Este adevărat că nu am primit toate răspunsurile la toate întrebările mele dar acesta nu este un motiv de a mă îndoi de Cuvântul lui Dumnezeu ci este un motiv de a căuta mai mult faţa lui Dumnezeu în smerenie şi pocăinţă aşteptând vremea când Dumnezeu îşi va descoperi tainele, după măsura pocăinţei mele şi a aşteptării în smerenie, ascultare şi răbdare. Atunci când nu am aşteptat în felul acesta nu am am înţeles cum trebuie unele aspecte şi am făcut greşeli. Greşeli de interpretare, aşa cum observ că foarte mulţi o fac. Multe din conflictele care apar între grupările de creştini sunt astfel de greşeli şi sunt datorate imaturităţii celor ce interpretează Scripturile. Cu cât mai multă imaturitate cu atât mai multă confuzie. Dar cu cât mai multă pocăinţă şi smerenie şi lepădare de sine cu atât mai multă lumină vine de la Dumnezeu şi adevărul se revelează în toată frumuseţea şi splendoarea lui. Numai Duhul Sfânt poate aduce o lumină deplină dar Duhul Sfânt nu vine decât în condiţiile pe care le-am specificat mai sus. El nu vine acolo unde sunt pretenţii şi orgolii ci în smerenie, ascultare, simplitate, lepădare de sine. Domnul Isus le spunea ucenicilor Săi (Ioan 16): 12 „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. 13 Când va veni Mângîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.14 El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.”
Înţelegând lucrurile în felul acesta pricepem şi de ce mulţi pot să citească Biblia şi să nu înţeleagă nimic iar Adevărul eliberator să treacă prin faţa ochilor lor în toată strălucirea şi splendoarea lui dar ei să fie complet orbi şi să nu aibă nici un folos din el. Este şi cazul iudeilor din vremea Domnului Isus (din păcate şi din vremea de azi) care deşi aveau Adevărul în faţa lor, însoţit de toate semnele şi minunile care dovedeau că El este Hristosul, ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască din pricina păcatului din viaţa lor şi a împietririi inimilor lor.
Deci Biblia are răspunsuri la toate întrebările noastre şi le primim dacă îndeplinim condiţiile lui Dumnezeu şi nu altfel.
Una dintre întrebările pe care nu numai eu am avut-o este aceasta: Cum de este posibil ca societatea noastră să ajungă la o stare de decadenţă atât de profundă şi avansată? Sau cum de am ajuns atât de jos, moraliceşte vorbind, încât cele mai mari urâciuni şi păcate sexuale să fie sprijinite şi promovate de liderii politici şi factorii educaţionali, lucruri care cândva provocau ruşinea numai la rostirea lor (şi aceasta era, de obicei, prea mult) să fie acum considerate ca virtuţi?
Deşi răspunsul era în sfintele Scripturi şi parţial l-am înţeles o lumină clară a venit în aceste zile pe când citeam, pentru a nu ştiu câta oară, Epistola lui Pavel către Romani. În această epistolă, chiar la începutul ei, în primul capitol, apostolul Pavel face o descriere a societăţii decăzute atât de exactă şi de reală a acestor vremuri de parcă ar fi trăit în sec. XXI şi nu în primul secol:
22 „S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit; 23 şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. 24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; 25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.
26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; 27 tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
28 Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. 29 Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, 30 bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31 fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. 32 Şi, cu toate că ştiu Hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuş, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.”
Motivele pentru care oamenii au ajuns în această stare de decădere teribilă şi să găsească totuşi buni pe cei ce fac astfel de lucruri, chiar să se laude cu ele şi să se afişeze fără ruşine în spaţiul public, condamnând cu vehemenţă pe cei ce se mai ţin de adevăr şi moralitate, le găsim tot în acest prim capitol din Epistola lui Pavel către Romani. O să le enumăr, în nădejdea că ne va fi cu folos şi ca să înţelegem de ce am ajuns aşa dar şi ca să ne ferim, cei ce nu am ajuns aşa, şi căutăm să fim plăcuţi lui Dumnezeu.
Primul motiv îl găsim în versetele 19, 20 şi 21: ”Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20 În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi; 21 fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.”
Mai întâi vina oamenilor este că deşi au văzut că Dumnezeu există, prin tot ceea ce a creat – Pământul, vegetaţia, animalele, omul, Universul cu toată imensitatea lui, etc – lucruri care nu puteau veni de nicăieri şi nu puteau fi un rezultat al hazardului, aşa cum aproape că suntem obligaţi să credem azi – aspect care este o cunoaştere de Dumnezeu, chiar dacă este cel mai jos stadiu al cunoaşterii Lui, ei nu s-au întors spre Dumnezeu cu adorare, proslăvire şi cu mulţumire. La aceasta s-ar fi aşteptat Dumnezeu de la om. Dar omul a procedat exact pe dos. Versetele 22 şi 23: „S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit; 23 şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.”
Deja Dumnezeu spune că omul a ajuns în stadiul de nebunie când a ajuns să se creadă înţelept şi să ajungă să se închine la altceva decât la Dumnezeu. Oamenii au atribuit altor lucruri capacităţile creatoare şi de susţinere a vieţii pe care numai Dumnezeu le are. S-au crezut mai înţelepţi ca Dumnezeu sucind adevărul. Aceasta este nebunie. Şi de aici se porneşte tăvălugul decadenţei. 24 „De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; 25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. 26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii…”
„Din pricina aceasta Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase”.
Idolatria este doar unul dintre motivele pentru care Dumnezeu l-a lăsat pe om în voia minţii lui, să facă tot felul de lucruri neîngăduite. Şi, cu adevărat, idolatria este o mare ofensă adusă lui Dumnezeu. Să atribui unui lucru creat de mâna omului, trecător şi pieritor, puterile şi atributele Dumnezeirii, este sfidare şi batjocură la adresa lui Dumnezeu. Dar idol nu este doar cel creat de mâna şi dalta sau pensula omului ci şi cel dăltuit în mintea şi imaginaţia lui, altfel decât este cu adevărat Dumnezeu. O concepţie greşită despre Dumnezeu este idol, de aceea Biblia ne îndeamnă să căutăm cu toată inima să-L cunoaştem pe Dumnezeu, iar Domnul Isus spunea (Ioan 17:3): „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”.
Unul dintre cei mai mari idoli azi, dacă nu cel mai mare, la care se închină aproape toţi oamenii, de la o margine a pământului la cealaltă, de orice neam sau religie, este banul sau Mamona, după cum îl numea Domnul Isus.
Cea mai rea stare în care poate ajunge un om este ca Dumnezeu să-l lase pe acel om să facă tot ceea ce vrea şi să nu mai fie mustrat de cugetul lui, să-l lase în voia lui. Un astfel de om coboară la nivelul unui animal şi nu mai are ruşine şi nici remuşcări pentru ceea ce face. Deja sunt mulţi ani de când prin toate mijloacele media ni se spune că suntem liberi să facem tot ce vrem, că nimeni nu are dreptul să ne spună ce este bine şi ce nu, că noi merităm totul şi că ni se cuvine totul, că o viaţă avem şi că avem dreptul de a o trăi cum vrem. Un om care aşa îşi doreşte să trăiască ajunge să fie lăsat de Dumnezeu să trăiască aşa. Problema este că acest om ajunge la stadiul de nebunie, după cum lămurit ne spune Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Omul de capul lui, fără harul şi îndrumarea lui Dumnezeu, o sfârşeşte tragic. Tot Biblia ne spune, în mai multe locuri, că pe cei ce sunt credincioşi cu adevărat, fiind prin credinţa în Domnul Isus şi prin ascultare copii ai lui Dumnezeu, El îi pedepseşte atunci când greşesc, pentru că le vrea binele şi îi iubeşte. Pasajul din Evrei 12 este grăitor în acest sens: 4 „Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului. 5 Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. 6 Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” 7 Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? 8 Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. 9 Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim?”
A fi mustrat şi pedepsit de Dumnezeu este un mare har şi un astfel de om va fi ferit de nebunie. Dar cine mai vrea astăzi să fie mustrat şi corectat?
Un alt motiv pentru care oamenii au ajuns în starea aceasta nespus de rea îl găsim în versetele 28 şi următoarele: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. 29 Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie…”
Oamenii nu au căutat să Îl păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor. S-au gândit la altceva, la ei, la fărădelege şi păcat, la idoli, etc. În Geneza 6 cu 5 scrie că „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” iar Domnul Isus spune în Luca 17 cu 26 că „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului”. Şi azi gândurile omului sunt îndreptate numai spre rău şi fărădelege pentru că oamenii nu au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, să se gândească la El şi la voia Lui, cinstindu-L prin ascultare. Pentru foarte mulţi care pomenesc Numele lui Dumnezeu El nu este nimic mai mult decât un substitut la problemele lor, nimic diferit decât este un idol pentru un păgân. Aşa cum un păgân se închină la idol cerând protecţie şi ocrotire, bunăstare şi sănătate aşa procedează mulţi aşa zis creştini atunci când se raportează la Dumnezeu. Nu-L proslăvesc prin viaţa lor, nu au o atitudine constantă de mulţumire şi nu se gândesc la El decât atunci când au nevoie de El. Ori aceasta este înşelare. Ce diferenţă între astfel de oameni şi omul lui Dumnezeu care spunea:
Psalmul 16:8 „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin.”
Psalmul 25:15 „Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laţ.”
Psalmul 105:4 „Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui, căutaţi necurmat Faţa Lui!”
2 Corinteni 3:18,i> „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
Occidentul odată creştin a decăzut şi ceea ce se întâmplă în el, atunci când vorbim de moralitate, nu poate fi caracterizat altfel decât prin decadenţă, prin imoralitate. Imperiul Roman renăscut a ajuns din nou la apogeu şi se va sfârşi în ruine; este un alt răspuns pe care Biblia ni-l dă şi asupra acestui aspect. Dar azi rămânem doar la prima întrebare pe care şi-o pun mulţi oameni sinceri: Cum de am decăzut atât de mult? Şi nu doar Occidentul ci mare parte din omenire. Iată ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, care sunt cauzele decadenţei:
1.Oamenii nu L-au proslăvit pe Dumnezeu prin viaţa lor;
2.Nu au avut o atitudine de mulţumire faţă de tot ceea ce El face;
3.Au început să se închine la altceva decât la Dumnezeu, şi-au făcut o mulţime de idoli;
4.Nu L-au păstrat pe adevăratul Dumnezeu în minţile lor, nu s-au gândit la El tot timpul.
Consecinţa este starea jalnică în care oamenii se află şi în care au pierdut orice reper de moralitate şi bun simţ. Oamenii au ajuns aşa pentru că nu au fost atenţi la lucrurile de mai sus. Iar pentru o schimbare spre bine ei ar trebui să înceapă să repare ceea ce este stricat în minţile lor şi să se îndepărteze de păcat. Lucru greu însă, imposibil chiar, pentru cei lăsaţi de Dumnezeu în voia minţii lor şi care plutesc în derivă pe marea libertăţii de opinie şi a corectitudinii politice, a celor ce vor să facă orice şi nimeni să nu-i tragă la răspundere.
Dar pentru cei ce încă nu au ajuns aici, prin mila şi harul Domnului, şi mai au parte de mustrare şi de călăuzirea atât de binecuvântată şi necesară a Duhului Sfânt, este un semnal de alarmă pentru a nu se lăsa atraşi şi amăgiţi de duhul de seducţie şi înşelare care bântuie azi cu putere în lumea întreagă şi de a veghea în dreptul vieţii lor. Şi cred că acum pentru orice minte sănătoasă este clar că ceaiul care ne poate păstra sănătoşi şi cu mintea limpede este alcătuit din aceste ingrediente:
-Proslăvirea şi glorificarea lui Dumnezeu;
-O atitudine constantă de mulţumire;
-Închinare adusă doar lui Dumnezeu, în duh şi adevăr;
-O păstrare continuă a lui Dumnezeu în minte şi inimă.
Suntem mai responsabili noi, creştinii din aceste vremuri, deoarece L-am cunoscut pe Dumnezeu altfel decât cei din vremurile de demult, nu doar prin Creaţia Lui ci, mai ales, prin Noua Creaţie, adică prin Hristos Domnul. Nu poate fi o cunoaştere de Dumnezeu mai profundă, pentru viaţa aceasta pământească, decât faptul că Dumnezeu a îngăduit să ni se descopere prin Domnul Isus Hristos. În Ioan 14 cu 5 citim: „Doamne” I-a zis Toma „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?” 6 Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. 7 Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.” 8 „Doamne” i-a zis Filip „arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns.” 9 Isus i-a zis: „De atâta vreme Sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?” Iar în Ioan 14 cu 30 Domnul Isus a făcut acea afirmaţie care i-a ofensat pe mulţi şi care i-a determinat să ia pietre în mâni ca să-L ucidă: „Eu şi Tatăl una Suntem”.
Dumnezeu se revelase coborând pe pământ şi luând chip de om, după cum spunea şi apostolul Pavel în Filipeni 2 cu 8: „La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”
Acum că Dumnezeu ni S-a revelat în acest chip atât de minunat – nu putea fi o descoperire mai înaltă a Lui pentru noi, fiinţele umane – avem o responsabilitate mai mare de a ne ţine strânşi de El şi a nu fi luaţi de duhul rătăcirii care curge ca un şuvoi murdar şi urât mirositor şi în care lumea întreagă se bălăceşte cu elan patriotic, stăruind în nebunie.
Şi pentru că ştim de ce s-a ajuns aici, la această stare de decădere a omenirii, oameni ai lui Dumnezeu – preaiubiţilor, să ne ferim de orice se pare rău şi să ne ducem pocăinţa şi mântuirea până la capăt cu frică şi cutremur.
Autor: Dan Bercian - http://www.radiounison.ro/editorial/radacinile-decadentei.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu