prin îngeri în mâna unui mijlocitor. Legea a venit printr-un mijlocitor, care cred că este Moise. A fost dată prin lucrarea de slujire a îngerilor. Suntem învăţaţi acest fapt şi în Epistola către Evrei. Însă promisiunea pe care Dumnezeu a făcut-o lui Avraam era o promisiune adresată lui direct şi ca urmare, este superioară în orice privinţă. Acesta este argumentul pe care el îl prezintă. Cineva ar putea trage concluzia din toate acestea că Legea este rea; că Legea este diametral opusă promisiunilor lui Dumnezeu. De fapt, aceasta este tocmai concluzia pe care o sugerează antinomianismul. Însă Pavel spune că aceasta-i o concluzie greşită. Versetul 21: "Atunci oare Legea este împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege." El spune că legea şi harul servesc scopuri diferite, dar ele nu sunt opuse una alteia. A aşeza Legea împotriva promisiunii înseamnă a se imagina un fel de conflict în scopurile lui Dumnezeu. Legea este bună, spune el. Slujeşte un scop bun. De fapt, el spune că Legea lui Dumnezeu este atât de bună încât dacă ar fi fost posibil să se instituie o lege care să fi dat viaţă, Dumnezeu ar fi făcut acest lucru. Însă este imposibil ca mântuirea din păcat să vină prin Lege. Fiindcă odată ce eşti păcătos, tu nu poţi asculta Legea în mod perfect, iar aceasta-i ceea ce Legea are ca cerinţă.
Acesta este un alt mod de a spune că nu poţi aduce inima umană în supunere pe calea legii. Nu vei învinge în ultimă instanţă problemele care cauzează atât de mult avort şi homosexualitate şi toate celelalte lucruri prin emiterea de legi care să facă acele lucruri ilegale. Cred că ele ar trebui să fie ilegale; sunt de acord cu acest lucru. Dar trebuie să spun că, noi ca şi creştini ar trebui să înţelegem faptul că nicio lege nu poate soluţiona acele probleme de la rădăcină. Legea doar ne dovedeşte vinovaţi şi ne condamnă. Şi făcând asta ne încarcerează în închisoarea păcatului astfel că suntem închişi (aceştia sunt termenii pe care el îi foloseşte aici) şi îngrădiţi cu nicio nădejde lăsată, doar harul divin pentru mântuire. Acesta este un lucru bun. Ne sileşte să privim la harul lui Dumnzeu pentru mântuire. Şi astfel Legea nu se opune harului atunci când este folosită cum se cuvine. De fapt, Legea slujeşte un scop plin de har, conducându-ne la Cristos pentru mântuire. După cum spunea Pavel în 1 Timotei 1:8, "Dar noi ştim că Legea este bună, dacă cineva o întrebuinţează bine..." Există o întrebuinţare bună şi legitimă pentru Lege. Folosită corect, ne îndrumă spre har.
Am văzut permanenţa promisiunii făcute lui Avraam şi scopul Legii lui Moise. În final, Pavel doreşte ca noi să înţelegem preţul mare al mântuirii noastre în Cristos. Fiţi foarte atenţi la imagistica pe care Pavel o foloseşte. El vorbeşte de păcat ca o închisoare. Şi aşa este. Este o închisoare perfectă pentru orice individ neîndreptăţit. Noi suntem în robie faţă de păcat înainte să fim răscumpăraţi de Cristos. Versetul 22. Legea este ca un temnicer care ne ţine închişi în închisoare până când suntem răscumpăraţi de Cristos. Versetul 23: "Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită." Observaţi, el schimbă uşor metafora. Pentru credincioşi, pentru aleşii lui Dumnezeu, Legea este ceva mai mult decât doar un stăpân aspru de închisoare. Versetul 24: "Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător/ pedagog spre Cristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă." Aceasta este o metaforă perfectă pentru rolul adevărat al Legii. Ne ţine închişi pentru păcatul nostru. Ne ameninţă. Ne pedepseşte. Ne aminteşte în mod constant de statutul nostru ca păcătoşi. Şi ne învaţă cum trebuie să ne comportăm. Versetele 25 şi 26: "După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Cristos Isus." În această imagistică pe care Pavel o foloseşte, noi suntem adoptaţi în familia lui Dumnezeu cu drepturile depline ale unui fiu adult. Nu înlăturăm principiile morale ale Legii, dar nici nu ne temem de condamnarea Legii. Suntem îmbrăcaţi cu neprihănirea perfectă a lui Cristos. Aşadar, în acest sens noi nu mai suntem sub tutela Legii.
Dar Legea încă ne învaţă cum trebuie să ne comportăm. Iar Pavel spune că acest fapt este adevărat pentru toţi credincioşii; atât Iudei cât şi Neamuri; robi şi liberi; bărbaţi şi femei. Versetul 26: "Căci toţi sunteţi copii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Cristos Isus. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob, nici om liber; nici bărbat, nici femeie, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus." Legea lui Moise nu a anulat promisiunea îndurătoare a mânturii prin har care era inerentă Legământului Avraamic. Toţi care sunt mântuiţi sunt mântuiţi prin har, prin credinţă. Acest fapt a fost mereu adevărat. Legământul Avraamic şi Legea Mozaică au subliniat amândouă necesitatea harului divin pentru mântuire şi oricine consideră Legea ca mijloc de mântuire în orice eră a înţeles complet greşit întregul aspect central al Legii.
Între timp, Cristos ne izbăveşte de ameninţările şi pedepsele Legii. De asemenea, El ne eliberează din propriile noastre încercări zadarnice de a ne strădui să împlinim Legea ca mijloc de îndreptăţire. Însă, aşa cum vom vedea, El ne eliberează şi de puterea şi stăpânirea păcatului ceea ce înseamnă că El ne dăruieşte libertatea de a trăi în conformitate cu principiile morale ale Legii. Aceasta-i Evanghelia. Pavel o sumarizează perfect în Romani 8 versetele 2-4. "În adevăr legea Duhului de viaţă în Cristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. Căci - lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului."
Să ne rugăm. Doamne, ce adevăr glorios este acesta. Iar noi mărturisim că inimile noastre păcătoase sunt mereu înclinate să gândească în termenii a ceea ce am putea să facem pentru a câştiga favoarea Ta. Doamne, ajută-ne să învăţăm lecţia Legii, faptul că este imposibil pentru noi, şi că singura noastră speranţă este harul Tău. Şi fie ca noi să învăţăm să trăim bizuindu-ne pe această promisiune. Ne rugăm în Numele lui Isus. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu