Semnele nu pot înṣela: ele spun cặ agonia s-a sfârṣit, în curând lumea veche nu va mai fi decât o amintire, Occidentul a intrat in post-democraṭie – stadiul ultim al unei lungi suferinṭe numitặ istorie. Fiara care (re)vine la viaṭặ sub ochii noṣtri este una plặsmuitặ din aliajul ideologic nazi-comunist.
Recent, dicṭionarul ororilor timpurilor moderne s-a îmbogặṭit cu un nou cuvânt. Dupa Gestapo, nazi, holocaust, Gulag si NKVD, iatặ cặ a venit vremea sặ învặṭặm sặ spunem si bar-ne-ver-net. Limba care ne-a dặruit acest ultim sinonim pentru atrocitate este cea vorbitặ în ṭara cunoscutặ pânặ nu demult ca cea a lui Grieg si Ibsen, înainte sa devinặ ceea ce este astặzi, adicặ patria lui Breivik ṣi a Barnevernetului.
Ca român am aflat de acest nume doar de curând, dupặ ce fặlcile sinistrului Leviatan scandinav au hặpặit destinul unei familii româno-norvegiene deṣi, dupặ cum se ṣtie acum, agenṭia statului norvegian este de multặ vreme în centrul unui scandal internaṭional ce se întinde din India pânặ în Nigeria, ṣi din Cehia pânặ in Rusia.
Acuzaṭiile grele aduse de preṣedintele ceh care nu ezitặ sặ numeascặ Barnevernet – Gestapo ṣi acṭiunile guvernului din India care a mers pânặ acolo încât sặ loveascặ în interesele economice ale Norvegiei vorbesc despre gravitatea extremặ a celor petrecute.
Încadratặ de poliṭie, justiṭie, presặ ṣi politicieni, agenṭia Barnevernet practicặ un gangsterism de stat dupa un modus operandi tipic organizaṭiilor criminale. Aceastặ agenṭie a reuṣit performanṭa de a provoca apariṭia unui fenomen cumplit: suicidul la copiii sub 7 ani. Imaginea celor patru politiṣti veniṭi sặ-l aresteze pe bebeluṣul Ezechiel în vârstặ de trei luni exprimặ cum nu se poate mai bine raportul de forṭe actual dintre statul norvegian ṣi cetặṭean. Abuzuri de neimaginat au loc sub ochii unei lumi în parte ṣocate, în parte incredule, învặṭate sặ creadặ cặ barbari cresc doar în Orient. Din 1992, zeci de mii de copiii devin proprietatea statului prin Barnevernet (peste 10 000 numai anul trecut!), dupặ o ideologie de inspiraṭie nazistặ care a supravieṭuit ṣi în Germania pânặ astặzi (de la Hitlerjugend-ul nazist pâna la Jugendamt-ul din zilele noastre) indiferent de culoarea politicặ declaratặ a guvernelor care au deṭinut putere. Acesta este statul cặruia numeroṣi quislingi dâmboviṭeni foarte vocali ṣi intens mediatizaṭi ne îndeamnặ sặ-i acordặm în continuare încrederea noastrặ.
Mulṭi se mirặ cu voce tare, unii candid, iar alṭii de-a dreptul ipocrit, întrebându-se cum de a fost posibil sặ aparặ un astfel de monstru în paradisul din Scandinavia. Dar cum este posibil ca nici mặcar acum sặ nu înṭelegem cặ aceastặ idilicặ Norvegie a imaginarului nostru nu existặ!.
Numeroase sunt ṣi vocile care au denunṭat interesele financiare oculte care sunt la mijloc pentru cặ Barnevernet este ṣi o afacere de sute de milioane, dar numai în subsidiar, sumele colosale care se învârt în acest circuit al groazei dovedesc tocmai greutatea acestei misiuni pentru autorii din umbrặ ai proiectului.
Dupặ o reṭetặ binecunoscutặ tuturor regimurilor totalitare, funcṭionarea sistemului este asiguratặ prin profituri substanṭiale pentru toṭi cei implicaṭi. Zelul agenṭilor instituṭiei este stimulat prin câṣtiguri obscen de mari. Statul oferặ recompense consistente pentru turnặtori, sume cu multe zerouri pentru executanṭii direcṭi ṣi complici : asistenṭi sociali, psihologi, avocaṭi.
Ipoteza Barnevernetstein nu are nici cel mai mic suport – cine mai poate crede acum cặ este vorba de un mutant ori de un experiment scặpat de sub control? Este suficient sặ privim cum toate celelalte instituṭii ale statului fac zid astặzi în jurul caracatiṭei ale cặrei operaṭiuni sunt secretizate pentru a înṭelege cặ Barnevernet nu este abuziv în mod circumstanṭial, ci congenital – el a fost creat sặ fie abuziv – cuvântul abuz stặ scris în genele sale legal. Cruzimea cu care sunt trataṭi copiii – fiinṭele cele mai inocente ṣi mai vulnerabile ale societặtii, ṣi suferinṭele groaznice pe care le îndurặ sunt atât de flagrante, încât a le nega ori a le justifica ṭine de domeniul patologicului.
Ca sặ înṭelegem, trebuie sặ derulặm puṭin firul relaṭiei cauzale pentru cặ înainte de Barnevernet a existat ideologia Barnevernet aṣa cum înainte de Gestapo a fost Mein Kampf ṣi dupặ cum înainte de NKVD a existat Das Kommunistische Manifest.
Când ministrul Educaṭiei din Norvegia declarặ cặ este greṣit a crede ca parinṭii sunt cei mai potriviṭi sa-ṣi creasc ṣi copiii, el nu bate câmpii, ci doar dặ glas ideologiei ce cặlặuzeṣte statul pe care îl serveṣte. Ce vrea sặ spunặ mai departe ṣi ce se poate citi printre rânduri este cặ statul este cel mai în mặsurặ sặ se ocupe de ei.
Copiii nu au nevoie de pặrinṭi ca sặ fie crescuṭi, ei pot fi crescuṭi la fel de bine de grup (sau de haitặ, ori de stat) spune si Boris Cyrulnik, psihanalist pentru cine vrea sặ creadặ, activist anti-familie pentru cine vrea sặ înṭeleagặ, unul dintre cei ale cặror idei sunt considerate referinṭa in Europa ṣi în lume ṣi care declarặ familia ca fiind (citez dintr-un manual ṣcolar) : « locul unei extreme violenṭe ». Afirmaṭia – dealtfel pur propagandisticặ – este preluatặ ṣi repetatặ ca un ecou pe toate canalele posibile : în culegeri de texte, lucrari de specialitate , manuale ṣcoalare ca sặ se ṣtie peste tot cặ statul declarặ familia un pericol. În mod evident, singura bazặ pentru o asemenea afirmaṭie scandaloasặ care incrimineazặ familia este cea ideologicặ. Familia adevặratặ nu poate fi un pericol decât pentru un stat cu aspiraṭii totalitare aṣa cum se dovedeṣte a fi astặzi cel norvegian. Dupặ ce a preluat în forṭặ printr-un adevặrat Anschluss controlul total al educaṭiei, ṣi dupặ ce ṣi-a asigurat, contracost, serviciile unei Biserici în ruine devenit un fel de Reichskirche, familia, aṣa agonizantặ cum este, a rặmas singura instituṭie care poate opune rezistenṭa politicii de instaurare a controlului absolut al statului asupra individului, a reeducặrii ṣi spặlặrii creierului.
Pentru cặ întârzie sặ moarặ, statul norvegian a decis aplicarea soluṭiei finale instituṭiei familiei, iar Barnevernet este arma creatặ pentru a executa aceastặ misiune. Scopul este crearea unui individ mankurtizat, fặrặ identitate, zdrobit psihic ṣi dezechilibrat emoṭional, dependent de tranchilizante sau de droguri, a unui individ perfect manipulabil, aflat cu totul la dispoziṭia statului. Cặ distrugerea familiei este ṭinta acestui tip de terorism postmodern o confirmặ ṣi faptul cặ sistematic copiii luaṭi dintr-o familie sunt separaṭi ṣi plasaṭi în case diferite, iar pặrinṭii sunt supuṣi la presiuni psihologice ṣi ṣantaj pentru a divorṭa.
Dar Barnevernetul mai este ṣi fructul toxic al antropofobiei si tanatofiliei care dominặ astặzi în mod tot mai agresiv politica oficialặ în societatea occidentalặ, unde bebeluṣii sunt asasinaṭi în mod într-un autentic spirit «umanist» în instituṭii patronate de stat (Marea Britanie ṣi Canada sunt doar douặ exemple – ṣi nu, nici mặcar nu este vorba de avort), în timp ce presa, din roṣie cum este se inflameazặ pânặ la incandescenṭặ când este vorba de gradul de fericire al batracienilor, ori de «drepturile» moluṣtelor. De aceea Barnevernet nu este un accident, ci un model, iar Norvegia de astặzi nu este decât oglinda lumii de mâine. Prin diferiṭi interpuṣi – ONG-uri radicalizate, jurnaliṣti, tribunale, politicieni, minoritặṭi inventate în laborator ṣi alte clone ale Barnevernetului, statul duce un rặzboi total împotriva propriilor cetặṭeni cặrora le sunt confiscate rând pe rând libertặṭile fundamentale ṣi care se vặd înghesuiṭi în ceea ce aduce tot mai mult a ghettou global : nazimondialismul. Unde se mai vorbeṣte azi în Vest despre libertatea de conṣtiinṭặ, despre dreptul la liberặ exprimare sau despre respectarea libertặṭii de credinṭặ? Lumea euroatlanticặ se barnevernetizeazặ cu viteza unui TGV. O tặcere de plumb s-a lặsat peste întreaga clasặ politicặ occidentalặ, de la Atlantic pânặ pe Oder, solidarặ în obedienṭặ pânặ la omertà în cel mai pur stil mafiot.
Semnele nu pot înṣela : ele spun cặ agonia s-a sfârṣit, în curând lumea veche nu va mai fi decât o amintire, Occidentul a intrat in post-democraṭie – stadiul ultim al unei lungi suferinṭe numitặ istorie. Fiara care (re)vine la viaṭặ sub ochii noṣtri este una plặsmuitặ din aliajul ideologic nazi-comunist.
Drama familiei Bodnariu este drama miilor de familii strivite sub acest tặvặlug infernal. Dar ea este ṣi drama poporului norvegian, înrobit de un stat tentacular, a unei societặṭi perfect înregimentate în care puṭini, tot mai puṭini sunt cei ce mai îndraznesc sa miṣte în front, de la presặ la politicieni, de la justiṭie la opinia publicặ, cumpặraṭi cu petro-coroane sau controlaṭi prin fricặ. Este ṣi drama noastrặ, a tuturor celor care trặim aceste vremuri neguroase care vestesc apropierea celui de-al IV-lea Reich – un Reich mondial internazional-sozialist.
Este ceea ce mặ face sặ cred cặ dacặ ar mai fi în viaṭặ, Soljeniṭîn nu ar mai scrie doar despre Vorkuta ṣi Magadan, ci ṣi despre Barnevernet ṣi despre regatul socialist de sub Cercul Polar, fostặ democraṭie convertitặ astặzi la ateocraṭie arcticặ. Dar cum Alexandr Isaievici nu mai este printre noi, fiecare dintre noi are datoria sặ strige adevặrul despre martiriul micuṭilor din arhipelagul scandinav – un Gulag al secolului XXI.
Sorin Berchez -http://www.culturavietii.ro/2016/02/06/barnevernet-un-gulag-norvegian-al-copiilor/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu