luni, 27 iunie 2016

Există viață și după Brexit


În ultimele săptămâni întreaga planetă a stat cu ochii pe Marea Britanie, să vadă ce va decide. Pe 23 Iunie 2016, Marea Britanie a decis. Bine sau rău…nu știu. Nu am toate datele, nici expertiza necesară să mă pronunț. Sunt alții care au făcut-o deja. Dar știu că Marea Britanie are nevoie de Cristos. Că toată Europa are nevoie de Cristos.

Că Europa trebuie să-și regăsească rădăcinile creștine și să-L recunoască ca Domn și Stăpân pe Cristos. Că europenii trebuie să-și regăsească rostul în familii, biserici și comunități puternice, altfel se vor îndrepta spre un posibil dezastru. Este prea puțin important dacă legile vin de la Bruxelles sau din capitalele țărilor din Uniunea Europeană.

luni, 20 iunie 2016

Poți controla păcatul din viața ta!


În viața creștinului există momente de cădere, momente cânt păcătuiește. Aceste accidente aduc întristare Duhului și celui care păcătuiește. Decoarece cazurile de cădere sunt bine cunoscute de toți creștinii – apare o întrebare, cum să le evităm?

Apostolul Iacov ne prezintă mecanismul, sau mai bine-zis algoritmul nașterii păcatului:

„Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta, lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.” (Iacov 1:14-15)

Omul păcătuiește atunci când nu își controlează gândurile, poftele inimii. Nu în zadar spune Solomon „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvorarele vieți”. Inima, gândurile noastre trebuie să fie o prioritate. Atunci când nu veghezi nu poți păzi ceva. O minte care nu alege ce să vadă, ce să discute, ce să asculte – este o inimă care îți poate afecta negativ viața. Bătălia vieții trebuie să fie pentru mintea noastră, mai mult decât pentru orice altceva.

marți, 14 iunie 2016

Cât de josnic poate coborî omul…


Recent a apărut o știre năucitoare dintr-o țară înstărită, o țară liberă, chiar cea mai liberă din lume, legalizarea zoofiliei. Este un subiect abordat subtil și se încearcă strecurarea lui pe aceeași cale a obișnuinței progresive. O, Doamne, dacă este adevărat, înseamnă că am ajuns atât de jos în întuneric, încât satana își bate joc rău de tot și rânjește către omul creat după chipul și asemănarea Ta! Este lipsit de demnitate să ne gândim doar cât de mult s-a putut perverti rasa umană.

Vom asista la parade, la ceremonii dedicate smintiților care și-au pierdut orice simț uman. Vor fi căsătorii oficiate între un om și un animal… Scârboșenia pe care un popor, o națiune, o comunitate, o familie, un individ o poate promova nu este decât pasul de dinaintea revărsării mâniei divine!

miercuri, 8 iunie 2016

Tunelul Gotthard - tunelul care duce spre infern


Când vorbeşti despre Elveţia te gândeşti la un rai pământesc. Prosperitatea împletită cu frumuseţea peisajelor fac din această ţară un tărâm de vis. Dar, ca şi cum nu ar fi de ajuns „raiul” care deja este, ca şi într-o luptă pentru a duce lucrurile spre desăvârşire, proiecte noi prind viaţă şi aduc un surplus de confort, frumuseţe şi satisfacţie sufletească. Unul dintre aceste proiecte a fost tunelul Gotthard, cel mai lung din lume, de 57 de kilometri, şi care este parte dintr-un proiect european pentru a uni portul Rotterdam de la Marea Nordului cu portul italian Genova de la Marea Mediterană. 12 miliarde de franci elveţieni şi 17 ani au fost necesari pentru finalizarea acestui proiect. Proiect inaugurat cu doar câteva zile în urmă, pe data de 2 iunie 2016, printr-o grandioasă festivitate de deschidere, festivitate la care au participat personalităţi importante din domeniul politic, preşedinţi de stat şi prim-miniştri.

sâmbătă, 4 iunie 2016

Pericolul entuziasmului de trei zile!


Când am primit vestea că s-au întors acasă, în familie, copiii familiei Bodnariu, am început să înlacrimez, m-am entuziasmat, m-am bucurat, parcă era vorba de familia mea. Am trăit momentul reunirii familiei cu o mare încărcătură emoțională. Tot ce putem spune este: slăvit să fie Domnul că El a biruit! Au fost mulți implicați, zeci de mii de oameni, lideri religioși și politici s-au înrolat trup și suflet în rezolvarea cazului. Au ieșit în stradă, de la copii mici până la cei mai învârstă. Toți am simțit cu familia greu încercată! Deznodământul? Copiii familiei sunt acasă!

Doresc acum să privim mai departe. A fost un caz, dar fenomenul Barnevernet nu s-a dizolvat! Sunt mii de familii care încă sunt traumatizate! Pericolul este să uităm de ei și să ne vedem de treburile noastre de zi cu zi. Frați creștini, stimați politicieni, dragilor din bisericile

vineri, 3 iunie 2016

COMUNICAT OFICIAL: ALELUIA! SLAVĂ DOMNULUI! FAMILIA BODNARIU VA FI REÎNTREGITĂ!


Municipalitatea Naustdal s-a înțeles cu părinții să aducă toți cei cinci copii acasă!Vă mulțumim tuturor pentru dragostea, suportul, rugăciunile și implicarea dumneavoastră! Domnul să vă binecuvânteze și să vă răsplătească!

Deoarece urmează o perioadă de reintegrare și reacomodare a copiilor în casa părintească, este foarte important în zilele care urmează să respectăm nevoia de liniște și intimitate netulburată a familiei Bodnariu!

Apreciem înțelegerea și colaborarea dumneavoastră!

„A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţămirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.” Apocalipsa 7:12

Pastor Cristian Ionescu, purtător de cuvânt

Echipa de organizare și inițiativă: Pastor Daniel Bodnariu, Steven Bonica, Peter Costea, Timotei Dinică, Pastor Cristian Ionescu, Vinicius Sabău, Dennis Stoia, Paul Susman, familia extinsă Bodnariu

sursa: Popas pentru suflet

miercuri, 1 iunie 2016

Se va dovedi Statul național-socialist norvegian mai ticălos decât Statul islamic?


În aceste zile autoritățile norvegiene vor decide dacă vor reda copiii familiei Bodnariu sau vor oficializa răpirea lor, de către Barnevernet. Sincer, deși mă rog și aștept o decizie normală și de bun simț, nu pot să nu mă gândesc și la varianta a doua. Oricâte explicații aș primi nu pot înțelege cum este posibil ca, în Europa creștină, unei familii să-i fie răpiți copiii din cauza credinței creștine.

Acum câteva luni am citit un articol intitulat "Ticăloșia statului islamic" în care erau prezentate ororile la care sunt supuși copiii din familiile creștine, în teritoriile controlate de militanții islamiști. Am păstrat câteva informații din acest articol pentru a face o analiză a metodelor Statului Islamic și a metodelor Statului național-socialist norvegian. Am dorit să analizez asemănările și deosebirile dintre cele două sisteme în ceea ce privește persecuția împotriva familiilor creștine care refuză înregimentarea. Și mai ales am dorit să observ cine dovedește o ticăloșie mai mare, Statul Islamic sau Statul național-socialist norvegian.