Pornim în temerarul nostru demers de la un text biblic, Ezechiel 33.6, care evidențiază marea responsabilitate a străjerului, a celui care vede pericolul venind, de a înștiința poporul: ”Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, și nu va suna din trâmbiță, și dacă poporul nu va fi înștiințat, și va veni sabia și va răpi viața vreunui om…voi cere sângele lui din mâna străjerului.”
Așa că, articolul de față are menirea de a ne conștientiza asupra unor potențiale pericole la care este expusă familia, în general, și familia creștină în special, privind, fugitiv, înspre unele situații și evenimente din trecut, prezent și viitor, spre a putea avea o viziune cât mai completă.
Atacurile demonice împotriva căsătoriei și a familiei nu sunt nici de ieri, nici de alaltăieri; ele își au originea, după cum se știe, încă din Grădina Edenului. Pe parcursul istoriei, însă, războiul declanșat împotriva primei instituții create de Dumnezeu – căsătoria heterosexuală – a cunoscut, după anumite vremuri de acalmie, perioade de recrudescență majoră, atacurile îmbrăcând uneori forme terifiante, precum, pe alocuri, se întâmplă și în vremurile noastre.
Astfel că, trecând în revistă câteva evenimente și situații semnificative din ultimele decenii de istorie, vom începe prin a menționa existența unui document extrem de controversat, dar și extrem de provocator și de îngrijorător, care – se spune – ar fi fost redactat cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, în Canada. Apoi, rămânând tot în Canada, ne vom referi la legalizarea ”căsătoriei” unisex, în anul 2005, situație care, zece ani mai târziu, avea să fie reeditată în Statele Unite ale Americii, prin decizia luată de Curtea Supremă de Justiție. Vom prezenta, apoi, modul în care s-au creat, după opinia multor cercetători avizați, condițiile necesare declanșării unui război concertat global împotriva familiei, prin modul în care a fost întocmită ”Agenda 2030 pentru Transformarea Lumii”, lansată în septembrie 2015, la sediul ONU, de la New York. Și, în final, ne vom întreba dacă nu cumva Barnevernet (Serviciul de Protecția Copilului) din Norvegia reprezintă unul dintre vârfurile de lance și experimentul pilot ale implementării unei noi faze, globale și finale, a războiului împotriva Familiei, model care se dorește a fi multiplicat, în viitor, pe întregul mapamond.
UNU. Potențiala conexiune dintre Războiul global împotriva Familiei și așa numitul ”Protocol de la Toronto”, Canada.
Cu câțiva ani în urmă, a apărut un document controversat, de factură conspiraționistă, intitulat Protocolul/Protocoalele de la Toronto, conform căruia, încă din anul 1967, ar fi fost întocmite niște planuri extrem de riguroase și laborioase, elaborate – se susține – la comanda ”elitei” planetei, în care, pentru realizarea unificării mondiale, era prevăzută, strategic, atacarea cu prioritate a Familiei. Conform acestui document, măsurile de distrugere a familiei, coroborate cu alte măsuri de natură social-economică și politică, inclusiv folosirea O.N.U. în acest război, urma să conducă la dezintegrarea națiunilor și, implicit, la facilitarea planului de globalizare.
Prezentăm, în continuare, un amplu citat din acest controversat, dar și uluitor și îngrijorător, material, preluat de pe site-ul:
„Pentru a ajunge cu certitudine la construirea unui guvern mondial, a unei Noi Ordini Mondiale Comunitare, în care toţi indivizii, fără excepţie, să fie supuşi mondializării noii ordini, trebuie în primul rând să provocăm dispariţia familiei, ceea ce va antrena din aceeaşi lovitură și dispariţia preceptelor religioase ancestrale. În al doilea rând, trebuie să nivelăm toţi indivizii, făcând să dispară clasele sociale, în special clasele mijlocii. Dar trebuie să procedăm astfel încât toate aceste schimbări să pară generate de voinţa populară și să aibă aparenţa democraţiei. Slujindu-ne de cazuri izolate, dar amplificându-le la nivel extrem cu ajutorul contestaţiilor studenţeşti instigate de noi înşine, al ziariştilor favorabili cauzei noastre şi al politicienilor cumpăraţi, vom reuşi să punem pe picioare noi organisme, prezentând toate aparenţele modernismului, cum ar fi un birou de protecţie a copilului susţinut cu o „cartă a drepturilor şi a libertăţilor”. Pentru reuşita planului nostru mondial, (Planul Roşu), trebuie să implantăm în toate societăţile occidentale (ale anilor 1970) birouri pentru protecţia copilului, ai căror funcţionari, tineri intelectuali lipsiţi de experienţă, proaspeţi absolvenţi ai universităţilor în care sunt scoase în evidenţă principiile noastre mondialiste, vor respecta strict, fără discernământ „Carta drepturilor copilului”. Cine ar îndrăzni să i se împotrivească, fără a fi identificat imediat cu barbariile Evului Mediu? Această Cartă, laborios pusă la punct, ne va permite, în sfârşit, să reducem la zero orice autoritate părintească, făcând familia să se umple de indivizi opuşi cu sălbăticie unii altora, protejându-și fiecare interesele personale. Această cartă îi va încuraja pe copii să-şi denunţe părinţii autoritari, pretextând că sunt prea tradiţionali, prea religioşi. De asemenea, va contribui la a-i supune pe părinţi unei psihoze colective a fricii, ceea ce va provoca în mod ineluctabil, de o manieră generală în societate, la o subminare a autorităţii părinteşti. Astfel, vom reuşi, într-o primă etapă, să producem o societate asemănătoare cu aceea din Rusia anilor 1950, în care copiii îşi denunţau părinţii la Stat, şi o vom face fără ca cineva să-şi dea seama.Transferând astfel Statului rolul patern, ne va fi mai uşor, în continuare, să acaparăm, una câte una, toate responsabilităţile care până la data respectivă au ţinut de resortul exclusiv al părinţilor. Astfel, îi vom putea face pe toţi să considere învăţătura religioasă tradițională, de origine iudeo-creştină, un abuz contra copilului… Să înţelegem bine următoarele: scopul nostru nu este acela de a proteja copiii, nici pe oricine altcineva, ci de a provoca dezintegrarea și apoi prăbuşirea naţiunilor, care reprezintă un obstacol major în calea punerii în aplicare a ordinii noastre mondiale. Acesta este motivul pentru care „centrele de protecţie a copilului” trebuie să fie învestite cu o autoritate legală absolută. Ele trebuie să fie în măsură ca, după bunul lor plac, dar întotdeauna sub pretextul protejării copiilor, să-i poată retrage pe aceştia din mediile lor familiale originare şi să-i plaseze în medii familiale străine sau în centre guvernamentale, deja atrase spre principiile noastre mondialiste. Astfel, se va realiza spargerea definitivă a „celulei familiale occidentale”. Căci, fără protecţia şi supravegherea părinţilor lor naturali, aceşti copii vor putea fi handicapaţi definitiv în dezvoltarea lor psihologică şi morală, ajungând să reprezinte, în virtutea consecinţelor fireşti, prăzi uşor adaptabile la ţelurile noastre mondialiste.”
Fără a avea posibilitatea de a acorda credit documentului din care am prezentat citatul anterior, nu poate să nu-l surprindă, pe orice om de bună credință, modul în care ceea ce se întâmplă pe mapamond, la o jumătate de secol de la presupusa redactare a strategiei în discuție, concordă, până la punct și virgulă, cu planurile inițiale! Desigur, există și varianta ca acest document să fi fost scris mult mai târziu, după ce evoluția evenimentelor căpătase, deja, turnura cunoscută… Nu știm, dar dacă documentul este real, el trebuie conștientizat cu responsabilitate!
DOI. Aprobarea ”căsătoriei” unisex, acum un deceniu, în Canada.
În 20 iulie 2005, Canada a devenit a patra țară din lume care a legalizat „căsătoria” unisex. ”În acea zi, soarele a răsărit ca întotdeauna; oamenii s-au dus la serviciu; misa zilnică a fost celebrată ca de obicei în bisericile catolice” – se exprima un jurnalist, pe internet. Într-un cuvânt, viața cotidiană a continuat să se deruleze fără perturbări alarmante. Nu a existat, în zilele și lunile următoare, o creștere masivă a numărului de cupluri homosexuale care să se fi „căsătorit”, cu atât mai mult cu cât aceste căsătorii fuseseră deja legalizate, încă din 2003, în 8 din cele 10 provincii ale Canadei. Nici speculatiile cu privire la posibilitatea unui turism dinspre Statele Unite în Canada, cu scopul „căsătoriei” unisex nu s-au concretizat, iar, după cum spunea același jurnalist, ”drapelul canadian nu a fost schimbat de la frunza de artar la curcubeul LGBT”. (Se pare că cineva a ținut seama, totuși, de această observație, pentru că, zece ani mai târziu, site-ul Casei Albe a SUA a fost drapat în culorile curcubeului, pentru câtva timp, ca expresie și dovadă a ”marii victorii a democrației” ce fusese câștigată prin verdictul Curții Supreme de Justiție din iunie 2015!) Totuși, în Canada, ceva foarte semnificativ s-a întâmplat odată cu legalizarea „căsătoriei” unisex, spun unii analiști ai drepturilor omului. Și acest lucru nu a fost libertatea totală a homosexualilor de a se căsători, ci efectuarea unui pas foarte semnificativ către totalitarism. Astfel, Doug Mainwaring, care se autodescrie ca fiind un homosexual abstinent, salariat în cadrul CanaVox, consideră eforturile de redefinire a căsătoriei drept „o forma de totalitarism incremental”. Potrivit acestuia „homosexualii și lesbienele au fost folosiți de către progresiști ca pioni pentru a aduce în față această chestiune de nișă, dar care are ca scop introducerea incrementală a totalitarismului.”
Așa încât, libertatea de exprimare, drepturile părinților, dreptul de a predica și de a practica propria religie și menținerea cuvenitei decențe în societate, toate au fost puternic afectate din acel moment. Odata cu legalizarea „căsătoriei” unisex, ceea ce cu doar câtiva ani înainte era considerat aberant, s-a încetățenit ca un drept legal, iar ceea ce era o viziune normală și naturală asupra sexualității a fost redus la statutul de gândire retrogradă a unor bigoți vinovați de infracțiuni motivate de ură (”hate crime”). Desigur, este vorba de noi, de creștini! Legalizarea „căsătoriei” unisex a vizat interzicerea definirii căsătoriei heterosexuale ca normă. A vizat legitimarea Statului de a refuza dreptul de a rosti unul dintre cele mai evidente adevăruri cu privire la natura umană. Avem de-a face cu o conspiratie de punere în aplicare a nebuniei colective, de cultivare a dependenței psihologice și de atingere a controlului totalitar. Legalizarea „căsătoriei” unisex în Canada a decimat mișcarea socială conservatoare. Adoptarea Legii privind căsătoria civilă unisex a fost înregistrarea oficială a divorțului de dreptul natural și de sănătatea mintală, așa cum acestea fuseseră definite până atunci. A fost un exemplu zdrobitor de nouă revoluție politico-culturală. Dar, la un alt nivel, a fost mai mult decât atât. Odata cu adoptarea acestei legi, s-a înregistrat capitularea de la dreptul de a ne învăța copiii despre bărbăție și feminitate, despre soț și soție. Pentru că, se susține, pentru activiștii homosexuali, ținta au constituit-o dintotdeauna copiii. Practic, orice homosexual este neobișnuit de preocupat de propria-i copilărie. Copilăria și pubertatea sunt cele mai dinamice perioade ale dezvoltarii psihosexuale și toți homosexualii sunt nedumeriți cu privire la sexualitatea lor. Spre deosebire de animale, a căror sexualitate este pur instinctivă, sexualitatea umană este o combinație între instinct și socializare. Există mulți factori care contribuie la socializarea unui copil: familia, colegii, școala, cultura, dar toate acestea sunt sub tutela statului, care deține puterea emiterii legilor și a aplicării pedepselor. Revoluționarii sexuali care au făcut lobby pentru recunoașterea juridică a „căsătoriei” unisex obținuseră deja toate beneficiile legale, sau ar fi putut obține cu ușurință toate beneficiile legale de care se bucura căsătoria heterosexuală, prin recunoașterea juridică egală a parteneriatelor civile unisex – dar acest lucru i-ar fi privat de premiul cel mai râvnit: puterea de a le refuza heterosexualilor orice pretenție de distincție, cât și dezideratul de a-i împiedica pe heterosexuali în exercitarea dreptului de a-și ”îndoctrina” copiii în concepția tradițională asupra familiei. Astfel că, o dramatică fază a războiului anti-familie a avut loc în Canada și în alte țări, iar, mai nou, s-a extins și în Statele Unite ale Americii. Se prefigurase de mult o astfel de evoluție a lucrurilor și, deși încă nu i se văd toate efectele ultime, până și judecători celebri din Curtea Supremă a Statelor Unite desemnează noul regim gata de a fi instaurat, dacă societatea civilă nu veghează, ca fiind Dictatură, Totalitarism și Teroare. Trebuie să fim pregătiți pentru aceasta!
TREI. Omiterea referirii la ”Familie” în Agenda 2030 pentru Transformarea Lumii.
Pentru cei suficient de bine informați asupra evenimentelor social-politice și religioase din lume, este aproape imposibil să nu facă, în lumina Sfintelor Scripturi, anumite conexiuni frapante între planurile globale de dezvoltare ale societății omenești, în desfășurare, și anumite evenimente punctuale care au loc sub ochii noștri, ici-colo, în anumite țări de pe mapamond.
Lansarea de către ONU, la New York, în 25-27 septembrie a anului trecut, a ”Agendei 2030 pentru Transformarea Lumii” poate fi considerat evenimentul de cea mai mare importanță globală al anului 2015. Pentru implementarea acestui plan, fiecare națiune de pe planetă și-a declarat acordul, prin semnarea documentului, de către reprezentanții ei la vârf.
Așa că, prin conținutul și aplicarea acestei agende sunt vizați toți locuitorii planetei, cu sau fără acordul și știința acestora. Ceea ce surprinde este faptul că, deși a fost lansat un site aferent acestei agende https://sustainabledevelopment.un.org/post2015/transformingourworld - mediatizarea acesteia lasă mult de dorit, inclusiv, și poate, mai ales, în România.
Este demn de remarcat că, pentru promovarea în premieră a noilor „obiective globale” au fost recrutate unele dintre cele mai mari staruri din lume, oferindu-se un megaspectacol în Central Park, New York, așa-numitul „Festival al cetățeanului global”, la care au participat mai mult de 60.000 de fani. Și nu a fost doar industria de divertisment cea care a colaborat la promovarea acestui nou plan al ONU pentru o lume unită, ci însuși Papa Francisc a călătorit la New York pentru a da ”startul” acestei conferințe, prin cuvântarea ținută în 25 septembrie 2015 în fața Adunării Generale a ONU, înaintea adoptării documentului. Papa Francisc a considerat acest plan ca fiind, între altele, „un semn important de speranță, venit într-un moment foarte tulbure în Orientul Mijlociu și în Africa.” Nu este de mirare că, având garanția celei mai mari autorități moral-spirituale a planetei, cvasi-general recunoscută, atunci când primul ministru danez Lars Rasmussen a bătut cu ciocănelul în masa pentru a da curs aprobării ”foii de parcurs a dezvoltării globale sustenabile”, liderii și diplomații din cele 193 de state membre ONU s-au ridicat cu toții în picioare și au ovaționat și aplaudat îndelung…
Agenda 2030, care cuprinde 17 țeluri (obiective) generale și 169 obiective punctuale, este atât de cuprinzătoare încât mulți susțin că este un adevărat program de guvernare mondială. Acest plan global grandios care vizează 15 ani, 2016-2030, dacă n-ar fi susceptibil de a se asemăna leit cu planurile utopice lansate în vremuri de tristă amintire, ar fi dea dreptul entuziasmant, prin conținutul și prin obiectivele lui generoase. Și dacă mai avem în vedere și multele miliarde de dolari puși în joc, anual, documentul dobândește anvergura unui plan progresist nemaiîntâlnit vreodată în istoria omenirii. Și ne-am dori, din toată inima, să fie așa !
Dar suntem obligați să scoatem în evidență o carență gravă a Agendei 2030, o ”eroare majoră prin omitere”, care trezește multe semne de întrebare și îngrijorare. Este vorba despre eliminarea din document a sintagmei ”familie”, ca element și fundament de bază al societății a cărei transformare se dorește. În rezoluțiile ONU anterioare lui septembrie 2015, aplicabile, familia fusese prezentată, întotdeauna, ca fiind indispensabilă dezvoltării națiunilor și umanității.
Familia fusese cea desemnată ca având responsabilitatea primordială pentru creșterea, protecția și cultivarea copiilor; iar copiii erau prezentați ca având nevoie, pentru o dezvoltare deplină și armonioasă, de creșterea lor într-un mediu familial, într-o atmosferă de înțelegere și dragoste… În Agenda 2030, însă, stupoare ! Nici măcar conceptul de ”familie” nu mai este menționat, explicit, ce să mai vorbim despre definirea tradițională a acesteia, sau de menționarea principiilor protejării și a consolidării acestei instituții. Cei care au studiat îndeaproape situația, spun că, în lungile dezbateri din cadrul ONU, nu a existat intenția inițială a eliminării familiei din document. S-a dorit, însă, cuprinderea în această sintagmă a categoriilor LGBT și a ”căsătoriilor” unisex. Nereușindu-se acest lucru, adică redefinirea conceptului de familie, s-a recurs, sub presiunea unor țări ocidentale, la tactica eliminării complete a acestui concept din document. Această gravă omisiune este susceptibilă de a se întoarce, dacă liderii popoarele și societatea nu vor veghea, împotriva familiei tradiționale, cel puțin în două moduri.
În primul rând, fondurile uriașe care puteau fi alocate familiei, cum se întâmplase, la ONU, până în 2015, vor căpăta cu totul alte direcții, posibil chiar potrivnice intereselor familiei. În al doilea rând, familia – celula de bază a societății – va putea deveni ținta atacului concertat facilitat de absența, sub semnătura celor 193 de șefi de stat și de guverne, a unor norme general acceptate de protejare, de salvgardare și de sprijinire a instituției familiei.
Unii analiști apreciază că mai este nevoie doar de o ”personalitate forte” care să acceadă la poziția de viitor Secretar General al ONU, începând cu noiembrie 2016, când expiră actualul mandat, și de un context mondial favorabil, pentru ca implementarea agendei, cu bunele și cu rele ei, inclusiv cu dimensiunea ei potențial anti-Familie, să nu mai fie o problemă!
Situația este cu atât mai gravă cu cât, trebuie să ne reamintim, că baza moral-spirituală a societăţii occidentale care a constat, în esenţă, din valorile iudeo-creştine au făcut din familie cheia de boltă a oricărui edificiu social existent până în prezent. Ori, prin atacarea și dezintegrarea instituției familiei, însăși existența națiunilor, a coeziunii colectivităților umane și chiar a umanității, în ansamblu, este periclitată.
Și orice om de bună credință trebuie să realizeze și să sesizeze acest lucru ! Suntem cu totul pentru obiectivele care vor aduce bunăstare omenirii, dar trebuie să veghem ca această ”bunăstare” să nu reprezinte, în fapt, o adevărată nenorocire asupra umanității!
PATRU. Sistemele totalitariste de ”protecție a copilului” de tip ”Barnevernet”
Să nu uităm că, așa cum se menționa în citatul larg de la început, în Rusia anilor 1950 se procedase la slăbirea familiilor prin deteriorarea relațiilor dintre părinți și copiii, prin restrângerea drepturilor parentale și prin exagerarea și exacerbarea drepturilor copiilor, impuse prin serviciile așa numite de protecție a copilului. Se ajunsese la crearea unei atmosfere de învrăjbire în sânul familiilor până acolo încât copiii ajunseseră să-şi denunţe părinţii la Stat, un ”stat-dumnezeu”, acestuia fiindu-i transferate responsabilităţi care până atunci au ţinut de resortul exclusiv al părinţilor. Învăţătura religioasă tradițională, de origine iudeo-creştină, conform căreia ascultarea de părinți era o obligație naturală și normală a copiilor, a ajuns să fie considerată, în anumite sisteme comuniste, nu doar perimată, ci tratată ca un abuz contra copilului. Ne punem întrebarea: Nu cumva se repetă istoria în prezent?! Nu cumva, în baza unei legislații foarte atent și tendențios elaborate, și prin amplificarea cu ajutorul mass-mediei a unor cazuri izolate de abuz, se va ajunge la întreținerea unei situații tensionate generalizate în sânul familiei, cu dublu efect nefast: și asupra părinților, care nu vor putea să-și exercite drepturile parentale naturale asupra propriilor copii, încredințate de Dumnezeu; dar și asupra copiilor care vor ajunge abandonați, singuri, răniți și nefericiți? Copiii nimănui, fără nicio identitate! Nu cumva „Carta drepturilor copilului”, atunci când aceasta este incompatibilă cu ”Carta Creatorului Divin privitoare la Ordinea în Familie”, se va întoarce tocmai împotriva copiilor, al căror interes superior se declară că se urmărește? Pentru că, așa cum s-a mai spus, fără protecţia şi supravegherea părinţilor lor naturali, aceşti copii vor putea fi handicapaţi definitiv în dezvoltarea lor psihologică şi morală, ajungând să reprezinte o pradă uşoară pentru pornirile lor instinctuale primare. Nu cumva ținta Diavolului devine însăși ținta legislației tendențios formulate, care reduce la zero orice autoritate părintească, făcând familia să se umple de persoane opuse unele altora, protejându-și fiecare interesele proprii ? Părinții pe ale lor, copiii pe ale lor; aducând blestem, în loc de binecuvântare…Nu degeaba în ultima carte a Bibliei, în profetului Maleahi, se vorbește despre necesitatea ”întoarcerii inimilor părinților spre copii și a inimilor copiilor spre părinți, pentru ca țara să nu fie lovită cu blestem”, perspectivă nefastă spre care, cu pași repezi, se vede că ne îndreptăm…
Pe de altă parte, angajații instituțiilor de protecție a copiilor, considerând că au niște responsabilități ”mesianice” vis-a-vis de copii, de a-i scăpa de tirania părinților lor abuzivi, și dispunând de legi favorabile, sau abuzând de acestea, ajung să aibă dreptul de a-i retrage pe copii, după bunul lor plac, din familiile lor originare şi de a-i plasa în medii familiale străine, sau în centre guvernamentale de ocrotire, acțiuni comise sub pretextul protejării intereselor copiilor.
Ei bine, smulgerea din sânul familiei româno-norvegiene Bodnariu Marius și Ruth, a celor cinci copii, inclusiv a bebelușului de 3 luni, la data de 16 noiembrie 2015, fără o grijă și preocupare minimă de asigurare a legalității, de către ”atotputernica” organizație pentru protecția copilului norvegiene, Barnevernet, ne conduce, în mod natural, la o întrebare legitimă: Nu cumva Barnevernet-ul din Norvegia este un ”vârf de lance”, respectiv un ”experiment pilot” al unor forțe diabolice care-și propun distrugerea Familiei și a Creștinismului și încercarea de ”ucidere a lui Dumnezeu” din inimile oamenilor ?
Și, mai mult, privind situația atât prin prisma unor evenimente din trecut, cât și a unora care se prefigurează în viitor, este legitim să ne întrebăm: Nu cumva ”Agenda 2030 pentru Transformarea Lumii”, în absența unui respect minimal față de Dumnezeu; în dispreț total față de a conceptul și principiilor familiei naturale, tradiționale; în absența valorile iudeo-creștine, în loc să conducă la bunăstarea mult râvnită și trâmbițată, va conduce la o societată alienată, alcătuită din părinți și copii răniți și nefericiți? Ne-am dori din toată inima ca viitorul să poată fi zugrăvit în culori mai puțin sumbre, dar fără veghere, rugăciune, acțiune și fără intervenția divină nu putem vorbi, din nefericire, despre altceva!
În orice caz, considerăm că modul cum va fi rezolvat cazul familiei Bodnariu, și nu numai acest caz, va da un răspuns edificator la întrebarea: Avem dea face doar cu o ”aberație de moment a unei instituții care și-a pierdut direcția”, sau ”este vorba tocmai de direcția nefastă prestabilită spre care ne îndreptăm”. O direcție stabilită, cu siguranță, nu doar de către niște nefericite autorități Barnevenet norvegiene locale, ci de cu totul altcineva!
Fie, deci, să ne rugăm pentru protecție divină, și să milităm ca abuzurile comise împotriva acestor familii să înceteze, iar lumea noastră să păstreze o minimă doză de normalitate, care să ne îndreptățească să mai putem avea speranțe pentru viitor, așa cum îl construiesc oamenii! Altfel, vom avea dea face cu un ”Babel Redivivus”, despre care ne vorbește Apocalipsa…
Cu toate acestea, Sfintele Scripturi ne arată că chiar dacă se prefigurează un ”mâine” care plânge, acesta va fi urmat de un ”poimâine” care râde, de un viitor veșnic și fericit împreună cu Dumnezeu. Pentru că, să nu uităm, Dumnezeul Cel Atotputernic, Domnul Cerului și al Pământului are ultimul cuvânt asupra Universului în care trăim!
Și Dumnezeu ”va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Și anume, va da viață veșnică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea și va da mânie și urgie, celor ce din duh de gâlceavă se împotrivesc adevărului și ascultă de nelegiuire. Necaz și strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul…Slavă, cinste și pace va veni, însă, peste oricine face binele… Pentru că înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului.” (Romani 2:6-11)
Să ne încredem, așadar, în Tatăl nostru iubitor, să acționăm în conformitate cu voia Sa, și să contăm pe El, pentru că El este Dumnezeul Istoriei și Dumnezeul Armatelor Cerești.
Suveranul Universului va ști cum și când să-Și implementeze fericita Lui Împărăție pe care, cu dor, ar trebui, mult mai mult, să o așteptăm și ”să o grăbim”. Așa să fie!
Pastor Iacob Berghianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu