Primele informații pe acest caz au arătat că motivul pentru care copiii au fost luați din familie e acela că părinții sunt creștini radicali și au îndoctrinat copiii. Din motive temeinice, am avut rezerve în a crede că acesta a fost motivul real. Câteva zile mai târziu se confirma că acuzațiile aduse familiei Bodnariu de Barnevernet, Serviciul de Protecție a Copilului din Norvegia, sunt de violență asupra copiilor. De altfel, părinții au recunoscut că se întâmpla să le mai dea copiilor câte o palmă la fund sau să îi mai tragă de urechi, dar niciodată nu s-a ajuns la violențe fizice sau abuz asupra copiilor. De urme de violență nici nu poate fi vorba.
Legea interzice în Norvegia să îți atingi copilul, iar din acest punct de vedere, chiar și cu o palmă la fund dată copiilor, părinții au greșit. În momentul în care și-au însușit drepturile și privilegiile oferite de statul norvegian, părinții și-au asumat inclusiv legile statului norvegian. Dar foarte multe date arată că Protecția Copilului a mers dincolo de lege și chiar de procedurile prevăzute de legea norvegiana, foarte strictă. Și aici voiam să ajung pentru că eu văd în asta o mare problemă de sistem.
În jurul cazului Bodnariu au fost multe voci care au spus că Norvegia e un stat civilizat în care legea e lege și trebuie respectată. Și dacă legea e proastă? Regimul comunist de la noi acționa în baza legii. Torționarul Vișinescu, spre exemplu, s-a apărat spunând că a respectat legea când îi persecuta pe deținuți. Grănicerii care îi omorau fără să clipescă pe românii care încercau să treacă granița ca să scape din comunism, se apără și ei. Se consideră chiar eroi. Au respectat legea. Asta înseamnă că toți cei care au murit la granițe încercând să scape de un regim totalitar și-au meritat soarta? Mulți români au ajuns victime ale regimului comunist....pe lege.
Ca unul care îmi doresc din tot sufletul ca familia Bodnariu să își primească înapoi copiii, dar ca unul care am păstrat anumite rezerve față de acest caz, din cauza lipsei de informații complete, pot spune un singur lucru și cred că oricine analizează la rece lucrurile poate trage concluzia că...e ceva putred în Danemarca. Si cand spun asta, mă refer la Sistemul de Protecție a Copilului din Norvegia, Barnevernet. Cu datele adunate până acum și din declarații oficiale, am tras o concluzie cu privire la sistemul de protecție a copilului din Norvegia, pe care îl consider diabolic. Cum se poate explica altfel faptul că un bebeluș de trei luni este luat de la sânul mamei în numele interesului superior al copilului? Unde este interesul copilului în această măsură?
Iată declarația unui reprezentant al Directoratului pentru Copii, Tineri și Familie din Norvegia, dată pentru Hotnews: In cazuri unde se dovedeste ca un copil a fost expus unui tratament violent, primul pas este pentru schimbarea comportamentului parintilor prin masuri voluntare. Totusi, in anumite cazuri actele de violenta sint atit de brutale, incit este obligatorie preluarea copilului in custodie. Aceeasi masura se aplica daca masurile voluntare nu dau rezultate. Motivul este ca pedepsele fizice sau psihice asupra copiilor sint interzise prin lege in Norvegia. Cei care isi expun copiii la violenta risca pedepse cu inchisoarea.
În cazul familiei Bodnariu, s-a recurs direct la măsura extremă. Dacă lucrurile au fost atât de grave încât să necesite cea mai dură măsură (preluarea copiilor), cum de mai sunt părinții în libertate? Într-un sistem în care nu este acceptată nicio formă de corecție fizică, fie ea și minoră, violențele grave care să necesite preluarea copiilor ar trebui să atragă după sine și arestarea părinților sau a părintelui agresiv. În cazul Bodnariu, ambii părinți sunt în libertate. Ceva nu se leagă. Ceva e putred….în Norvegia.
Mergând mai departe și acceptând chiar preluarea bebelușului din familie pentru protejarea lui, un stat civilizat, ca Norvegia, ar fi trebuit să preia bebelușul alături de mamă, într-un centru în care mama să fie atent monitorizată, dar să poată fi în permanență alături de bebeluș. Nu știu specialiștii norvegieni ce înseamnă să desprinzi un bebeluș de trei luni de lângă mamă? Nu trebuie să fii specialist ca să înțelegi ce înseamnă lucrul acesta. E suficient să vezi un miel, rătăcit de mama lui în turmă.
Dar cei patru copii mai mari? Până și în România, acolo unde sunt mai mulți frați se caută soluții pentru ca aceștia să fie împreună sau cât mai aproape unii de alții? Copiii cei mari ai familiei Bodnariu sunt despărțiți. Unde e interesul superior al copilului în toate aceste măsuri?
Nu sunt de acord cu niciun fel de violență asupra copiilor, dar câți dintre noi nu am mai luat bătaie de la părinți (unii mai mult, alții mai puțin)? Uitându-te în urmă, cu mintea de acum, ți-ai fi dorit un sistem norvegian care să te ia de lângă părinții tăi pentru nuielele primite pentru anumite prostii sau pentru că ai mai fost pus să stai în genunchi pe coji de nucă, de exemplu? Ce e mai dureros? Să înduri aceste „traume” (de care eu mă amuz când mi le amintesc) sau să fii luat de lângă părinți? Iată că mulți copii români, chiar pedepsiți prin corecții fizice potrivit culturii românești, au ajuns adulți de succes, apreciați chiar în aceste țări super-dezvoltate.
Revenind la sistemul norvegian, faptul că ceva e putred în Danemarca îl arată și lipsa de transparență a Barnevernet. Familia Bodnariu, dar și alte familii aflate într-o situație similară au avut curajul să prezinte public cazul. Altor familii le-a fost teamă să ajungă până aici. Barnevernet se ascunde în spatele confidențialității, iar inclusiv părinților le este teamă că făcând publice documente pot avea de suferit. Dar faptul că (lucru transmis de MAE și de autoritățile norvegiene), acest Barnevernet este stat în stat, instituțiile guvernamentale neavând niciun control asupra lui, nu înseamnă nimic? Și atâtea altele, pe care poate nici nu le știm.
Un detaliu care vă poate ajuta să înțelegeți cât de mare e drama familiilor care ajung victime ale sistemului din Norvegia. După toată drama prin care a trecut, Marius Bodnariu e în situația în care nu știe dacă e bine să se întoarcă la lucru pentru că îi este teamă să nu fie acuzat că își caută de lucru liniștit, fără să îi pese de copii sau să rămână acasă, riscând să i se spună că nu își poate primi copiii înapoi pentru că nu dă dovadă că e un tată responsabil. Tu ce ai face în locul lui? Pe lângă aceste argumente care țin mai degrabă de o logică simplă a lucrurilor, sunt și altele de ordin legal care arată că sistemul de Protecție a Copilului din Norvegia nu se pupă cu interesul superior al copilului. Lipsa unei discuții cu părinții înainte de preluarea copiilor și începerea procedurilor de adopție fără a le da șansa părinților să demonstreze că își îndreaptă greșelile pe care le-au făcut. E legal? Eu cred că s-a mers chiar dincolo de legile Norvegiei. Dar și dacă s-a acționat în litera legii. E normal un astfel de sistem? E absurd, e cumplit. E inadmisibil.
Totuși, vor spune unii, Norvegia e unul din cele mai civilizate state europene, cu un nivel de trai foarte ridicat. Și probabil că așa și este. Se vede, însă, cu ochiul liber că creșterea nivelului de trai este direct proporțională cu depărtarea de Dumnezeu și de valorile creștine. E suficient să ne uităm la România. Fără a regreta regimul comunist, în toate lipsurile lor, oamenii erau mai apropiați de Dumnezeu și de valorile creștine. Cum era perceput concubinajul în urmă cu câțiva ani? Era o rușine. În biserica, din care eu fac parte, cazurile de divorț erau aproape inexistente. Acum au devenit o obișnuință. Însă chiar și acum, atunci când trec prin greutăți, (deci când trec prin greutăți, nu neapărat când le merge bine), oamenii îl caută pe Dumnezeu. Știți cazul fetei de la Colectiv, care era atee și în flăcările de la Colectiv l-a căutat pe Dumnezeu?
Ne imaginam în urmă cu 10 -15 ani că se va pune în România problema căsătoriilor între persoane de același sex? Ne-am civilizat. Am intrat în rândul țărilor civilizate. Știu. Ne place civilizația europeană, ne bucurăm de privilegiile accesului la civilizația țărilor dezvoltate, dar toate acestea ne costă scump…Ne costă depărtarea de Dumnezeu. E, dacă vreți, ca o căsătorie din interes. Ai tot ce îți trebuie din punct de vedere financiar, material, dar sufletul îți este praf. Cam ăsta este prețul pe care îl plătim pentru civilizația occidentală: distrugerea sufletului. Într-un interviu pe pe care mi l-a acordat Mitropilitul Banatului, îmi spunea cu durere că „Europa este un semideșert spiritual”. Nu trebuie să ne uităm la Europa. Să ne uităm la noi înșine și să ne analizăm sufletele. E clar. Ne-am civilizat. Avem acces la tot mai multe informații și facilități. Dar sufletul?
„Sărbătorile iernii” în loc de „Crăciun”. Vă sună cunoscut? Așa, pe nesimțite suntem „ajutați” să ne depărtăm de valorile creștine. Culmea, chiar ne place. Așa s-a ajuns și ca familia să fie lovită din plin. Iar ținta sistemelor de genul Barnevernet nu este familia Bodnariu, ci Familia. Aici este în opinia mea, latura religioasă, a acestui caz. Creștinii văd în acțiunile Barnevernet un atac direct asupra familiei tradiționale. Și problema nu este a Norvegiei. Este și problema României. O să trebuiască să ne „civilizăm”. Dacă crezi că ești un părinte bun care nu îți atingi copilul și încerci să îi oferi tot ce e mai bun, gândește-te că poate veni ziua în care Statul te va considera un părinte rău pentru că ai decis tu în locul copilului de cinci ani ce haină trebuie să poarte într-o anumită zi la grădiniță. Asta e civilizație? Dacă da, eu prefer să rămân un înapoiat.
Paradoxal, prin curajul lor de a-și face public cazul (cine ar ajunge la un asemenea nivel de expunere publică dacă s-ar ști vinovat?) și prin protestele organizate în marile orașe ale lumii împotriva sistemului de Protecție a Copilului din Norvegia, soții Bodnariu îi oferă țării noastre șansa de a-și defini în fața lumii întregi principiile cu privire la familie și la valorile creștine. Cred că Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor și aștept, cu credință, rezolvarea acestui caz, dar și a altor cazuri de acest gen. Mă rog ca Dumnezeu să întărească familia Bodnariu și să îi ajute pe părinți să își poată reprimi copiii. Mă rog și ca Dumnezeu să ne ajute și pe noi, ca națiune, să ne păstrăm identitatea creștină și să trăim o viață demnă de numele de creștini pe care îl purtăm. Ne așteaptă vremuri grele, dar cu El vom reuși. Dumnezeu să binecuvânteze România.
Dani Dancea, jurnalist- http://newsnetcrestin.blogspot.ro/2016/01/cazul-bodnariu-din-norvegia-ce-au-in.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu