În Africa sau în ţările subdezvoltate temerile oamenilor sunt diferite. Acolo mulţi se tem că mâine nu vor avea o felie de pâine sau un pumn de orez sau chiar o cană de apă, un acoperiş deasupra capului, lucruri de care chiar depinde viaţa lor. Şi nu puţini mor din pricină că nu au aceste lucruri elementare pentru supravieţuire. Aud că în India zeci de milioane de oameni se nasc şi mor pe stradă, singura lor avere fiind o bucată de pânză pentru a-şi acoperi corpul. În fiecare zi depind de mila celorlalţi dar, din păcate, nu o prea au pentru că în cultura lor religioasă (ei cred în reîncarnare), un om poate trăi mai multe vieţi şi trăieşte mai bine sau mai rău funcţie de viaţa de dinainte, iar dacă trăieşte rău atunci înseamnă că plăteşte pentru ce a făcut în viaţa de dinainte şi nu ai voie să intervii în karma, în destinul lui.
În Siria, Irak sau în alte părţi cei de acolo nu vor decât să aibă pace, poate măcar o lună, sau o săptămână, sau chiar o zi. Mai aproape de noi, în Ucraina, încă efectele războiului se resimt şi mulţi refugiaţi mai visează să aibă o casă, un loc al lor unde să poată trăi liniştiţi alături de copii şi prieteni.
Un cerşetor se trezeşte dimineaţa şi gândul lui este la resturile de mâncare pe care le va primi sau le va găsi la tomberon.
Astfel oamenii pot fi fericiţi cu o bucată de pîine găsită la coşul de gunoi, cu o zdreanţă care să le acopere trupul sau alta deasupra capului ca să nu îi bată ploaia sau soarele, sau cu o cană de apă chiar murdară, cu o bucată de salam mai bună sau cu o haină mai colorată. Vorbim de nimicuri care pot aduce fericire.
Nu am adus în discuţie ţările bogate pentru că acolo lucrurile stau cu totul altfel şi fericirea depinde de mult mai mult (sau mai puţin). Dar o voi face în rândurile care urmează şi fac aceasta pentru a scoate în evidenţă decadenţa şi depravarea la care omul fără de Dumnezeu a ajuns.
Citesc în presă că de când s-a aflat că în SUA a ajuns preşedinte Donald Trump o categorie de oameni au ieşit şi ies frecvent în stradă pentru a manifesta împotriva acestuia, a lui Trump. Se spune că aceşti protestatari sunt sprijiniţi de George Soros, miliardarul care îşi pune banii la dispoziţie pentru a distruge creştinismul şi ordinea normală în lume, pentru a crea haos, se spune că el îi dă bani doamnei Merkel pentru a aduce în Europa milioane de refugiaţi, refugiaţi care să creeze haos şi destabilizare. Aşa se spune şi eu unul cred. Dar nu despre aceasta vreau să vorbesc ci despre cei ce au ieşit şi ies în stradă ca să manifeste împotriva lui Trump. O să mă întrebaţi ce este atât de ciudat că nişte oameni ies în stradă ca să manifeste împotriva cuiva? Deja se întâmplă aceasta în fiecare zi. O să vă răspund.
Oamenii aceştia sunt şi ei îngrijoraţi şi frica i-a făcut să iasă în stradă. Că au fost păcăliţi să facă aceasta, adică să proteseze, de cei cu bani care îi manipulează este o altă problemă. Dar lor le este frică. Le este teamă că îşi vor pierde drepturile şi nu vor mai putea ieşi goi pe stradă, că nu vor mai putea să se sărute în public bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie sau chiar să aibă relaţii sexuale în văzul tuturor. La una dintre aceste demonstaţii, probabil ultima, o femeie care a venit să-şi manifeste nemulţumirea a venit cu bustul gol (alături de multe altele) şi şi-a scris cu sânge pe piept: „Este trupul meu, este alegerea mea”. Adică fac ce vreau cu trupul meu. Alţii aveau pancarte pe care scria că a trăi în imoralitate este un drept al omului.
Grija şi teama lor, amplificată de cei care nu se bucură că Trump a ieşit preşedinte după ce au sprijinit-o pe contracandidata lui cu mulţi bani şi cu toată propaganda de partid a presei centrale, este că Trump nu va mai da drepturi absurde, care frizează ridicolul şi bunul simţ, minorităţilor sexuale. Se tem că nu se vor putea manifesta în public, că nu vor putea face în continuare ce vor şi în văzul tuturor cu trupul lor. Nu manifestau pentru pace, pentru locuri de muncă, pentru o bucată de pâine, pentru case sociale, etc. Manifestau pentru ca să se poată destrăbăla public şi cu temei legal ca nu cumva cineva să îi poată apostrofa sau trage la răspundere. Atât de rău, de jos, într-o asemenea stare de decadenţă, a ajuns lumea aşa zis civilizată. Aşa temeri şi frici au cei din lumea liberă.
Civilizaţia, adevărata civilizaţie, dacă mai vrei să o întâlneşti trebuie să o cauţi în vreun sat uitat de vreme de prin munţii României sau de pe meleagurile surorii noastre Moldova, greu încercată şi până acum şi, se pare, şi de acum înainte. Când rostim civilizaţie aşa trebuie să ne gândim. Nu mai putem numi ca civilizate ţări ca SUA, Norvegia, Suedia, Canada, cele din vestul Europei. Când nemulţumirile oamenilor dintr-o ţară sau alte sunt din pricina faptului că nu pot păcătui cum vor, cât vor şi în văzul tuturor acea ţară nu se mai poate numi civilizată. A căzut la cel mai de jos stadiu la care poate cădea o societate şi dacă liderii acelor ţări promovează aceste aşa zise libertăţi ei nu sunt binefăcători ci măcelari care îşi conduc ţările spre primitivism şi dezastru.
Mai spun o dată: unii visează toată viaţa lor la o felie de pâine, la o farfurie de supă sau la o cană de apă iar alţii visează şi îşi doresc, ca un drept al omului, să umble goi pe stradă, să folosească toalete comune, să se căsătorescă bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie, să aibă acces la pornografie sau să facă sex acolo unde îi taie capul şi în văzul tuturor. Poate văzând lucrurile din această perspectivă vom înţelege mai bine cât de jos am decăzut dar şi cât de aproape este pedeapsa pe care Dumnezeu o va trimite peste omenirea care a ajuns să iubească păcatul şi desfrâul.
Şi acum o vorbă pentru creştini, pentru cei adevăraţi. Noi pentru ce ne temem? Pentru că dacă suntem împotriva păcatului şi a monstruozităţilor care se numesc drepturi ale minorităţilor sexuale (nădăjduiesc că aşa sunt adevăraţii creştini şi că nu aprobă aceste lucrări satanice) nu înseamnă neapărat că suntem într-o stare bună înaintea lui Dumnezeu. S-ar putea, şi tare mă tem că am dreptate, că temerile noastre sunt în legătură cu pâinea de toate zilele, cu locul de muncă, cu maşina sau casa, cu excursiile, concediile şi tot ce aduce mângâiere şi desfătare cărnii – firii pământeşti, cu sănătatea sau cu viaţa noastră. Şi atunci este grav. Am spune că nu aşa de grav ca şi în cazul celor ce manifestă prin America sau Europa. Nici nu ştiu ce să zic. Pentru că dacă Isus Hristos nu este bucuria noastră, dacă nu pe El Îl aşteptăm şi dacă nu pe El Îl dorim, dacă nu suntem gata să renunţăm la El pentru orice altceva, dacă nu frica de Dumnezeu ne conduce în fiecare zi ci alte frici, legate de cele pământeşti, atunci nu ştiu dacă creştinismul nostru valorează mare lucru. Putem condamna exagerările şi monstruozităţile păcatului şi totuşi să iubim altceva mai mult decât pe Dumnezeu şi zilnic să trăim cu frici care Îl dezonorează pe El şi Îl fac neputincios sau necredincios. Apostolul Pavel scria un cuvânt greu la finalul primei sale epistole către Corinteni: „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! „Maranata” (Domnul nostru vine!).” Anatema înseamnă blestemat, despărţit de Dumnezeu pentru veşicie! Şi tot Pavel scrie la 2 Timotei 4 cu 8: „Deacum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” Cununa neprihănirii este pentru cei ce iubesc venirea Lui, nu pentru oricine care îşi zice creştin.
Mulţi mi-au scris după alegerea lui Trump. Unii bucuroşi, alţii trişti. Bucuria mea este că nu a ieşit Clinton. Ce va face Trump vom vedea. Unii spun că se va da cu catolicii şi protestanţii vor avea de suferit şi tot felul de scenarii auzi peste tot. Nu aceasta contează ci dacă noi creştinii nu avem altă frică decât cea sfântă, reverenţioasă, de Dumnezeu şi dacă toate celelalte le-am încredinţat în mâna Lui, inclusiv viaţa noastră. Dacă în Trump ne punem încrederea este vai de capul nostru. Ne-am pus-o în Iohannis şi iată ce catastrofă am ajuns să trăim. Privirea noastră să fie aţintită sus, la Soarele neprihănirii, adică Isus, care stă să vină pentru a spulbera întunericul tot mai mare care este pe pământ din pricina păcatului. Vine pentru a-i pedepsi pe cei ce nu au ascultat de El şi au iubit păcatul dar şi pentru a-i răsplăti şi duce cu El în slavă pe cei ce au crezut în El, au ascultat de El şi L-au iubit, dorind venirea Lui.
Maranata! Domnul nostru vine!
Dan Bercian - http://www.radiounison.ro/resurse/inapoi-in-epoca-de-piatra.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu